CCJE(2018)3Rev

                   

Zagreb, 9 Noiembrie 2018

                               

CONSILIUL CONSULTATIV AL JUDECĂTORILOR EUROPENI (CCJE)

Avizul CCJE Nr. 21 (2018)

PREVENIREA CORUPȚIEI ÎN RÂNDUL JUDECĂTORILOR

 

I. Introducere

1.            În conformitate cu mandatul care i-a fost încredinţat de către Comitetul de Miniştri, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) a elaborat prezentul aviz cu privire la prevenirea corupţiei în rândul judecătorilor.

2.            Corupţia în rândul judecătorilor este una din principalele ameninţări pentru societate şi pentru modul de funcţionare a unui stat democratic. Aceasta subminează integritatea judiciară care este o caracteristică fundamentală a statului de drept şi una dintre valorile pe care se bazează Consiliul Europei. Integritatea judiciară este principala condiţie pentru un sistem naţional de justiţie eficient, eficace şi imparţial. Ea este strâns legată de conceptul de independenţă judiciară, care garantează integritatea, în timp ce integritatea consolidează independenţa. Integritatea judiciară a devenit cu atât mai importantă astăzi, în contextual numeroaselor atacuri asupra sistemului judiciar.

3.            Din păcate, de multe ori corupţia rămâne o realitate în multe State membre,  afectând în mod negativ încrederea publicului în sistemul judiciar şi astfel în întregul sistem politic[1]. Judecătorii poartă responsabilitatea identificării şi reacţiei la actele de corupţie, precum şi a supravegherii conduitei judiciare.  CCJE doreşte să se axeze pe poziţia judecătorilor, în calitatea lor judiciară, cu privire la modurile în care aceştia pot asigura integritatea judiciară faţă de tentativele de a corupe sistemul judiciar și rolul judecătorilor în lupta împotriva corupţiei.

4.    Prezentul Aviz a fost elaborat în baza Avizelor anterioare ale CCJE, a Magna Carta a Judecătorilor (2010) şi a instrumentelor relevante ale Consiliului Europei, în special a Cartei Europene cu privire la Statutul Judecătorilor (1998), Recomandării CM/Rec(2010)12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (denumită în continuare CM/Rec(2010)12), a Convenţiei Penale privind Corupţia (1999)[2], a Protocolului Adiţional (2003) la această Convenţie[3], a Convenţiei Civile privind Corupţia (1999)[4]. S-a ţinut cont de asemenea de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (2003).

5.            Avizul se bazează în special pe constatările şi recomandările Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei, inclusiv pe raportul acestuia referitor la “Prevenirea Corupţiei cu privire la membrii parlamentului, Judecători şi Procurori. Concluzii şi Tendinţe” (Runda a patra de evaluare a GRECO). Avizul ţine cont de asemenea de Rezoluţia (97)24 privind cele douăzeci de principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei şi de Recomandarea Rec(2000)10 privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, precum şi de Rezoluţia Adunării Parlamentare 2098(2016), Rezoluţia 1703(2010), Recomandarea 2019(2013) şi Recomandarea 1896(2010) privind corupţia judiciară. Concluziile Conferinţei Europene a Judecătorilor cu privire la “Integritatea Judiciară şi Corupţia” organizată de CCJE în data de 7 Noiembrie 2017 la Strasbourg au fost de asemenea luate în considerare.

6.            De asemenea, Avizul ţine cont de răspunsurile membrilor CCJE la chestionarul privind integritatea judiciară şi combaterea/prevenirea corupţiei în sistemul judiciar, precum şi de sinteza acestor răspunsuri şi de versiunea preliminară pregătită de expertul ştiinţific numit de Consiliul Europei, Dr. Rainer HORNUNG[5].

7.            Răspunsurile la chestionar au reliefat faptul că situaţia corupţiei reale şi/sau percepute diferă destul de mult în rândul statelor membre – există ţări unde corupţia nu a fost o problemă, altele în care s-au înregistrat cazuri ocazionale de corupţie judiciară şi ţări unde corupţia reală şi/sau percepută în sistemul judiciar reprezintă o problemă majoră în rândul publicului. Prin urmare, unul dintre rolurile prezentului Aviz este de a identifica puncte comune şi de a soluţiona eventualele decalaje. Acest lucru înseamnă în acelaşi timp şi că adesea nu există soluţii unice, precum şi faptul că pentru statele membre unele recomandări vor fi mai mult sau mai puţin relevante, în funcţie de situaţie.

 

II. Corupţia judiciară – ce înseamnă?

A.           Definiţia corupţiei judiciare

8.            Toate statele membre ale Consiliului Europei au adoptat legislaţie penală – uneori chiar şi instrumente de reglementare – cu privire la actele generale de corupţie, în special în rândul funcţionarilor publici. De exemplu, acceptarea de către un funcţionar public a unei mite este pedepsită aspru de toate statele membre. Cu toate acestea, definiţia corupţiei diferă. În legislaţia statelor membre nu există o înţelegere comună, dincolo de faptul că darea şi luarea de mită este un fenomen specific de comportament corupt și este pedepsită penală. În ceea ce priveşte în mod specific corupţia în rândul judecătorilor, un număr mic de state membre ale Consiliului Europei au adoptat în mod formal legi penale care prevăd pentru judecătorii care acceptă mită pedepse mai severe decât pentru alţi funcţionari. În marea majoritate a statelor membre, corupţia judiciară intră în aceeaşi definiţie a infracţiunii penale ca şi faptele de corupţie ale altor funcţionari publici.

9.            Totuşi, CCJE este de părere că în cadrul şi pentru scopul prezentului Aviz, corupţia în rândul judecătorilor trebuie înţeleasă într-un sens mai larg. Motivul este rolul foarte important pe care îl are un judecător ca arbitru independent şi obiectiv în cazurile pe care trebuie să le judece. Pentru scopul prezentului Aviz, corupţia judiciară cuprinde conduita necinstită, frauduloasă şi lipsită de etică pe care o manifestă un judecător pentru a dobândi beneficii pentru sine sau pentru terţi.

10.         După cum se poate observa în răspunsurile la chestionar[6], din diverse motive, în anumite state percepţia asupra corupţiei în sistemul judiciar membru nu este o reflectare corectă a realităţii. Percepţia poate fi la fel de dăunătoare pentru funcţionarea unui stat democratic ca şi corupţia în sine. Prin urmare, un capitol suplimentar din prezentul Aviz (a se vedea Capitolul IV de mai jos) este dedicate descrierii şi analizării acestei probleme specifice.

B.        Factori care pot conduce la corupţie în rândul judecătorilor

11.         Motivele actelor de corupţie din sistemul judiciar sunt diverse. Acestea pot fi legate de influenţă exercitată din afara sistemului judiciar sau pot avea legătură cu elemente din interiorul sistemului şi pot fi grupate în mai multe categorii: structurale, economice, sociale şi personale. Cu toate acestea, toţi factorii prezentaţi în continuare care contribuie la coruptibilitatea unui judecător au un element comun, şi anume faptul că reprezintă o ameninţare pentru independenţa judiciară şi pentru integritatea judiciară. De multe ori, există legături strânse între 2 sau mai mulţi factori. Lista factorilor nu este exhaustivă. Ea are rolul de a ilustra principalele pericole de corupţie cu care se poate confrunta un sistem judiciar.

12.         În orice stat democratic, pentru buna funcţionare a sistemului este vital ca sistemul judiciar să fie cu adevărat independent. Atunci când există un dezechilibru/prejudiciere structurală de durată între cele 3 ramuri ale statului şi când verificările şi controalele sunt slabe şi ignorate, există o ameninţare serioasă pentru independenţa, imparţialitatea şi integritatea sistemului judiciar.

13.         O lipsă de transparenţă cauzată de împiedicarea accesului la informaţii referitoare la sistemul judiciar facilitează comportamentul corupt, fiind adesea un important factor declanşator pentru corupţie. Există dovezi clare că un sistem judiciar care are (în mod tradiţional) un înalt grad de transparenţă şi integritate este cel mai protejat în faţa corupţiei.

14.         Condiţiile de lucru precare, salarii şi beneficii sociale insuficiente, infrastructura şi echipamentele de slabă calitate, precum și deficitul de personal din sistemul judiciar pot fi motive pentru care un judecător să accepte mai uşor un folos necuvenit.

15.         CCJE atrage atenţia asupra interacţiunii dintre corupţia judiciară şi acceptarea şi tolerarea corupţiei în societate în general. Un mediu slab în sistemul judiciar poate fi la fel de dăunător. Lipsa unor reglementări cu privire la conduita etică a unui judecător, lipsa informaţiilor generale cu privire la pericolele corupţiei şi lipsa îndrumării din partea managementului instanţei pot conduce la situaţia în care judecătorii să devină indiferenţi la cerinţele legate de o justiţie obiectivă şi imparţială.

16.         Un judecător poate fi victima unui abuz de putere, din partea colegilor sau a grupurilor de influenţă din cadrul sistemului de justiţie. Se pare că există o opinie larg răspândită că judecătorilor nu pot să se apere suficient împotriva acestor tipuri de presiuni, din cauza naturii specifice a rolului şi poziţiei pe care le au.

17.         O altă serie de factori care pot conduce la un comportament corupt din partea unui judecător au un caracter mai intrinsec. Motivele subiective legate de avansarea sau promovarea în funcţie pot face un judecător să fie mai indiferent la riscul de a fi părtinitor într-un anumit caz. Mai mult, imaginea unui judecător şi ca o consecinţă imaginea sistemului judiciar este serios afectată ori de câte ori un judecător judecă un caz în care are un interes personal sau financiar direct sau indirect care poate fi afectat de decizia sa.

III. Prevenirea corupţiei în rândul judecătorilor

A.           Măsuri generale de protecţie împotriva corupţiei

18.         Nu exagerăm atunci când spunem că prevenirea eficientă a corupţiei în sistemul judiciar depinde într-o mare măsură de voinţa politică din statul respectiv în a oferi măsurile instituţionale, structurale şi organizaţionale de protecţie care să permită existenţa unui sistem judiciar independent, transparent şi imparţial. Fiecare stat membru ar trebui să implementeze cadrul legislativ şi de reglementare necesar pentru a preveni corupţia în sistemul de justiţie. De asemenea, ar trebui să ia toate măsurile pentru a garanta şi menţine o cultură a integrităţii judiciare, o cultură a toleranţei zero faţă de corupţie, la toate nivelurile sistemului judiciar, inclusiv în ceea ce priveşte personalul din instituţii, precum şi o cultură a respectului faţă de rolul specific al sistemului judiciar. Totuşi, combaterea corupţiei nu ar trebui folosită pentru a prejudicia independenţa sistemului judiciar.

19.         Voinţa politică este esenţială atunci când vorbim despre asigurarea personalului, infrastructurii şi echipamentelor în sistemul judiciar. Asigurarea unor condiţii de lucru (cum ar fi clădiri şi echipamente funcţionale pentru instanţe, precum şi suficient personal) compatibile cu demnitatea misiunii judiciare pot servi ca inhibitori puternici pentru orice comportament corupt. În consecinţă, CCJE doreşte să sublinieze că este responsabilitatea fiecărei ţări să pună la dispoziţie un buget suficient pentru dotarea rezonabilă a sistemului judiciar, astfel încât justiţia să se facă prin decizii bine fundamentate şi prompte. De asemenea, apelează la autorităţile competente să asigure întotdeauna un nivel adecvat al salariilor, pensiilor şi altor beneficii sociale. Merită remarcat de asemenea în acest context faptul că sistemul judiciar este la fel de puternic și robust precum pilonii săi. De aceea, asigurarea unui nivel adecvat al salariilor, beneficiilor sociale și echipamentelor pentru personalul auxiliar este la fel de vitală pentru un sistem judiciar fără corupţie precum asigurarea condiţiilor de lucru potrivite pentru judecătorii înşişi.

20.         Regulile de conduită pentru judecători pot fi de asemenea o măsură de protecţie eficientă în prevenirea corupţiei. În multe state membre, Constituţia şi/sau statutul privind funcţionarea sistemului judiciar stabilesc reguli de conduită pentru judecători în sala de judecată şi în afara acesteia. Cele mai răspândite exemple de astfel de reguli sunt obligaţia de a păstra discreţia şi obligaţia de a fi rezervat. Adesea, aceste reguli mai degrabă generice – cu privire la comportamentul, atât în interiorul, cât şi în afara sălii de judecată – sunt însoţite de, şi detaliate în, regulamente şi/sau ghiduri.

21.         Cu toate acestea, CCJE doreşte să sublinieze că există o legătură clară între gradul de transparenţă a sistemului judiciar, pe de o parte, şi rolul pe care şi-l asumă judecătorii în societate, pe de altă parte. Este de necontestat faptul că, datorită rolului său particular în interacţiunea dintre echilibrul puterilor, un judecător ar trebui să manifeste întotdeauna discreţia şi rezerva necesară pentru exercitarea corectă a sarcinii pe care o are. Însă acest lucru nu înseamnă că un judecător trebuie să fie un outsider al societăţii. De fapt, pare mai uşor pentru cineva poziţionat în mijlocul societăţii şi în legătură cu realităţile sale să ia – şi, acolo unde este necesar, să explice – o decizie pe care publicul larg o poate înţelege şi accepta. Cu toate acestea, un judecător ar trebui să se abţină de la orice activitate politică ce i-ar putea compromite independenţa sau pune în pericol imparţialitatea. În acest sens, CCJE menţine ceea ce a afirmat deja în Avizul Nr. 3 (2002) privind etica şi răspunderea judecătorilor[7].

B.      Consolidarea integrităţii judecătorilor

22.         Cea mai importantă măsură de prevenire a corupţiei în rândul judecătorilor pare să fie dezvoltarea şi menţinerea unei adevărate culturi a integrităţii judiciare. Se pare că nu există o definiţie unică a acestui termen, însă fără îndoială există o înţelegere comună asupra elementelor constitutive ale integrităţii judiciare.

a.            Cadrul de reglementare instituţional şi organizaţional

23.         Un pilon important al integrităţii judiciare este cadrul formal pe care deja l-am menţionat – legislativ sau de reglementare – cu privire la poziţia sistemului judiciar precum şi a unui judecător în cadrul sistemului. Ca regulă generală, în statele membre ale Consiliului Europei, o combinaţie între Constituţia fiecărui stat membru (acolo unde există în formă scrisă) şi statutul (statutele) centrale cu privire la funcţionarea sistemului judiciar (inclusiv legislaţia secundară, directivele, circulare etc.) stabilesc reguli, atât în ceea ce priveşte organizarea sistemului judiciar (inclusiv reguli cu privire la independenţa instituţională), cât şi conduita individuală a judecătorilor în interiorul şi în afara sălilor de judecată.

24.         Principiile de bază sunt de regulă detaliate în regulamente specifice privind dezvoltarea carierei judecătorului – selecţie, numire, promovare şi avansare, formare, evaluarea performanţei şi responsabilitatea disciplinară a judecătorilor. Şi aici, CCJE doreşte să menţioneze faptul că respectă în totalitate culturile şi tradiţiile judiciare diferite din statele membre. Cu toate acestea, poate, în baza unei analize comparative şi a experienţei profesionale, să identifice şi să descrie criterii obiective pentru dezvoltarea adecvată şi transparentă a carierei în sistemul judiciar. Respectarea acestor criterii are un impact pozitiv asupra menţinerii unui climat de integritatea judiciară în fiecare sistem, acest lucru fiind valabil indiferent de reglementările specifice fiecărei ţări. La nivel instituţional, CCJE consideră că sistemul judiciar însuşi ar trebui, în esenţă, să fie responsabil de dezvoltarea carierei judecătorilor, inclusiv prin programe de formare prin instituţii de formare judiciară autonome.

25.         Majoritatea Statelor membre au încredinţat unor înalte consilii judiciare sau altor organisme autonome compuse majoritar din practicieni cele mai relevante decizii privind selecţia, numirea, promovarea şi avansarea, evaluarea performanţei şi procedurile disciplinare. O altă modalitate este implicarea în aceste decizii a Curţii Supreme relevante. În ceea ce priveşte selecţia, numirea şi promovarea judecătorilor, CCJE consideră că este foarte important ca procesul să se bazeze pe constatări obiective cu privire la abilităţile legale şi extra-legale ale candidaţilor. Deciziile ar trebui să fie bazate pe merite[8] şi ar trebui luate de organisme ne-politice[9], din care să facă parte majoritar persoane din sistemul judiciar. Indiferent de metoda adoptată de Statul membru, candidaţii respinşi ar trebui să aibă dreptul să conteste decizia sau cel puţin procedura în care a fost luată decizia, astfel încât să se asigure obiectivitatea şi transparenţa procesului[10]. Publicul larg ar trebui să aibă acces la informaţiile generale cu privire la procedura de selecţie şi de numire[11].

26.         CCJE nu recomandă verificări care merg dincolo de verificarea general acceptată a cazierului şi situaţiei financiare a unui candidat. Cu toate acestea, unele ţări fac verificări detaliate ale integrităţii, care includ istoricul personal, familial şi social al unui candidat. Aceste verificări sunt de obicei derulate de serviciile de securitate. În statele unde au loc astfel de verificări, acestea ar trebui să se desfăşoare potrivit unor criterii care pot fi evaluate în mod obiectiv. Candidaţii ar trebui să aibă dreptul să acceseze orice informaţii obţinute. Un candidat respins pe baza unui astfel de control trebuie să aibă dreptul să facă apel la un organism independent şi, în acest scop, să aibă acces la rezultatele unui astfel de control.

27.         Ar trebui să se facă distincţie între judecătorii care candidează pentru a intra în sistemul judiciar şi judecătorii în funcţie. Sub nicio formă lupta împotriva corupţiei în rândul judecătorilor nu ar trebui să conducă la interferenţa unui serviciu secret în justiţie. Corupţia în rândul judecătorilor este o infracţiune şi prin urmare ar trebui tratată în cadrul stabilit de lege.

28.         În plus, CCJE doreşte să atragă atenţia asupra efectelor negative ale lustraţiei ca mijloc de combatere a corupţiei. Procesul prin care toţi judecătorii sunt evaluaţi din punct de vedere al corupţiei, iar cei care nu trec evaluarea sunt eliberaţi din funcţie şi posibil trimişi în judecată, poate fi instrumentalizat şi astfel utilizat în mod incorect pentru a elimina judecătorii "indezirabili" politic. Simplul fapt de a fi judecător într-un stat membru în care sistemul judiciar este compromis la nivel sistemic este, din punct de vedere al standardelor democratice, insuficient pentru a stabili responsabilitatea individuală a judecătorilor. Un alt aspect care rezultă de aici priveşte garanţia că procesul va fi desfăşurat de organisme competente, independente şi imparţiale.

29.         Atunci când este corect pus în practică, un sistem de evaluare este un mijloc foarte eficient de a lua decizii de promovare şi avansare mai obiective şi mai serioase. Acesta contribuie de asemenea la transparenţa sistemului judiciar în întregul său. În acest context, CCJE aminteşte principiile enunţate în Avizul Nr. 17(2014) privind evaluarea activităţii judecătorilor. Un bun sistem de evaluare a performanţei ţine cont de asemenea de integritatea judiciară a judecătorului evaluat. Acest lucru este diferit de verificarea deciziilor individuale luate de judecător, acesta constituind o violare evidentă a independenţei judiciare.

30.         În cele din urmă, procedurile disciplinare reprezintă un mecanism de reglementare important în combaterea corupţiei. În opinia CCJE, procedurile disciplinare ar trebui să fie întotdeauna puse în practică de organisme judiciare (cum ar fi o comisie sau un tribunal disciplinar, sau o filială a înaltului consiliu judiciar). Astfel nu numai că se instituie un instrument de auto-reglementare a sistemului judiciar, ci se garantează în acelaşi timp că persoanele cu experienţa profesională necesară evaluează dacă un anumit comportament ar trebui să atragă după sine o răspundere disciplinară şi, în cazul în care acest lucru este necesar, care este sancţiunea cea mai potrivită şi proporţională[12]. Mai mult, judecătorii ar trebui să aibă întotdeauna dreptul să conteste în faţa unui organ judiciar sancţiunile disciplinare care le sunt aplicate[13].

b.           Principii directoare cu privire la conduita etică, consilierea etică şi formarea pe teme privind etica

31.         Practic în toate statele membre, cadrul de reglementarea menţionat anterior este însoţit de un set de principii scrise/ principii directoare privind conduita etică. De regulă, aceste principii au fost elaborate fie de un organism sau de mai multe organisme de auto-guvernare judiciară, fie de principala asociaţie a judecătorilor din acel stat.

32.         La fel de important ca elaborarea și adoptarea acestor reguli, este, în mod clar, ca ele să fie asumate de judecători, dacă sunt înţelese şi aplicate în practică. Pentru a atinge acest scop, este sarcina autorităţilor competente să ofere îndrumarea adecvată judecătorilor cu privire la modul în care ar trebui să se comporte atunci când se confruntă cu dileme etice specifice. Această îndrumare ar trebui oferită  chiar din interiorul sistemului judiciar. O posibilitate este punerea la dispoziţia judecătorilor a unor materiale în format electronic sau fizic cu privire la comportamentul cel mai adecvat în situaţii concrete. Pe baza acestor materiale, pot avea loc discuţii la intervale regulate, cu membrii fiecărei instanţe şi /sau membri ai  unor instanţe diferite. În plus, CCJE consideră că un aspect vital al implementării unei veritabile culturi a integrităţii în sistemul judiciar este furnizarea unei instruiri adecvate cu privire la conduita etică. Ar trebui să fie datoria fiecărui judecător, indiferent de vârstă sau experienţă, să participe în mod regulat la astfel de instruiri. Aceste instruiri ar putea de asemenea să se desfăşoare în formate mai puţin formale, în grupuri colegiale. Schimbul de experienţă şi discuţiile între colegi, sub îndrumare, par să fie mijloace eficiente de a menţine gradul de conştientizare cu privire la pericolele corupţiei. 

 

33.         CCJE doreşte totuşi să sublinieze că aceste programe de instruire ar trebui completate de consiliere individuală pe teme de etică, preferabil realizată de colegi. O soluţie ar putea fi numirea unui ofiţer de etică sau o comisie de etică în fiecare instanţă de o anumită dimensiune[14]. Este responsabilitatea preşedinţilor de instanţă să ia iniţiativa cu privire la acest aspect. Ei joacă un rol vital în implementarea unui concept solid privind îndrumarea etică în acele instanţe, şi astfel în promovarea unei culturi veritabile a integrităţii judiciare. Această înţelegere a rolului unui preşedinte de instanţă referitor la îndrumarea etică este în conformitate cu Avizul CCJE Nr. 19 (2016) privind rolul preşedinţilor de instanţe[15]. În plus, autorităţile judiciare centrale ar trebui să ofere la cerere îndrumare pe teme de etică, în regim de confidenţialitate. 

c.               Evitarea conflictelor de interes

34.         CCJE consideră că ar trebui să existe măsuri de protecţie sistemice pentru a evita situaţiile în care un judecător judecă un caz în care are interese personale sau financiare directe sau indirecte care ar putea fi afectate de decizia sa.

35.         Orice act de acceptare a unui cadou din partea unui judecător, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale judiciare poate fi percepută ca folos necuvenit. De aceea, majoritatea statelor membre au reguli, de exemplu, cu privire la acceptarea unor atenţii sau a altor beneficii de către judecători (şi alţi funcţionari publici) în exercitarea profesiei lor. Stabilirea unor praguri scăzute (obiective) privind valoarea, pe de o parte, precum şi definirea a ceea ce poate fi acceptat din politeţe, pe de altă parte, pot  da judecătorilor indicaţii clare şi uşor de înţeles, în special atunci când sunt însoţite de recomandări referitoare la modul în care ar trebui să procedeze atunci când au primit un dar nepotrivit. CCJE salută recomandările GRECO pentru un număr de state membre cu privire la implementarea şi/sau adaptarea regulilor privind acceptarea de cadouri sau alte beneficii de către judecători, adoptate în cea de a Patra Rundă de Evaluare sub titlul “Prevenirea corupţiei în rândul membrilor parlamentului, judecătorilor şi procurorilor”[16].

36.         Un alt aspect des reglementat cu privire la conduita unui judecător este legat de activităţile sale în afara instanţei şi modul în care ar trebui să se comporte în viaţa privată. Aceste reguli diferă considerabil în statele membre. În unele ţări, nu este neobişnuită existenţa unor reglementări stricte care interzic, de exemplu, judecătorilor ieşiţi la pensie sau celor care nu mai sunt în funcţie să devină membri ai unui partid politic, să aibă orice activitate profesională externă sau chiar să îşi deschidă un cont pe o reţea de socializare. Alte ţări, în care corupţia nu a fost o problemă, au reguli destul de permisive şi liberale, cum ar fi să permită judecătorilor să divulge activităţile   didactice sau ştiinţifice în afara instanţei. CCJE salută diseminarea activităţilor în afara instanţei, către structuri din sistem, atâta timp cât poate apărea o situaţie de conflict de interes şi preferabil, dacă se aplică, către publicul larg.

37.         În cea de a Patra Rundă de Evaluare menţionată mai sus, GRECO a emis recomandări către mai multe state, cu privire la implementarea şi îmbunătăţirea unui sistem de declarare a averilor, astfel încât să se ţină evidenţa regulată – adesea anual – a veniturilor şi altor bunuri ale judecătorilor. GRECO recomandă de asemenea existenţa unui organism specific din interiorul sau din afara sistemului judiciar însărcinat cu verificarea depunerii şi corectitudinii acestor declaraţii. Nerespectarea acestor reguli poate constitui, în unele ţări, abateri administrative sau infracţiuni disciplinare[17]. Unele state au extins obligaţia declaraţiilor de avere la soţi sau alte rude apropiate ale judecătorilor. Uneori, declaraţiile tuturor sau anumitor categorii de judecător sunt accesibile publicului.

38.         CCJE consideră că un sistem solid de declarare a averilor poate contribui la identificarea şi ulterior la evitarea conflictelor de interes, dacă se iau măsurile relevante, şi astfel pot conduce la o mai mare transparenţă în interiorul sistemului judiciar, contribuind la menţinerea unui climat de integritate judiciară. 

39.         Cu toate acestea, în vederea respectării dreptului la confidenţialitate a judecătorului şi a dreptului la confidenţialitate a membrilor familiei acestuia, implementarea unui astfel de sistem ar trebui întotdeauna să fie în strictă conformitate cu principiul proporţionalităţii. Primul element al acestuia este chestiunea necesităţii. În multele state membre unde corupţia nu a reprezentat o problemă, sau a reprezentat o problemă foarte mică, nu pare necesară implementarea unui sistem general de declararea a averilor. În aceste ţări, ar putea fi chiar în detrimentul calităţii actului de justiţie introducerea unei obligaţii de declarare sistematică a averilor. Candidaţi potriviţi pentru un post de judecător ar putea să nu mai aplice pentru că ar percepe această obligaţie ca o intruziune nejustificată în viaţa lor personală.

40.         În plus, CCJE este de părere că chiar şi în state unde există un sistem de declararea a averilor, ar trebui să se acorde atenţie proporţionalităţii detaliilor din reglementarea respectivă. Dezvăluirea informaţiilor către terţi din afara sistemului judiciar ar trebui să se facă doar la cerere, şi numai dacă se demonstrează existenţa unui interes legitim[18].Informaţiile confidenţiale nu ar trebui niciodată divulgate şi confidenţialitatea cu privire la terţi, cum ar fi membrii familiilor, ar trebui protejată chiar şi mai puternic decât cea a judecătorilor.

41.         O altă măsură eficientă împotriva judecătorilor potenţial corupţi care judecă un dosar este principiul judecătorului natural. Repartizarea dosarelor se poate face fie electronic, fie pe baza unei scheme anuale de repartizare a dosarelor, elaborată de instanţă. Criteriile obiective pentru repartizarea dosarelor pot fi alegerea prin rotaţie, în funcţie de numele părţilor, instanţe locale, specializări etc. Este important pentru transparenţa procesului, şi astfel pentru reputaţia sistemului judiciar, ca acest sistem să nu poată fi manipulat[19].

42.         În unele state membre ale Consiliului Europei, unde corupţia nu a reprezentat o problemă, în special cele din sistemul de drept de origine engleză şi din Scandinavia, preşedinţii de instanţe au o libertate destul de mare în repartizarea dosarelor către judecători[20]. De regulă, aceştia se străduiesc să garanteze o distribuire echitabilă a volumului de muncă, ţinând cont în repartizarea dosarelor de factorii menţionaţi în punctul de mai sus. Această abordare “soft” cu privire la repartizarea dosarelor este perfect legitimă atâta timp cât sistemul ales asigură în practică administrarea corectă şi eficientă a justiţiei, sporind astfel încrederea publicului în integritatea sistemului judiciar[21].

43.         În orice caz, potenţialele conflicte de interese ale judecătorilor nu sunt în mod automat eliminate de un sistem de repartizare aleatorie a dosarelor. De fapt, repartizarea aleatorie poate duce la repartizarea unui dosar către un judecător care e rudă apropiată cu una dintre părţi. De aceea este important pentru fiecare sistem judiciar să aibă reguli solide cu privire la recuzarea sau auto-recuzarea judecătorilor în situaţia unui potenţial subiectivism într-un anumit dosar. Toate statele membre au reguli de acest tip (fie legislative, fie bazate pe jurisprudenţă). Definiţiile situaţiilor de potenţială imparţialitate adoptate de statele membre sunt de asemenea foarte similare în această privinţă.

44.         Cu toate acestea, punctul cu adevărat vital pentru gradul de integritate judiciară a unui anumit stat este implementarea şi aplicarea regulilor de recuzare și auto-recuzare. CCJE consideră că orice Stat membru care se confruntă cu fenomenul reticenţei judecătorilor în a se autorecuza (pe care o percep, de exemplu, ca ceva dezonorant), ar trebui să ia măsurile necesare pentru implementarea unei culturi a auto-recuzării, adică un mediu unde este normal ca orice judecător să recunoască o potenţială situaţie de imparţialitate într-un anumit dosar. Acest lucru se poate face prin reamintirea regulată a acestei reguli, prin consiliere individuală sau de grup pe teme de conduită etică şi/sau instruire formală la locul de muncă. Este important să amintim, totuşi, că aceste măsuri nu trebuie să nu afecteze eficienţa judiciară şi să descurajeze practicile de alegere a judecătorilor (forum-shopping) de către părţile implicate în dosar[22]

d.        Responsabilitatea fiecărui judecător de a acţiona împotriva corupţiei în sistemul judiciar

45.         Pe lângă existenţa unui cadru cuprinzător şi a unor principii directoare etice, un aspect la fel de important pentru eficienţa acestuia depinde de dorinţa fiecărui judecător de a aplica aceste reguli în activitatea sa zilnică. Fiecare judecător poartă o responsabilitate personală, nu numai pentru propriul său comportament, ci şi pentru sistemul judiciar ca întreg.

46.         Judecătorii, în calitate de deţinători ai unei funcţii publice, au obligaţia de a raporta către autorităţile judiciare competente actele pe care le descoperă în îndeplinirea îndatoririlor lor, în special a actelor de corupţie comise de colegi.

47.         CCJE doreşte să sublinieze faptul că judecătorii, care şi-au asumat responsabilitatea pentru integritatea sistemului judiciar, nu ar trebui chestionaţi cu privire la loialitatea pe care o vor avea în viitoarea lor carieră, indiferent dacă îngrijorările acestora s-au dovedit sau nu a fi fondate, în baza analizei. În acelaşi timp, autorităţile în atenţia cărora sunt aduse aceste cazuri, ar trebui să manifeste întotdeauna atenţie în investigarea unor astfel de acuzaţii.

C.      Efectul preventiv al investigării şi pedepsirii adecvate a corupţiei în rândul judecătorilor

48.         Evident, pedepsele penale, administrative sau disciplinare adecvate pentru un comportament corupt din partea unui judecător, şi sentinţele severe pronunţate împotriva judecătorilor corupţi pot servi ca un inhibitor puternic şi astfel pot avea un efect preventiv. CCJE reiterează ceea ce s-a menţionat deja în context mai general în Avizul Nr. 3 (2002) cu privire la etica şi răspunderea judecătorilor, în ceea ce priveşte responsabilitatea penală şi disciplinară a judecătorilor[23].

49.         Actele de corupţie comise de un judecător ar trebui tratate în conformitate cu principiul proporţionalităţii şi ţinând cont de gravitatea lor. Acestea pot fi sancţionate cu o măsură de eliberare din funcţie a judecătorului sau cu o altă măsură disciplinară conform procedurilor disciplinare. Faptele penale trebuie sancţionate cu pedepse conform legii penale, chiar şi cu pedeapsa cu închisoarea. Gravitatea unei fapte penale poate fi analizată în special prin impactul acesteia asupra încrederii publicului larg în sistemul judiciar.

50.         Într-un număr deloc de neglijat de state membre, problema combaterii şi  prevenirii corupţiei în rândul judecătorilor nu este legată atât de mult de definirea infracţiunilor de corupţie penală, administrativă sau disciplinară şi a pedepselor, ci mai degrabă investigarea, acuzarea şi judecarea oficialilor corupţi de la nivel înalt, inclusiv a judecătorilor. În opinia CCJE, este extrem de importantă evitarea impresia extrem de dăunătoare potrivit căreia cu cât un funcţionar public presupus corupt este mai bine poziţionat, mai educat şi mai bine apărat, cu atât beneficiază de imunitate de facto. În funcţie de istoria, tradiţiile şi structura administrativă a unui anumit stat, precum şi de dimensiunea reală a corupţiei în interiorul sistemului, poate fi necesară înfiinţarea unor organisme de investigare specializate şi a unor procurori specializaţi care să lupte împotriva corupţiei în rândul judecătorilor. În privinţa tribunalelor speciale, CCJE îşi confirmă poziţia afirmată în Avizul Nr. 15(2012) privind specializarea judecătorilor. Ar trebui să fie posibilă introducerea unor tribunale specializate doar în circumstanţe excepţionale, atunci când este necesar din cauza complexităţii problemei şi pentru aplicarea corectă a justiţiei.   

51.         Totuşi, CCJE, inspirat de constatările GRECO, face apel la statele membre să ia în considerare înfiinţarea, independent de existenţa autorităţilor şi organismelor descentralizate, a unei autorităţi anticorupţie centrale la nivel naţional. Această autoritate nu trebuie neapărat să aibă competenţe de investigare sau acuzare, însă ar trebui să fie un interlocutor şi un element de legătură competent şi imparţial, atunci când este vorba de cazuri de corupţie la nivel înalt.

D.        Instrumentele, mecanismele şi cooperarea la nivel internaţional pentru prevenirea corupţiei în rândul judecătorilor 

52.         În final, CCJE doreşte să sublinieze faptul că utilizarea corectă a mecanismelor şi instrumentelor de cooperare internaţională în domeniul prevenirii corupţiei în rândul judecătorilor poate fi de asemenea un factor preventiv puternic. Sistemul judiciar poate beneficia de recomandări prin rapoartele de evaluare cu recomandări specifice din partea instituţiilor internaţionale sau regionale cum ar fi Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei şi GRECO, UNCAC, OSCE, OECD, reţeaua globală de integritate judiciară a NU şi alte instituţii similare. De regulă, aceste rapoarte se bazează pe mecanisme de monitorizare bine reflectate şi bazate pe reciprocitate, care implică vizite în teren şi implicarea unor experţi extrem de calificaţi, atât din partea instituţiilor de monitorizare cât şi din partea statelor monitorizate.

53.         Ar trebui subliniat faptul că statele unde sistemul judiciar este mai mult sau mai puţin lipsit de corupţie beneficiază, de asemenea, de astfel de rapoarte de evaluare. Recomandările le permit să îşi ajusteze măsurile de protecţie instituţionale, organizaţionale sau de alt tip împotriva corupţiei, inclusiv împotriva corupţiei din sistemul judiciar.

IV. Corupţia percepută

54.         Un număr deloc neglijabil de state membre au raportat în răspunsurile la chestionarul administrat în pregătirea prezentului Aviz fenomenul – la o primă vedere destul de vechi – prin care percepţia publicului asupra corupţiei în interiorul sistemului judiciar este considerabil mai mare decât ar sugera numărul real de cazuri de judecători corupţi. Deşi un procent foarte mic de respondenţi au putut să relateze experienţe personale negative cu judecători corupţi, un număr semnificativ din cei din eşantion au fost de părere că sistemul judiciar este una dintre cele mai corupte instituţii din ţară.

55.         CCJE consideră că motivele pentru existenţa sau inexistenţa unei discrepanţe semnificative între corupţia reală şi percepută în sistemul judiciar într-un anumit stat are legătură în principal cu (ne)transparenţa, adică lipsa de deschidere sau caracterul taciturn al sistemului judiciar. S-a subliniat deja că sistemul judiciar, ca a treia putere a statului, este într-o oarecare măsură limitată în ceea ce priveşte politica de informare de obligaţii specifice care îl împiedică să răspundă eficient la critici venite din exterior. Aceste obligaţii sunt: obligaţia la discreţie, inclusiv dreptul la un proces corect şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie, precum şi obligaţia la a fi rezervat.

56.         În afara sistemului judiciar, comportamentul altor grupuri profesionale joacă un rol important printre factorii care conduc la percepţii de corupţie în rândul judecătorilor. De exemplu, în dosarele pe rol nu este deloc neobişnuit ca procurorii şi avocaţii să utilizeze tactici, cum ar fi acuzaţiile în media, pentru a influenţa opinia publică.

57.         În principiu, sistemul judiciar trebuie să accepte faptul că criticile sunt o parte a dialogului dintre cele trei puteri ale statului şi cu societatea ca întreg, unde media liberă joacă un rol indispensabil. Cu toate acestea, există o delimitare clară între libertatea de expresie şi criticile legitime pe de o parte, şi lipsa de respect şi presiuni asupra sistemului judiciar pe de altă parte[24]. Politicienii, alţi funcţionari din poziţii publice sau media, mai ales în dosarele pe rol şi în timpul campaniilor politice, nu ar trebui să utilizeze argumente simpliste, populiste, sau demagogice şi să dezinformeze în mod deliberat publicul, aducând critici iresponsabile sistemului judiciar şi nerespectând principiul prezumţiei de nevinovăţie. În consecinţă, acestea pot crea o atmosferă de neîncredere publică în sistemul judiciar şi pot, în anumite cazuri, să încalce principiul unui proces echitabil stabilit prin Articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare Convenţia CEDO)[25].

58.         Există câteva mecanisme de îmbunătăţire a legitimităţii[26] şi transparenţei sistemului judiciar, şi prin aceasta a încrederii publicului în sistemul judiciar. Acestea pot fi sintetizate prin necesitatea unei politici de informare pro-active, cum ar fi furnizarea de informaţii generale privind funcţionarea sistemului judiciar şi informarea publicului în cazuri sensibile în care există un „iz” de corupţie.

59.         CCJE confirmă în acest context opiniile exprimate în Avizul Nr. 7 (2005) cu privire la justiţie şi societate, în ceea ce priveşte necesitatea dialogului cu toţi factorii interesaţi din sistemul de justiţie. Pentru a promova transparenţa şi încrederea publicului, aşa cum se afirmă în Avizul Nr. 7(2005), este responsabilitatea judecătorilor să utilizeze un limbaj accesibil, simplu şi clar în proceduri şi în sentinţe.

60.         Preşedinţii de instanţe joacă un rol vital în îmbunătăţirea gradului de transparenţă în instanţele respective. CCJE reiterează Avizul Nr. 19 (2016) sus-menţionat şi îşi menţine opinia că este în interesul societăţii ca preşedinţii de instanţe să informeze publicul prin media cu privire la funcţionarea sistemului de justiţie[27]. Inclusiv cu privire la dosarele pe rol. Uneori, informarea promptă şi regulată (care se poate face fără a viola principiul confidenţialităţii) este esenţială chiar şi înainte de pronunţarea verdictului. Aceasta poate lua forma unui comunicat de presă sau a unui interviu.

61.         CCJE consideră în acest context că preşedinţii de instanţe şi/sau purtătorii de cuvânt (ofiţerii de relaţii cu presa) din cadrul sistemului judiciar ar trebui să beneficieze de programe de instruire privind apariţiile în presă.

62.         Totuşi, transparenţa şi încrederea publicului în sistemul judiciar nu sunt încurajate doar printr-o abordare pro-activă a presei şi a publicului general, ci într-o măsură semnificativă prin modul în care sunt trataţi participanţii la procedurile din instanţă[28]. Un judecător care îşi explică deciziile – şi în anumite cazuri parcursul până la găsirea unei soluţii – într-un mod inteligibil va genera un sentiment de tratament echitabil chiar şi din partea celui care de fapt a pierdut procesul[29].

63.         De asemenea, CCJE consideră că este extrem de important pentru percepţia asupra unui sistem judiciar transparent, echitabil şi imparţial ca judecătorii şi avocaţii, precum şi procurorii publici, să menţină un dialog permanent, respectându-şi funcţiile şi rolurile profesionale distincte şi mai ales principiul independenţei sistemului judiciar. CCJE reiterează în acest sens opiniile exprimate în Avizul Nr. 16 (2013) cu privire la relaţia dintre judecători şi avocaţi[30].

64.         Tendinţa care poate fi observată în cadrul unor state membre de a încerca subminarea sistemelor de justiţie reprezintă o ameninţare reală la adresa principiilor statului de drept şi funcţionării corespunzătoare a unei societăţi democratice. Fără a lua în considerare intenţiile de îngrădire a comentariilor justificate din parte publicului în legătură cu activitatea instanţelor, rolul de protejare a poziţiei constituţionale pe care o are sistemul judiciar revine nu doar judecătorilor, ci şi reprezentanţilor puterilor executivă şi legislativă, reprezentanţilor societăţii civile, mass-media ş.a.m.d. Criticile exprimate în mod public la adresa sistemului judiciar trebuie să se conformeze cerinţelor instituite prin articolul 10 alin. (2) al CEDO şi punctului 18 din CM/Rec(2010)12.

65.         În consecinţă, CCJE doreşte să sublinieze că stă în responsabilitatea fiecărei ţări să pună la dispoziţie mijloace bugetare suficiente pentru un sistem judiciar bine dotat, care să poată înfăptui actul de justiţie prin intermediul unor hotărâri bine motivate şi emise în timp util[31].

 

V. Concluzii şi recomandări  

a.            Corupţia în rândurile judecătorilor reprezintă una dintre principalele ameninţări la adresa societăţii şi a funcţionării unui stat democratic. Aceasta subminează integritatea judiciară care este fundamentală pentru statul de drept şi reprezintă o valoare esenţială a Consiliului Europei. Acest aspect devine cu atât mai important la ora actuală, în contextul numeroaselor atacuri la adresa sistemului judiciar. Corupţia în sistemul judiciar afectează serios încrederea publicului în administrarea justiţiei.

b.            Corupţia judecătorilor trebuie înţeleasă, în contextul prezentului Aviz, într-un sens mai larg, care să includă comportamentul nesincer, fraudulos sau lipsit de etică din partea unui judecător în scopul obţinerii unui beneficiu personal sau pentru un terţ.

c.            Motivele de corupţie efectivă în cadrul sistemului judiciar variază de la exercitarea unei influenţe necuvenite dinspre exteriorul puterii judecătoreşti până la factori plasaţi în interiorul sistemului de instanţe, şi pot fi grupate în mai multe categorii: structurale, economice, sociale și personale.

d.            Prevenirea eficace a corupţiei în interiorul sistemului de justiţie depinde în mare măsură de voinţa politică din ţara respectivă de a asigura garanţiile instituţionale, care ţin de infrastructură sau alte limitări de natură organizatorică. Cea mai importantă garanţie de natură a preveni corupţia în rândurile judecătorilor pare a fi dezvoltarea şi încurajarea unei culturi autentice a integrităţii judiciare.

e.            Cadrul legislativ şi celelalte aspecte legate de reglementare reprezintă garanţii importante împotriva corupţiei. Acestea trebuie să ofere independenţă în toate etapele carierei unui judecător: selecţie, numire în funcţie, transfer, promovare şi avans ierarhic, formare profesională, evaluarea profesională şi răspunderea disciplinară a magistraţilor. Respectarea criteriilor obiective pentru dezvoltarea carierei în cadrul sistemului judiciar are un impact pozitiv asupra încurajării unui climat de integritate judiciară.

f.             CCJE se împotriveşte verificărilor la adresa persoanelor vizate care merg dincolo de verificarea general acceptată a cazierului judiciar şi a situaţiei financiare a unui candidat. În ţările în care se produc astfel de verificări, acestea trebuie efectuate în conformitate cu o serie de criterii care să poată fi obiectiv evaluate. Candidaţii trebuie să aibă dreptul de a căpăta acces la orice informaţii obţinute ca urmare a acestui proces. Trebuie făcută o distincţie între judecătorii candidaţi care intră în sistemul judiciar şi judecătorii aflaţi deja în funcţie. 

g.            Autorităţile competente trebuie întotdeauna să pună la dispoziţia puterii judecătoreşti fonduri suficiente pentru ca aceasta să îşi poată îndeplini cu demnitate şi în mod corespunzător misiunea care îi revine. Salarii adecvate, pensii la atingerea limitei de vârstă şi alte beneficii sociale, un grad de încărcare cu sarcini de lucru care să poată fi gestionat, o infrastructură corespunzătoare de lucru şi siguranţa locului de muncă, atât pentru judecători, cât şi pentru personalul instanţelor, toate acestea sunt elemente vitale pentru legitimitatea şi buna reputaţie a unui sistem judiciar. Acestea sunt, de asemenea, garanţii importante împotriva fenomenului corupţiei în interiorul sistemului judiciar.

h.            În toate statele membre, judecătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie un set de reguli/ principii/linii directoare cu privire la comportamentul etic. Acestea trebuie să fie ilustrate prin intermediul unui exemple practice şi însoţite de programe de formare profesională propriu-zise în domeniul eticii, precum şi de consiliere în domeniul eticii la nivel individual sau de grup în condiţii de confidenţialitate. Sistemul judiciar trebuie să ofere această formă de consiliere la nivelul instanţelor şi la nivel central.

i.              Un sistem robust de declarare a averilor personale poate contribui la identificarea şi evitarea ulterioară a conflictelor de interese atât timp cât sunt luate măsurile relevante, şi este, prin urmare, de natură a conduce la un grad mai mare de transparenţă în interiorul sistemului judiciar şi să contribuie la încurajarea unui climat de integritate judiciară.

j.              Potenţialele conflicte de interese ale judecătorilor nu sunt eliminate în mod automat prin intermediul unui sistem de alocare aleatorie a cauzelor. De aceea este important ca fiecare sistem judiciar să aibă puse la punct reguli solide cu privire la recuzarea şi abţinerea judecătorilor în eventualitatea unei afectări aparente sau doar potenţiale a imparţialităţii într-o cauză dată.

k.            Eficacitatea liniilor directoare de etică depinde de disponibilitatea fiecărui judecător în parte de a le aplica în munca sa de zi cu zi. Fiecare judecător are o răspundere personală, nu numai în legătură cu propriul comportament dar şi cu cea a sistemului judiciar în ansamblul său.

l.              Sancţiuni corespunzătoare de natură penală, administrativă sau disciplinară la adresa comportamentului corupt al unui judecător poate servi drept un factor masiv de descurajare şi astfel poate avea un efect preventiv. Cazurile de corupţie judiciară trebuie să fie întotdeauna abordate păstrând simţul proporţiilor.

m.           Utilizarea corespunzătoare a mecanismelor şi instrumentelor de cooperare internaţională în domeniul prevenirii corupţiei în rândul judecătorilor poate reprezenta un factor puternic de prevenire, incluzând aici instituţii ale Consiliului Europei, precum GRECO sau Comisia de la Veneţia, precum şi alte organizaţii precum Reţeaua Globală a Naţiunilor Unite pentru Integritate Judiciară, UNCAC, OSCE, OCDE şi altele.

n.            Fenomenul corupţiei percepute, prin care neîncrederea publicului în imparţialitatea sistemului judiciar este mult mai ridicată faţă de numărul efectiv de cazuri de corupţie, reprezintă de obicei rezultatul unor deficienţe sistemice la nivel naţional legate de transparenţa şi gradul de deschidere al sistemului judiciar.

o.            Există mai multe mecanisme de îmbunătăţire a transparenţei  şi, prin urmare, a încrederii publice în sistemul judiciar. Aceste mecanisme pot fi rezumate sub forma necesităţii unei politici de informare pro-active, precum furnizarea de informaţii generale cu privire la funcţionarea sistemului judiciar şi informarea publicului cu privire la cazurile dificile, ţinând cont, însă, de obligaţia de rezervă şi păstrare a confidenţialităţii, inclusiv de dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie.



[1] A se vedea Rapoartele anuale ale Secretarului General al Consiliului Europei cu privire la “Starea democraţiei, drepturilor omului și statului de drept în Europa”.

[2] ETS 173. Convenţia stabileşte standarde comune pentru infracţiunile de corupţie – printre altele, defineşte cele 2 modalităţi de săvârşire, activă şi pasivă (precum şi complicitatea la astfel de fapte) a funcţionarilor publici, inclusiv a judecătorilor şi oficialilor din tribunalele internaţionale.

[3] ETS 191. Protocolul solicită stabilirea infracţiunilor penale pentru corupţia activă şi pasivă în rândul arbitrilor şi juraţilor naţionali şi străini.

[4] ETS 174. Convenţia stabileşte despăgubiri pentru pagube şi daune-interese rezultate din acte de corupţie.

[5] Dr. Hornung este în prezent Procuror - Şef Adjunct (şi punct de contact anti-corupţie) la Biroul de Procuratură Lörrach din Germania. În perioada 2011-2015, a fost Director al Academiei Judiciare Germane. Dr. Hornung a fost unul dintre experţii din partea Germaniei în perioada celei de a 4-a Runde de Evaluare a GRECO.

[6] A se vedea punctele 6-7 din prezentul Aviz.

[7] A se vedea în special punctele 27 şi urm. ale Avizului Nr. 3 (2002).

[8] A se vedea CM/Rec(2010)12, punctul 44.

[9] A se vedea CM/Rec(2010)12, punctul 46.

[10] A se vedea CM/Rec(2010)12, punctul 48.

[11] A se vedea Avizul Nr.10(2007) al CCJE, punctul 42, 50.

[12] Pentru sancţiunile disciplinare, a se vedea detalierea de la punctul C.

[13] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare CEDO) a identificat încălcări: a se vedea cauza Baka împotriva Ungariei, 23 iunie 2016; de asemenea Paluda împotriva Slovaciei, 23 mai 2017.

[14] A se vedea punctul 49 iv) din Avizul CCJE Nr 3 (2002) privind etica şi răspunderea judecătorilor.

[15] În special punctele 18 şi 19 ale prezentului Aviz.

[17] A se vedea detalierea de la punctul C.

[18] De exemplu, statele membre semnalează incidente care conduc la distrugerea proprietăţii şi chiar la ameninţarea vieţii judecătorilor şi membrilor familiilor acestora provocate de dezvăluire acestor informaţii.

[19] IT nu ar trebui să împiedice judecătorii să aplice legea de o manieră independentă şi imparţială, a se vedea Avizul CCJE Nr. 14(2011), punctul 8. Guvernanţa IT ar trebuie să fie în competenţa Consiliului sistemului judiciar sau a altui organism independent echivalent. Indiferent de organismul care răspunde de guvernanţa IT, există nevoia de a garanta faptul că judecătorii sunt implicaţi activi în procesul de luare a deciziilor în IT în sens larg, a se vedea Avizul CCJE Nr. 14(2011), punctul 36.

[20] CCJE îşi confirmă poziţia anterioară că, atunci când preşedinţii instanţelor au un rol în repartizarea dosarelor între membrii unei instanţe, acest lucru ar trebui să se facă în baza unor criterii obiective prestabilite, în cadrul unei proceduri transparente, a se vedea Avizul CCJE Nr. 19(2016), punctul 21.  

[21] GRECO a abordat această problemă în cea de a 4-a Rundă de Evaluare menţionată anterior. În ceea ce priveşte Regatul Unit, aceasta a constatat că “managementul dosarelor pare să fie adecvat; interferenţa externă în judecarea unor cazuri particulare nu este percepută ca un motiv de îngrijorare în Regatul Unit” (punctul 119). În privinţa Norvegiei, GRECO a avut “impresia că politicile de repartizare a dosarelor în instanţe nu erau formalizate şi într-o anumită măsuri erau lipsite de transparenţă şi claritate /…/ şi că o mai bună informare şi anticipare a repartizării sau re-alocării dosarelor către un judecător ar putea fi benefice publicului” (punctul 111). 

A se vedea de asemenea Raportul Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare 2013-14 privind “Standardele Judiciare Minime IV: Repartizarea Dosarelor”. Acest raport extrem de detaliat de 138 de pagini se bazează pe un vast proiect de cercetare care a implicat 17 state membre UE distincte cu culturi şi tradiţii judiciare foarte diferite.

[22] Alegerea judecătorului (forum-shopping) este o practică prin care se încearcă înlocuirea unui judecător desemnat pentru un caz cu un alt judecător. O auto-recuzare nejustificată a judecătorului desemnat într-un astfel de caz poate fi un simptom al unei acţiuni de corupţie.

[23] A se vedea în special punctele 51 - 77 ale prezentului Aviz.

[24] A se vedea punctul 52 al Avizului CCJE Nr. 18 (2015) cu privire la poziţia sistemului judiciar şi relaţia acestuia cu celelalte puteri ale statului într-o democraţie modernă.

[25] A se vedea decizia CEDO Pesa împotriva Croaţiei, Nr. 40523/08, 8 Aprilie 2010.

[26] Avizul CCJE Nr. 18 (2015) cu privire la poziţia sistemului judiciar şi relaţia acestuia cu celelalte puteri ale statului într-o democraţie modernă cuprinde ample consideraţii privind modul de garantare şi îmbunătăţire a legitimităţii sistemului judiciar şi în acelaşi timp al responsabilităţii acestuia.

[27] A se vedea punctul 12 al Avizului CCJE Nr. 19 (2016); a se vedea de asemenea punctul 32 al Avizului Nr. 18 (2015) menţionat anterior.

[28] Acest aspect a fost deja evidenţiat în Avizul CCJE Nr. 7 (2005) privind justiţia şi societatea, în special la punctele 24-32. De asemenea, este în concordanţă cu Planul de Acţiune al Consiliului Europei cu privire la întărirea independenţei şi imparţialităţii judiciare, CM(2016)36 final.

[29] A se vedea Avizul CCJE Nr. 11 (2008) privind calitatea hotărârilor judecătoreşti.

[30] Cf. în special punctele 10-25.

[31] A se vedea CM/Rec(2010)12, punctele 32-33; a se vedea, de asemenea, Avizul CCJE Nr. 2(2001), punctele 2-5.