logo Council of Europe
Newsletter
Buletinul informativ al Oficiului Consiliului Europei la ChișinăuI Noiembrie- Decembrie 2022
Vă prezentăm Buletinul informativ al Oficiului Consiliului Europei!

Vă mulţumim pentru că v-aţi abonat la Buletinul nostru informativ pentru a fi la curent cu activităţile Oficiului Consiliului Europei la Chişinău.

Revenim cu o dublă ediție a newsletter-ului nostru pentru a prezenta realizările ultimelor două luni și momentele cheie din 2022. Acesta a fost un an foarte fructuos pentru noi, am lansat trei noi proiecte în domeniul anticorupției, migrației și cooperării cu administrația publică locală. Un proiect de patru ani privind Educația pentru Democrație care a contribuit la o societate incluzivă, pașnică și democratică în Republica Moldova este pe cale să se încheie în decembrie și o a doua fază va începe în ianuarie 2023. Noi continuăm interviurile lunare, analizând, de această dată, progresul și provocările în dezvoltarea competențelor pentru cultura democratică în școli.

Citiți această dublă ediție și bucurați-vă de vacanța de iarnă. Vă dorim tuturor un Crăciun pașnic și un An Nou minunat, plin de bucurii, pace și prosperitate. La mulți ani!

Realizări cheie 2022 - Oficiul Consiliului Europei la Chișinău
Realizări cheie 2022 - Oficiul Consiliului Europei la Chișinău
Mulțumim partenerilor naționali și inetrnaționali pentru implicare și cooperare în identificarea celor mai inovatoare soluții pentru a transpune în realitate scopurile noastre comune. Totodată, dorim să mulțumim donatorilor pentru încredere și suportul oferit.
Află mai multe informații aici ›
Laureații concursului „Competențele mele pentru o Cultură Democratică”, premiați de Consiliul Europei
Laureații concursului „Competențele mele pentru o Cultură Democratică”, premiați de Consiliul Europei

Consiliul Europei a desemnat laureații concursului de video-uri scurte „Competențele mele pentru o Cultură Democratică” destinat elevilor și elevelor din clasele a V-XII. Participanții au fost încurajați să prezinte la concurs un video scurt (până la 3 minute), în care să demonstreze cum ei sau colegii lor aplică în școală sau/ în comunitate competențele pentru o cultură democratică dezvoltate la orele de „Educație pentru societate”.

Află mai multe informații aici ›
Schimbul de practici în domeniul fianțării politice și a campaniilor electorale
Schimbul de practici în domeniul fianțării politice și a campaniilor electorale
Delegația Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova s-a întîlnit cu reprezentanții Comisiei Electorale de Stat a Republicii Croația pentru a cunoaște cele mai bune practici privind supravegherea și controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în cadrul unei vizite de studiu de 2 zile la Zagreb.
Află mai multe informații aici ›
Reprezentanții Consiliului Egalității din Republica Moldova au beneficiat de un schimb de experiență cu omologii lor din România
Reprezentanții Consiliului Egalității din Republica Moldova au beneficiat de un schimb de experiență cu omologii lor din România
Reprezentanții Consiliului Egalității din Republica Moldova au beneficiat de un schimb de experiență cu instituții din România privind practicile în domeniul anti-discriminării. Participanții au făcut schimb de experiență în procesarea cazurilor de discriminare, discurs de ură și crime motivate de prejudecată, precum și importanța jurisprudenței instanțelor constituționale pentru respectarea principiului egalității și al nediscriminării.
Află mai multe informații aici ›
Cursul HELP al Consiliului Europei privind standardele CPT disponibil pentru profesioniștii din domeniul drepturilor omului
Cursul HELP al Consiliului Europei privind standardele CPT disponibil pentru profesioniștii din domeniul drepturilor omului
Cursul HELP al Consiliului Europei privind standardele CPT este disponibil pentru profesioniștii din domeniul drepturilor omului!  Lansat pentru avocați, personalul instituțiilor penitenciare, membrii Consiliului pentru Prevenirea Torturii și reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului, în cooperare cu Centrul de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, deja 65 de profesioniști au fost înregistrați la curs.
Află mai multe informații aici ›
Cursul HELP al Consiliului Europei privind standardele CPT disponibil pentru profesioniștii din domeniul drepturilor omului
Angajații poliției instruiți cu privire la garanțiile fundamentale împotriva torturii și relelor tratamente în perioada inițială de detenție
44 angajați ai poliției din cadrul instituțiilor de detenție subordonate Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară și-au îmbunătățit competențele profesionale în ceea ce privește garanțiile fundamentale împotriva torturii și a relelor tratamente în perioada inițială de detenție în cadrul unor seminare cascadă desfășurate în noiembrie 2022.
Află mai multe informații aici ›
Inspectoratul Național de Probațiune al Republicii Moldova este pregătit să ofere un nou program de instruire inițială pentru consilierii de probațiune
Inspectoratul Național de Probațiune al Republicii Moldova este pregătit să ofere un nou program de instruire inițială pentru consilierii de probațiune
12 consilieri de probațiune au participat la o sesiune de formare a formatorilor de 4 zile, facilitată de consultanții Consiliului Europei. Participanții au primit feedback individual și îndrumări suplimentare pentru modelarea prosocială a subiecților probațiunii, resocializarea acestora, reintegrarea în societate și prevenirea recidivei.
Află mai multe informații aici ›
Instruiri în cascadă pentru ofițerii de poliție cu privire la abordarea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură față de grupurile vulnerabile
Instruiri în cascadă pentru ofițerii de poliție cu privire la abordarea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură față de grupurile vulnerabile
Două sesiuni de instruire privind combaterea infracțiunilor motivate de ură și promovarea egalității și nediscriminării, a reunit 50 de ofițeri de urmărire penală și ordine publică care au fost instruiți să identifice și să combată stereotipurile legate de infracțiunile de prejudecată, să determine procedurile de recunoaștere a acestora și să conștientizeze impactul prejudecății asupra grupurilor vulnerabile, precum și importanța oferirii suportului necesar în reabilitarea victimelor care au fost supuse acestor infracțiuni.
Află mai multe informații aici ›
Formarea de formatori pentru asistenții sociali cu privire la violența împotriva femeilor și a violenței domestice
Formarea de formatori pentru asistenții sociali cu privire la violența împotriva femeilor și a violenței domestice
45 de asistenți sociali din toate raioanele țării și-au îmbunătățit cunoștințele și abilitățile pentru a răspunde eficient cazurilor de violență împotriva femeilor și violență domestică într-un mod care este aliniat cu standardele stabilite în Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), inclusiv în ceea ce privește prevenirea și protecția victimelor.
Află mai multe informații aici ›
Formarea de formatori pentru asistenții sociali cu privire la violența împotriva femeilor și a violenței domestice
Progresul evaluat în implementarea proiectului Consiliului Europei „Sprijinirea implementării Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”

Proiectul Consiliului Europei „Sprijinirea implementării Convenției de la Istanbul în Republica Moldova” și-a desfășurat reuniunea intermediară a Comitetului de Coordonare la Chișinău. În cadrul evenimentului, echipa de proiect a prezentat progresele și rezultatele înregistrate de la lansarea proiectului în aprilie 2022, precum și planul de lucru pentru anul 2023.

Află mai multe informații aici ›
Prezentarea Ghidului "Combaterea discursului de ură în media audiovizuală din Republica Moldova"
Prezentarea Ghidului "Combaterea discursului de ură în media audiovizuală din Republica Moldova"

Membri și angajați ai Consiliului Audiovizualului, mass-media, reprezentanți ai instituțiilor publice și din sectorul non-guvernamental în domeniul combaterii discriminării au participat la prezentarea Ghidului "Combaterea discursului de ură în media audiovizuală din Republica Moldova". Acest ghid oferă consultanță, îndrumare și recomandări autorităților din Republica Moldova cu privire la aspectele practice legate de evaluarea, luarea deciziilor, sancționarea și crearea de date statistice privind cazurile individuale din Moldova.

Află mai multe informații aici ›
Interviul lunii noiembrie: Formarea competențelor pentru cultură democratică în școală: progrese și provocări
Interviul lunii noiembrie: Formarea competențelor pentru cultură democratică în școală: progrese și provocări
În anul școlar curent se încheie procesul de implementare graduală a disciplinei „Educație pentru societate” la treapta gimnazială în școlile din Republica Moldova. Am discutat despre progresele și provocările în implementarea disciplinei „Educație pentru societate” cu Corina Lungu, consultant principal, Direcția învățământ general, Ministerul Educației și Cercetării; Iosif Moldovanu, expert în educaţie pentru o cetăţenie democratică şi educaţie pentru drepturile omului; Diana Galanton, directoare adjunctă, profesoară de Educație pentru societate, Instituția Publică Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, mun. Bălți; dar și cu Bogdan Cebotar și Victoria Gajug, elevi în clasa a IX-a, Gimnaziul Sârcova, Rezina.
Read more ›
Vizita de studiu a delegației Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Inspectoratului Național de Probațiune la Consiliul Europei
Vizita de studiu a delegației Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Inspectoratului Național de Probațiune la Consiliul Europei

15 reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și ai Inspectoratului Național de Probațiune au efectuat o vizită de studiu la sediul Consiliului Europei din Strasbourg, Franța, în perioada 2-4 noiembrie. Vizita de studiu le-a permis participanților să dobândească cunoștințe extinse cu privire la procedurile de lucru și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și standardele Comitetului european pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante în materia condițiilor de detenție și a asistenței medicale în instituțiile de tip închis.

Află mai multe informații aici ›
Echipa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a susținut campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen
Echipa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a susținut campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen
În fiecare an, începând cu 25 noiembrie, până pe 10 decembrie, întreaga comunitate internaţională, precum şi guvernele naţionale, îşi unesc eforturile pentru a celebra împreună cele 16 Zile de Activism Împotriva Violenţei în Bază de Gen. Oficiul Consiliului Europei la Chișinău s-a alăturat campaniei prin transmiterea unui mesaj de apel la acțiune către autoritățile statului pentru protecția victimelor violenței, prin implementarea Convenției de la Istanbul și a celor patru piloni ai săi: prevenire, protecție, urmărire penală și politici coordonate.
Află mai multe informații aici ›
Echipa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a susținut campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen
Primari din diferite raioane ale țării s-au unit într-un apel comun la acțiune pentru eradicarea violenței împotriva femeilor
În cele 16 zile de activism împotriva violenței de gen și a violenței domestice, vocile a 11 primari din diferite raioane ale țării s-au unit într-un apel comun la acțiune pentru eradicarea violenței împotriva femeilor și au manifestat angajamentul la nivel local pentru asigurarea tuturor măsurilor necesare pentru PREVENIREA, PEDEPSIREA ȘI ELIMINAREA violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și PROTECȚIA femeilor împotriva tuturor formelor de violență în conformitate cu prevederile Convenției de la Istanbul.
Află mai multe informații aici ›
Comisia Națională specializată pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzurilor Sexuale a fost echipată cu o nouă metodologie de monitorizare
Comisia Națională specializată pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzurilor Sexuale a fost echipată cu o nouă metodologie de monitorizare
Violența împotriva copiilor adoptă diferite forme, inclusiv bullying, hărțuirea, neglijarea, violență domestică, violență online, inclusiv hărțuirea , exploatarea sexuală și abuzul sexual, traficul de copii, precum și violența de la egal la egal. În acest sens, proiectul Consiliului Europei „Protecția copiilor împotriva violenței și prevenirea acesteia, inclusiv în mediul online în Republica Moldova” a prezentat Metodologia Comisiei Naționale Specializate pentru Coordonarea și Monitorizarea Implementării Convenției Consiliului Europei privind Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzurilor Sexuale.
Află mai multe informații aici ›
Un nou curs electronic privind soluționarea litigiilor electorale pentru judecătorii moldoveni
Un nou curs electronic privind soluționarea litigiilor electorale pentru judecătorii moldoveni

Primul modul al unui curs electronic privind soluționarea litigiilor electorale a fost elaborat și lansat de Consiliul Europei. Acest prim modul se bazează pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind soluționarea litigiilor electorale și este conceput pentru a ajuta judecătorii moldoveni, precum și funcționarii electorali dedicați, să înțeleagă și să aplice mai bine Convenția Europeană a Drepturilor Omului la soluționarea contestațiilor și litigiilor electorale. 

Află mai multe informații aici ›
Combaterea sexismului, hărțuirii și violenței de gen împotriva femeilor în alegeri
Combaterea sexismului, hărțuirii și violenței de gen împotriva femeilor în alegeri
Aproximativ 40 de reprezentanți și reprezentate ale partidelor politice, deputate ale Parlamentului, Comisiei Electorale Centrale, instituțiilor publice și societății civile au discutat conceptul unei campanii de sensibilizare a cetățenilor cu privire la combaterea sexismului, hărțuirii și violenței de gen împotriva femeilor în alegerile din Republica Moldova și ale foaiei de parcurs elaborată de experții Consiliului Europei.
Află mai multe informații aici ›
Combaterea sexismului, hărțuirii și violenței de gen împotriva femeilor în alegeri
Un instrument nou de combatere a discursului de ură în alegeri

Consiliul Europei a elaborat împreună cu Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral al Republicii Moldova un e-curs privind combaterea discursului instigător la ură în alegeri, găzduit pe platforma de învățare la distanță a CICDE. Cursul online oferă instruire principalilor actori electorali - politicenilor, funcționarilor și observatorilor electorali, jurnaliștilor și, desigur, publicului larg interesat de a învăța prevederile legale și standardele privind drepturile omului și discursul instigător la ură.

Află mai multe informații aici ›
Reuniunea Comitetului Director privind implementarea Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2019-2022: Analiza progresului și planurile de dezvoltare
Reuniunea Comitetului Director privind implementarea Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2019-2022: Analiza progresului și planurile de dezvoltare
Înalți oficiali ai autorităților din Republica Moldova și ai instituțiilor publice naționale implicate în activitățile programatice ale Planului de Acțiune, precum și reprezentanți ai Secretariatului Consiliului Europei și ai Oficiului Consiliului Europei de la Chișinău, au participat la prima ședință a Comitetului Director a Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024. Evenimentul a avut loc în data de 22 noiembrie 2022 la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, reunind peste 50 de participanți.
Află mai multe informații aici ›
Guvernanța pe mai multe niveluri: Promovarea consultării și a dialogului în Republica Moldova
Guvernanța pe mai multe niveluri: Promovarea consultării și a dialogului în Republica Moldova
Congresul Autorităților Locale și Regionale, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), a organizat o masă rotundă pentru a consolida dialogul și a promova consultarea eficientă în Republica Moldova. Evenimentul a fost deschis de către directorul Congresului, Rafael Benitez, președintele CALM, Tatiana Badan, și secretarul general adjunct al Guvernului, Svetlana Țurcanu, și a reunit reprezentanți ai autorităților locale, guvernului și Parlamentului, precum și experți naționali și internaționali.
Află mai multe informații aici ›
Dimensiunea digitală a violenței împotriva femeilor în Republica Moldova
Dimensiunea digitală a violenței împotriva femeilor în Republica Moldova
Consiliul Europei a organizat un seminar privind dimensiunea digitală a violenței împotriva femeilor. Evenimentul, care a fost moderat de La Strada Moldova, a reunit actorii cheie, inclusiv autorități naționale, societatea civilă și sectorul privat, pentru a identifica pașii orientați spre lupta împotriva violenței față de femei în mediul online și a violenței împotriva femeilor, în general, care este facilitată de noile tehnologii informaționale.
Află mai multe informații aici ›
Formatorii Institutului Națioinal de Justiție din Republica Moldova și-au consolidat cunoștințele în domeniul acomodării rezonabile
Formatorii Institutului Națioinal de Justiție din Republica Moldova și-au consolidat cunoștințele în domeniul acomodării rezonabile

8 formatori ai Institutului Național de Justiție și-au consolidat cunoștințele în domeniul acomodării rezonabile în cadrul unui seminar desfășurat online. Seminarul s-a axat pe cadrul legal internațional și cazuistica Curții Europene pentru Dreppturile Omului ce vizează discriminarea în bază de dizabilitate și acomodarea rezonabilă. 

Află mai multe informații aici ›
Formatorii Institutului Națioinal de Justiție din Republica Moldova și-au consolidat cunoștințele în domeniul acomodării rezonabile
Personalul judecătoresc, judecătorii și procurorii și-au consolidat cunoștințele privind interzicerea discriminării și remediile eficace în cazuri de discriminare
52 judecători, procurori, și angajați al sistemului judecătoresc și-au consolidat cunoștințele privind standardele naționale și internaționale ce țin de interzicerea discriminării în cadrul a două sesiuni de instruire desfășurate online.
Află mai multe informații aici ›
Urmăriți-ne pe rețelele de socializare
Urmăriți-ne pe rețelele de socializare
Facebook
Youtube
LinkedIn
Oficiul Consiliului Europei la Chișinău
Blvd. Stefan cel Mare 73/1, et.7 
Chișinău, MD-2001
Tel. +372 (22) 888 902
www.coe.int/chisinau
logo Council of Europe