logo Council of Europe
Newsletter
Buletinul informativ al Oficiului Consiliului Europei la ChișinăuI Ianuarie 2023
Vă prezentăm Buletinul informativ al Oficiului Consiliului Europei!

Vă mulţumim pentru că v-aţi abonat la Buletinul nostru informativ pentru a fi la curent cu activitățile Oficiului Consiliului Europei la Chişinău.

Anul 2023 a început cu lansarea unei campanii de conștientizare privind creșterea accesului la justiție pentru grupurile vulnerabile din Republica Moldova. Operaționalizarea unui nou proiect privind drepturile sociale finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare tocmai a început.

În ianuarie a avut loc, de asemenea, o serie de activități de consolidare a capacităților care abordează aspecte teoretice și practice ale metodologiei de formare a adulților, judecăți privind custodia copiilor și discursul instigator la ură. În 2023 vom continua seria interviurilor lunare cu partenerii noștri naționali pentru a pune în lumină cele mai actuale subiecte.

Citiți buletinul nostru informativ și veți vedea noutățile acestei luni. Vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă dorim o lectură plăcută!

Creșterea gradului de conștientizare și a accesului la justiție pentru grupurile vulnerabile din Republica Moldova
Creșterea gradului de conștientizare și a accesului la justiție pentru grupurile vulnerabile din Republica Moldova
În cadrul activităților sale de promovare a drepturilor omului și a egalității de șanse pentru toți, Proiectul "Susținere pentru consolidarea în continuare a eficienței și calității sistemului judiciar din Republica Moldova", finanțat de Uniunea Europeană și Consiliul Europei, și implementat de Consiliul Europei în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare II lansează în Republica Moldova o campanie de sensibilizare a opiniei publice cu privire la accesul la justiție pentru toți și fără discriminare.

Campania evidențiază drepturile justițiabililor în realizarea actului de justiție, inclusiv drepturile unor grupuri defavorizate - persoanele cu dizabilități, minorii și refugiații. Materialele tematice elaborate în contextul acestei campanii, în particular bannere, spoturi audio și video, sunt diseminate sau difuzate online sau în mass-media.
Află mai multe informații aici ›
Consiliul Europei a prezentat raportul de analiză privind „Siguranța online a copiilor în Republica Moldova”
Consiliul Europei a prezentat raportul de analiză privind „Siguranța online a copiilor în Republica Moldova”

Numărul de copii pe internet este în creștere. În timp ce tehnologiile informației și comunicațiilor aduc multe beneficii copiilor, ele îi pun și pe copii în pericol, inclusiv pe copiii foarte mici. Vârsta utilizatorilor și a potențialelor victime ale abuzului continuă să scadă, copiii foarte mici fiind mai expuși la riscuri. În acest sens, în cadrul proiectului Consiliului Europei Protecția copiilor împotriva violenței și prevenirea acesteia, inclusiv în mediul online în Republica Moldova a fost organizat în data de 30 ianuarie 2023 un eveniment de prezentare a unei Analize având ca subiect legislația privind exploatarea și abuzul sexual asupra copiilor online și provocările  combaterii acestui fenomen, inclusiv responsabilitatea socială a sectorului din domeniul IT.

Află mai multe informații aici ›
Angajații Consiliului pentru Egalitate au analizat activitatea de monitorizare a instituției și au însușit noi aptitudini în domeniu
Angajații Consiliului pentru Egalitate au analizat activitatea de monitorizare a instituției și au însușit noi aptitudini în domeniu

Angajații Consiliului pentru Egalitate au analizat activitatea de monitorizare a instituției și au însușit noi aptitudini ce vizează mecanismul de monitorizare a Consiliului pentru Egalitate în cadrul unui atelier de lucru. Participanții au discutat scopul și obiectivele strategiei de monitorizare, lecțiile învățate în procesul de implementare până în prezent, precum și elemente ce sprijină și împiedică activitatea bazată pe strategia de monitorizare a Consiliului.

Află mai multe informații aici ›
Procurorii și judecătorii din Republica Moldova și-au îmbunătățit cunoștințele privind standardele și hotărârile Europene care abordează discursul de ură
Procurorii și judecătorii din Republica Moldova și-au îmbunătățit cunoștințele privind standardele și hotărârile Europene care abordează discursul de ură
Un seminar de două zile axat pe modul în care discursul de ură este abordat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reunit 22 de procurori și judecători din Republica Moldova. Programul a inclus discuții privind cele mai bune practici juridice în gestionarea cazurilor de discurs de ură și schimbul de experiență și idei pentru îmbunătățirea răspunsurilor și practicii juridice din țară în domeniul discriminării și discursului de ură.
Află mai multe informații aici ›
Formatorii Institutului Național de Justiție și-au consolidat cunoștințele în domeniul metodologiei de instruire a adulților
Formatorii Institutului Național de Justiție și-au consolidat cunoștințele în domeniul metodologiei de instruire a adulților

11 formatori al Institutului Național de Justiție au participat la o sesiune de instruire privind metodologia de instruire a adulților, care a durat două zile. Participanții au învățat și exersat modalități de planificare a sesiunilor de instruire a adulților, tehnici de instruire speciale și tehnici de utilizare a comunicării non-verbale.

Află mai multe informații aici ›
Susținere pentru îmbunătățirea executării hotărârilor judecătorești privind custodia copiilor în Republica Moldova
Susținere pentru îmbunătățirea executării hotărârilor judecătorești privind custodia copiilor în Republica Moldova
180 de executori judecătorești și 25 de judecători au fost instruiți referitor la modalitățile de îmbunătățire a calității hotărârilor judecătorești pentru determinarea domiciliului și accesul la copii, în conformitate cu interesul superior al copilului și bunele practici internaționale. Instruirea a avut loc ca urmare a elaborării unui Ghid metodologic privind îmbunătățirea executării hotărârilor judecătorești ce se referă la determinarea domiciliului și accesul la copii, bazat pe concluziile hotărârilor Curții Europene pentru Drepturile Omului în cauza Bordeianu vs. Republica Moldova și grupul de cauze conexe. 
Află mai multe informații aici ›
Interviul lunii ianuarie: Abordarea dezinformării în timp de conflict
Interviul lunii ianuarie: Abordarea dezinformării în timp de conflict
Răspândirea dezinformării a crescut in urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, începând cu februarie 2022. În contextul acestei crize, Proiectul Consiliului Europei Susținerea pluralismului media și a libertății de exprimare în Republica Moldova, împreună cu Ziarul de Gardă au contribuit la sporirea gradului de conștientizare cu privire la consumul de informații. În interviul lunii ianuarie am abordat subiectul dezinformării în timp de conflict împreună cu Alina Radu,directoarea Ziarul de Gardă și coordonatorul superior de proiect, Ana Chiriac. În interviu am discutat despre cum să abordăm problema dezinformării și cum să contracarăm conținutul fals și derutant. 
Află mai multe informații aici ›
Urmăriți-ne pe rețelele de socializare
Urmăriți-ne pe rețelele de socializare
Facebook
Youtube
LinkedIn
Oficiul Consiliului Europei la Chișinău
Blvd. Stefan cel Mare 73/1, et.7 
Chișinău, MD-2001
Tel. +372 (22) 888 902
www.coe.int/chisinau
logo Council of Europe