Strasbourg, 19 noiembrie 2002

CCJE (2002) Aviz nr. 3

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)

Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii

1.            Consiliul consultativ al judecătorilor europeni (CCJE) a redactat acest aviz pe baza răspunsurilor statelor membre la un chestionar şi textelor redactat de Comitetul de lucru al CCJE şi de către specialistul CCJE în acest domeniu, dl. Denis SALAS (Franţa).

2.            Prezenta aviz face referire la Opinia CCJE nr. 1 (2001) (www.coe.int/legalprof, CCJE(2001) 43) în legătură cu standardele privind independenţa sistemului judiciar şi inamovibilitatea judecătorilor, respectiv la alin. 13, 59, 60 şi 71.

3.            În pregătirea acestui aviz, CCJE a luat în considerare un număr de alte documente, anume:

-               “Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar“ ale Naţiunilor Unite (1985);

-               Recomandarea nr. R (94) 12 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor;

-               Carta europeană a statutului judecătorilor (1998) (DAJ/DOC(98) 23);

-               Codul de conduită juridică, varianta Bangalore[1].

4.            Prezenta aviz acoperă două zone principale:

-               principiile şi regulile care guvernează conduita profesională a judecătorilor, bazate pe stabilirea principiilor etice, care trebuie să respecte standarde foarte înalte şi pot fi incluse într-o declaraţie a standardelor conduitei profesionale redactate de judecătorii înşişi (A);

-               principiile şi procedurile care guvernează răspunderea penală, civilă şi disciplinară a judecătorilor (B).

5.            CCJE a întrebat, în acest context, dacă regulile şi principiile existente sunt din toate punctele de vedere în acord cu independenţa şi imparţialitatea tribunalelor cerută de Convenţia europeană a drepturilor omului.

6.            Prin urmare, CCJE a căutat răspunsuri la următoarele întrebări:

-               Ce standarde de conduită ar trebui să se aplice judecătorilor?

-               Cum ar trebui formulate standardele de conduită?

-               Ce se întâmplă dacă judecătorilor li se aplică răspunderea penală, civilă şi disciplinară?

7.            CCJE consideră că răspunsurile la aceste întrebări vor contribui la implementarea planului cadru global de acţiune pentru judecători în Europa, în special priorităţile legate de drepturile şi responsabilităţile judecătorilor, conduita şi etica profesională (vezi doc. CCJE (2001) 24, Anexa A partea a III-a B) şi face trimitere în această privinţă la concluziile sale din paragrafele 49, 50, 75, 76 şi 77 de mai jos.

A.          STANDARDE DE CONDUITĂ JUDICIARĂ

8.            Aspectele etice ale conduitei judecătorilor trebuie discutate din diverse motive. Metodele folosite în rezolvarea disputelor ar trebui să inspire întotdeauna încredere. Puterile încredinţate judecătorilor sunt strict legate de valorile de justiţie, adevăr şi libertate. Standardele de conduită care se aplică judecătorilor sunt corolare acestor valori şi o condiţie a încrederii în administrarea justiţiei.

9.            Încrederea în sistemul juridic este cu atât mai importantă dacă ne gândim la globalizarea crescândă a disputelor şi la larga circulaţie a hotărârilor. Mai mult, într-un stat de drept, opinia publică are dreptul de a se aştepta să fie stabilite nişte principii generale compatibile cu noţiunile de proces corect şi garantare a drepturilor fundamentale. Obligaţiile impuse judecătorilor au fost aplicate pentru a garanta imparţialitatea lor şi eficienţa acţiunilor lor.

1º) Ce standarde de conduită ar trebui să se aplice judecătorilor?

10.         Orice analiză a regulilor care guvernează cererile profesionale aplicabile judecătorilor ar trebui să includă analiza principiilor subiacente şi a obiectivelor urmărite.

11.         Orice metode sunt folosite pentru a-i recruta şi pregăti şi oricât de larg le-ar fi mandatul, judecătorilor li se încredinţează puteri şi operează în sfere care afectează chiar esenţa vieţii oamenilor. Un studiu recent subliniază că, din toate autorităţile publice, sistemul judiciar este probabil cel care s-a schimbat cel mai mult în ţările europene[2]. În ultimii ani, societăţile democratice cer tot mai mult din partea sistemelor lor juridice. Creşterea pluralismului societăţilor noastre face ca fiecare grup să solicite recunoaştere sau protecţie pe care nu le primeşte întotdeauna. În timp ce arhitectura democraţiilor este profund afectată, variaţiile naţionale rămân marcate. Este un truism să afirmăm că ţările est-europene care provin din regimuri autoritare văd legea şi justiţia ca oferind legitimarea esenţială pentru reconstruirea democraţiei. Acolo, mai mult decât în alte părţi, sistemul juridic se afirmă în relaţia cu alte autorităţi publice prin funcţia sa de supervizare juridică.

12.         Puterile încredinţate judecătorilor nu sunt supuse doar legilor interne, ca expresie a voinţei naţiunii, dar şi principiilor dreptului şi justiţiei internaţionale aşa cum sunt recunoscute în societăţile democratice moderne.

13.         Scopul pentru care aceste puteri sunt încredinţate judecătorilor este să le permită să administreze justiţia prin aplicarea legii şi asigurându-se că orice persoană se bucură de drepturile şi/sau bunurile care îi aparţin în mod legal şi de care a fost sau poate fi lipsită în mod incorect.

14.         Acest scop este exprimat în art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului care, vorbind doar din punctul de vedere al utilizatorilor sistemului juridic, stabileşte că “orice are dreptul la o audiere corectă şi publică într-o perioadă rezonabilă de timp din partea unui tribunal imparţial şi independent stabilit prin lege“. Departe de a sugera că judecătorii sunt omnipotenţi, Convenţia subliniază măsurile de siguranţă care sunt luate pentru persoanele judecate şi afirmă principiile pe care se bazează îndatoririle judecătorilor: independenţă şi imparţialitate.

15.         În ultimii ani s-a recunoscut într-o oarecare măsură nevoia pentru asigurări crescute a independenţei şi imparţialităţii juridice; au fost înfiinţate organisme independente pentru a proteja sistemul juridic de amestecuri partizane; a crescut rolul Convenţiei europene a drepturilor omului şi a intervenit în jurisprudenţa Curţii europene din Strasbourg şi a tribunalelor naţionale.

16.         Independenţa judecătorului este un principiu esenţial şi este dreptul cetăţenilor oricărui stat, inclusiv a judecătorilor. Aceasta are un aspect individual şi unul instituţional. Statul democratic modern ar trebui să se bazeze pe separaţia puterilor. Fiecare judecător în parte ar trebui să facă totul pentru a susţine independenţa juridică atât la nivelul individual, cât şi la cel instituţional. Motivaţia acestei independenţe a fost discutată în detaliu în Opinia nr. 1 (2001) a CCJE, alin. 10-13. Aşa cum se precizează acolo, este inextricabil completată de şi este precondiţia imparţialităţii judecătorului, care este esenţială pentru credibilitatea sistemului juridic şi pentru încrederea pe care acesta trebuie să o inspire într-o societate democratică.

17.         Art. 2 din “Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar“ redactate de Naţiunile Unite în 1985 stipulează că “sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără vreo restricţie, influenţă incorectă, sugestie, presiune, ameninţare sau interferenţă, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv“. Conform art. 8, judecătorii “se vor comporta întotdeauna de aşa măsură încât să păstreze prestanţa postului lor şi imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic“.

18.         În Recomandarea sa nr. R (94) 12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor (Principiul I.2.d), Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a stabilit că “Judecătorii trebuie să aibă libertate neîngrădită pentru a lua hotărârile imparţial, în conformitate cu conştiinţa lor şi cu interpretarea pe care o dau faptelor, respectând regulile relevante stabilite de lege“.

19.              Carta europeană a statutului judecătorilor prevede că statutul judecătorilor trebuie să asigure imparţialitatea pe care toţi membrii publicului sunt îndreptăţiţi să o aştepte din partea tribunalelor (alin 1.1). CCJE susţine întru totul această prevedere a Cartei.

20.              Imparţialitatea este stabilită de Curtea europeană atât conform unei abordări subiective, care ia în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi conform unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere[3].

21.              Judecătorii trebuie, în orice condiţii, să acţioneze imparţial, să asigure că nu pot exista motive întemeiate că cetăţenii să suspecteze că nu ar fi imparţiali. Din acest punct de vedere, imparţialitatea trebuie să transpară atât din funcţiile juridice ale judecătorului, cât şi din celelalte activităţi ale sale.

a.           Imparţialitatea şi comportamentul judecătorului în exercitarea funcţiilor sale juridice

22.         Încrederea publică în şi respectul pentru sistemul juridic sunt garanţiile eficienţei sistemului juridic: comportamentul judecătorilor în activităţile lor profesionale este în mod justificabil văzut de public ca fiind esenţial pentru credibilitatea tribunalelor.

23.         Prin urmare, judecătorii ar trebui să îşi îndeplinească îndatoririle fără favoritisme şi fără a da dovadă de prejudecăţi sau idei preconcepute. Nu trebuie să ia hotărârile luând în considerare orice iese din aplicarea regulilor de drept. Atâta timp cât se ocupă de un caz sau li se poate cere acest lucru, nu trebuie să facă în mod conştient nicio observaţie care ar putea sugera în mod rezonabil vreun grad de hotărâre prealabilă în rezolvarea disputei sau care ar putea influenţa corectitudinea lucrărilor. Trebuie să dea dovadă de respectul datorat tuturor persoanelor (părţi, martori, avocaţi, de exemplu) fără a face distincţii bazate pe motive ilegale sau incompatibile cu îndeplinirea corectă a funcţiilor lor. Trebuie de asemenea să se asigure că pregătirea lor profesională este vizibilă în îndeplinirea îndatoririlor lor.

24.         Judecătorii trebuie de asemenea să îşi îndeplinească funcţiile cu respectul cuvenit principiului tratamentului egal al părţilor, evitând ideile preconcepute sau discriminările, păstrând echilibrul între părţi şi asigurându-se că fiecare este audiată în mod corect.

25.         Eficienţa sistemului juridic cere de asemenea judecătorilor să aibă un grad înalt de conştiinţă profesională. Ei trebuie să se asigure că îşi păstrează un grad înalt de pregătire profesională prin pregătirea de bază şi ulterioară, care le oferă calificările necesare.

26.         Judecătorii trebuie de asemenea să îşi îndeplinească funcţiile cu sârguinţă şi rapiditate corespunzătoare. În acest scop, bineînţeles că trebuie să li se asigure facilităţi, echipament şi asistenţă corespunzătoare. În aceste condiţii, judecătorii trebuie să aibă grijă şi să reuşească să îşi îndeplinească obligaţiile stabilite de art. 6.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului de a emite o hotărâre într-o perioadă rezonabilă de timp.

b.           Imparţialitatea şi comportamentul extrajuridic al judecătorilor

27.         Judecătorii nu trebuie să fie izolaţi de societatea în care trăiesc, de vreme ce sistemul juridic poate funcţiona bine doar dacă judecătorii păstrează contactul cu realitatea. Mai mult, în calitate de cetăţeni, judecătorii se bucură de drepturile şi libertăţile fundamentale protejate, mai ales, de Convenţia europeană a drepturilor omului (libertatea opiniei, libertatea religioasă etc.). Prin urmare, ei trebuie să rămână în general liberi să ia parte la activităţi extraprofesionale la alegere.

28.         Cu toate acestea, asemenea activităţi pot pune în pericol imparţialitatea şi uneori chiar independenţa lor. Prin urmare, trebuie găsit un echilibru rezonabil între gradul în care judecătorii se pot implica în societate şi nevoia ca ei să fie şi să fie văzuţi ca independenţi şi imparţiali în îndeplinirea îndatoririlor lor. În ultimă instanţă, trebuie să se pună întrebarea dacă, în acel context social şi în ochii unui observator informat şi raţional, judecătorul s-a implicat într-o activitate care ar putea să-i compromită în mod obiectiv independenţa sau imparţialitatea.

29.         Judecătorii trebuie să se comporte în viaţa particulară într-un mod respectabil. Având în vedere diversitatea culturală a statelor membre ale Consiliului Europei şi evoluţia constantă a valorilor morale, standardele care se aplică comportamentului judecătorilor în viaţa privată nu pot fi stabilite prea precis. CCJE încurajează înfiinţarea în cadrul sistemului juridic a unuia sau mai multor organisme sau persoane care să aibă un rol consultativ şi de consiliere care să stea la dispoziţia judecătorilor ori de câte ori nu sunt siguri dacă o anume activitate din sfera privată este compatibilă cu statutul lor de judecători. Prezenţa unor asemenea organisme sau persoane ar putea încuraja discuţiile din cadrul sistemului judiciar privind conţinutul şi semnificaţia regulilor etice. Pentru a da doar două posibilităţi, asemenea organisme sau persoane ar putea funcţiona sub egida Curţii Supreme sau a asociaţiilor judecătorilor. În orice caz, acestea trebuie să fie separate de şi să urmărească obiective diferite de ale organismelor existente răspunzătoare de dictarea sancţiunilor disciplinare.

30.         Participarea judecătorilor în activităţi politice ridică unele probleme majore. Bineînţeles, judecătorii rămân cetăţeni şi ar trebui să li se permită să îşi exercite drepturile politice cetăţeneşti. Cu toate acestea, având în vedere dreptul la un proces corect şi aşteptările legitime ale publicului, judecătorii ar trebui să fie rezervaţi în exercitarea activităţilor politice publice. Unele state au inclus acest principiu în regulile lor disciplinare şi sancţionează orice comportament care contravine obligaţiei judecătorilor de a fi rezervaţi. De asemenea, au prevăzut în mod explicit că îndatoririle judecătoreşti sunt incompatibile cu anumite mandate politice (în parlamentul naţional, Parlamentul European sau consiliul local), uneori interzicând şi soţilor judecătorilor să ocupe astfel de poziţii.

31.         Vorbind mai general, este necesar să se ia în considerare participarea judecătorilor în dezbaterile publice de natură politică. Pentru a păstra încrederea publicului în sistemul juridic, judecătorii nu trebuie să se expună atacurilor politice care sunt incompatibile cu neutralitatea necesară în sistemul juridic.

32.         Din citirea răspunsurilor la chestionar, se pare că în unele state implicarea judecătorilor în politică este restricţionată.

33.         Discuţiile din cadrul CCJE au arătat nevoia de a ajunge la un echilibru între libertatea de opinie şi expresie a judecătorilor şi cerinţa de neutralitate. Este prin urmare necesar ca judecătorii, chiar dacă nu li se poate interzice să fie membri ai unui partid politic sau să participe la dezbaterile publice privind problemele majore ale societăţii, să se abţină măcar de la activităţile politice care le-ar putea compromite independenţa sau aparenţa de imparţialitate.

34.         Cu toate acestea, judecătorilor ar trebui să li se permită să ia parte în anumite dezbateri privind politica juridică naţională. Ei trebuie să poată fi consultaţi şi să joace un rol activ în pregătirea legislaţiei care priveşte statutul lor şi, mai general, funcţionarea sistemului juridic. Acest subiect ridică de asemenea problema dacă judecătorii ar trebui să poată intra în sindicate. Prin libertatea de expresie şi de opinie, judecătorii îşi pot exercita dreptul de a intra în sindicate (libertatea de asociere), deşi se pot impune restricţii privind dreptul la grevă.

35.         Munca într-un domeniu diferit oferă judecătorilor ocazia de a-şi lărgi orizontul şi îi conştientizează cu privire la problemele din societate care se adaugă cunoştinţelor provenite din exercitarea profesiei lor. Pe de altă parte, implică unele riscuri care merită luate în considerare: ar putea fi privită drept contrară separaţiei puterilor şi ar putea de asemenea slăbi încrederea publicului în independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

36.         Problema implicării judecătorilor în anumite activităţi guvernamentale, cum ar fi serviciul în cabinetul privat al unui ministru (cabinet ministériel), ridică probleme speciale. Nu există nimic care să împiedice un judecător să exercite funcţii într-un departament administrativ al unui minister (de exemplu, un departament de legislaţie penală sau civilă din Ministerul Justiţiei); cu toate acestea, problema este mai delicată în ceea ce priveşte un judecător care devine membru al cabinetului privat al unui ministru. Miniştrii au dreptul de a numi pe cine doresc pentru a lucra în cabinetul lor personal dar, în calitate de colaboratori apropiaţi ai ministrului, aceşti angajaţi participă într-o oarecare măsură la activităţile politice ale ministerului. În asemenea condiţii, înainte ca un judecător să înceapă serviciul în cabinetul privat al unui ministru, ar fi ideal să se obţină o părere de la un organism independent responsabil cu numirea judecătorilor, pentru ca acest organism să poată stabili regulile de conduită aplicabile în fiecare caz în parte.

c.           Imparţialitatea şi alte activităţi profesionale ale judecătorilor[4]

37.         Natura specifică a funcţiei juridice şi nevoia de a păstra demnitatea oficiului şi de a proteja judecătorii de orice fel de presiuni înseamnă că judecătorii trebuie să se comporte în aşa fel încât să evite conflictele de interese şi abuzurile de putere. Acest lucru cere din partea judecătorilor să se abţină de la activităţi profesionale care ar putea să îi distragă de la responsabilităţile lor juridice sau să îi facă să îşi exercite acele responsabilităţi doar parţial. În unele state, incompatibilităţile cu funcţia de judecător sunt clar definite prin statutul judecătorilor şi membrilor corpului judiciar li se interzice să desfăşoare orice activitate profesionistă sau plătită. Se fac excepţii pentru activităţi educaţionale, de cercetare, ştiinţifice, literare sau artistice.

38.         Diverse ţări au tratat în mod diferit activităţile incompatibile (este anexat un scurt rezumat) şi prin proceduri diferite, deşi în fiecare caz cu obiectivul general de a evita apariţia unor bariere insurmontabile între judecători şi societate.

39.         CCJE consideră că regulile de conduită profesională trebuie să le ceară judecătorilor să evite orice activităţi de natură a compromite demnitatea funcţiei lor, pentru  păstra încrederea publică în sistemul juridic prin minimizarea riscului de conflict de interese. În acest scop, ei ar trebui să se abţină de la orice activitate profesională suplimentară care le-ar restrânge independenţa şi le-ar periclita imparţialitatea. În acest sens, CCJE susţine prevederea Cartei europene a statutului judecătorilor conform căreia libertatea judecătorilor de a desfăşura activităţi în afara mandatului lor juridic “nu poate fi limitată cu excepţia cazului în care asemenea activităţi exterioare sunt incompatibile cu încrederea în, sau cu imparţialitatea sau independenţa judecătorului, sau cu capacitatea sa de a rezolva cu atenţie şi într-o perioadă rezonabilă de timp cazurile aduse înaintea sa“ (alin. 4.2). Carta europeană recunoaşte de asemenea dreptul judecătorilor de a intra în organizaţii profesionale şi dreptul la expresie (alin. 1.7) pentru a evita “rigiditatea excesivă“ care ar putea ridica bariere între societate şi judecători (alin. 4.3). Cu toate acestea, este necesar ca judecătorii să continue să dedice majoritatea timpului lor de lucru rolului lor de judecători, inclusiv activităţilor asociate, şi să nu fie tentaţi să acorde o atenţie excesivă activităţilor extrajuridice. Evident, există un risc de atenţie excesivă acordată unor asemenea activităţi, dacă este permis să fie recompensate. Linia precisă între ce este permis şi ce nu este permis trebuie să fie trasă de fiecare ţară în parte, şi aici putând juca un rol un organism sau o persoană cum e descris mai sus la alin. 29.

d.           Imparţialitatea şi relaţiile judecătorilor cu mass-media

40.         Există o tendinţă generală din partea mass-media de a acorda o atenţie mai mare problemelor juridice, mai ales în domeniul dreptului penal, şi mai ales în unele ţări vest-europene. Având în vedere legăturile care se pot forma între judecători şi mass-media, există pericolul ca felul în care se comportă judecătorii să fie influenţat de jurnalişti. CCJE subliniază în această direcţie că în Opinia nr. 1 (2001) a precizat că, dacă libertatea presei era un principiu foarte important, procesul juridic trebuia protejat de influenţe externe nefaste. Prin urmare, judecătorii trebuie să fie circumspecţi în relaţiile cu presa şi să fie în stare să îşi păstreze independenţa şi imparţialitatea, abţinându-se de la folosirea în scop personal a relaţiilor cu jurnaliştii şi de la orice comentarii nejustificate privind cazurile de care se ocupă. Dreptul publicului la informaţie este cu toate acestea un principiu fundamental rezultând din art. 10 al Convenţiei europene pentru drepturile omului. Aceasta implică faptul că judecătorul răspunde aşteptărilor legitime ale cetăţenilor prin decizii clar motivate. Judecătorii trebuie de asemenea să aibă dreptul de a pregăti un rezumat sau un comunicat precizând conţinutul sau clarificând semnificaţia hotărârilor lor pentru public. Pe lângă acest lucru, în ţările unde judecătorii sunt implicaţi în investigaţii penale, este indicat să echilibreze gradul necesar de neimplicare legat de cazurile de care se ocupă cu dreptul la informaţie. Doar în asemenea condiţii pot judecătorii să îşi îndeplinească rolul în mod liber, fără a se teme de presiunile mass-media. CCJE a observat cu interes practica în vigoare în anumite ţări de a numi un judecător cu responsabilităţi de comunicare sau un purtător de cuvânt pentru relaţia cu mass-media în probleme de interes public.

2º) Cum trebuie formulate standardele de conduită?

41.         Tradiţia juridică de pe continent sprijină cu tărie ideea codificării. Mai multe ţări au stabilit deja coduri de comportament în sectorul public (poliţie), în profesiile reglementate (avocaţi, doctori) şi în sectorul privat (presa). Coduri etice au fost introduse recent pentru judecători, mai ales în ţări est-europene, după exemplul Statelor Unite.

42.         Cel Mai vechi este “Codul etic“ italian, adoptat pe 7 mai 1994 de Asociaţia judecătorilor din Italia, o organizaţie profesională a sistemului juridic. Cuvântul “cod“ este nepotrivit, de vreme ce constă din 14 articole care acoperă conduita judecătorilor (inclusiv preşedinţii de tribunal) în întregime şi include procurorii publici[5]. Este clar că acest cod nu constă din reguli disciplinare sau penale, ci este un instrument auto-regulator generat de însuşi sistemul juridic. Art. 1 stabileşte principiul general: “În viaţa socială, judecătorul trebuie să se comporte cu demnitate şi decenţă şi să rămână atent la interesul public. În cadrul funcţiilor sale şi în orice act profesional trebuie să fie inspirat de valorile dezinteresului personal, independenţei şi imparţialităţii“.

43.         Alte ţări, cum ar fi Estonia, Lituania, Ucraina, Moldova, Slovenia, Republica Cehă şi Ucraina, au un “cod juridic de etică“ sau “principii de conduită“ adoptate de adunările reprezentative ale judecătorilor, distincte de regulile disciplinare.

44.         Codurile de conduită aduc câteva beneficii importante: în primul rând, ajută judecătorii să rezolve probleme de etică profesională, acordându-le autonomie în luarea deciziilor şi garantându-le independenţa de alte autorităţi. În al doilea rând, informează publicul în legătură cu standardele de conduită pe care este îndreptăţit să le aştepte din partea judecătorilor. În al treilea rând, ajută la asigurarea publicului că justiţia este administrată independent şi imparţial.

45.         Cu toate acestea, CCJE subliniază că independenţa şi imparţialitatea nu pot fi protejate doar prin principii de conduită şi că trebuie de asemenea ca numeroase reguli statutare şi disciplinare să joace un rol. Ele exprimă capacitatea profesiei de a-şi reflecta funcţia în valori care împlinesc aşteptările publicului contrabalansând puterile care îi sunt conferite. Acestea sunt standarde auto-regulatorii care implică recunoaşterea faptului că aplicarea legii nu este un exerciţiu mecanic, implică puteri discreţionare reale şi pune judecătorii într-o relaţie de responsabilitate cu ei înşişi şi cu cetăţenii.

46.         Codurile de conduită profesională creează de asemenea un număr de probleme. De exemplu, ele pot da impresia că includ toate regulile şi că orice nu este interzis este admisibil. Tind să simplifice prea mult situaţiile şi în cele din urmă dau impresia că standardele de conduită sunt fixate pentru o anume perioadă de timp, pe când ele evoluează constant. CCJE sugerează că este de dorit să se pregătească şi să se vorbească despre o “declaraţie de standarde de conduită profesională“, mai degrabă decât despre un cod.

47.         CCJE consideră că pregătirea de asemenea declaraţii trebuie încurajată în fiecare ţară, chiar dacă nu este singurul mod de a răspândi reguli de conduită profesională, de vreme ce:

-               pregătirea de bază şi aprofundată corespunzătoare trebuie să joace un rol în pregătirea şi răspândirea regulilor de conduită profesională[6];

-               în statele unde există, inspectoratele juridice, pe baza observaţiilor lor privind comportamentul judecătorilor, pot contribui la dezvoltarea gândirii etice; părerile lor pot fi împărtăşite prin rapoartele lor anuale;

-               prin deciziile sale, autoritatea independentă descrisă în Carta europeană a statutului judecătorilor, dacă este implicată în proceduri disciplinare, subliniază îndatoririle şi obligaţiile judecătorilor; dacă aceste decizii s-ar publica într-o formă corespunzătoare, conştientizarea valorilor adiacente lor ar fi mai eficientă;

-               grupuri la nivel înalt, constând din reprezentanţi ale diverselor părţi interesate implicate în administrarea justiţiei ar putea fi înfiinţate pentru a discuta probleme etice, iar concluziile ar fi răspândite;

-               asociaţiile profesionale ar trebui să acţioneze ca forumuri pentru discutarea responsabilităţilor şi deontologiei judecătorilor; ar trebui să ofere o largă răspândire a regulilor de conduită în cercurile juridice.

48.         CCJE ţine să sublinieze că, pentru a oferi protecţia necesară independenţei judecătorilor, orice declaraţie a standardelor de conduită profesională ar trebui să se bazeze pe două principii fundamentale:

i)             în primul rând, ar trebui să conţină principii de bază de conduită profesională. Ar trebui să recunoască imposibilitatea generală de a întocmi liste complete de activităţi predeterminate care le sunt interzise judecătorilor; principiile incluse ar trebui să servească drept instrumente auto-regulatorii pentru judecători, adică reguli generale care le ghidează activitatea. Mai mult, deşi există atât o suprapunere, cât şi o întrepătrundere, principiile de conduită trebuie să rămână independente de regulile disciplinare aplicabile judecătorilor prin aceea că nerespectarea unui astfel de principiu nu constituie în sine o abatere disciplinară sau o infracţiune civilă sau penală;

ii)            în al doilea rând, principiile de conduită profesională trebuie întocmite de judecători. Ele trebuie să fie instrumente auto-regulatoare generate de însuşi sistemul juridic, permiţând autorităţii juridice să obţină legitimarea operând într-un cadru de standarde etice general acceptate. Trebuie organizată o consultare largă, posibil sub auspiciile unei persoane sau ale unui organism precum cel prevăzut la alin. 29, care poate de asemenea fi răspunzător de explicarea şi interpretarea declaraţiei de standarde de conduită profesională.

3º) Concluzii privind standardele de conduită

49.         CCJE este de părere că:

i)             judecătorii trebuie să se ghideze în activitatea lor de principii de conduită profesională,

ii)            asemenea principii ar trebui să ofere judecătorilor linii directoare în acţiunile lor, permiţându-le astfel să depăşească dificultăţile pe care le înfruntă în ceea ce priveşte independenţa şi imparţialitatea,

iii)           acele principii trebuie să fie redactate de judecători şi să fie complet separate de sistemul disciplinar al judecătorilor,

iv)           este de dorit să se înfiinţeze în fiecare ţară unul sau mai multe organisme sau persoane în cadrul sistemului juridic care să sfătuiască judecătorii care se confruntă cu probleme legate de etica profesională sau de compatibilitatea unor activităţi non-juridice cu statutul lor.

50.         În ceea ce priveşte regulile de conduită individuală ale judecătorilor, CCJE este de părere că:

i)             fiecare judecător în parte trebuie să facă totul pentru a susţine independenţa juridică, atât la nivel instituţional, cât şi individual,

ii)            judecătorii trebuie să se comporte cu integritate în exerciţiul funcţiunii şi în viaţa particulară,

iii)           trebuie să adopte tot timpul o abordare care să fie şi să pară imparţială,

iv)           trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle fără favoritisme şi fără prejudecăţi sau idei preconcepute existente sau aparente,

v)            trebuie să ia deciziile luând în considerare toate lucrurile relevante pentru aplicarea prevederilor legale şi să le excludă pe cele irelevante,

vi)           trebuie să arate respectul cuvenit tuturor persoanelor care iau parte la procedurile judiciare sau afectate de aceste proceduri,

vii)         trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle cu respectul cuvenit pentru tratamentul egal al părţilor, evitând orice idee preconcepută şi discriminările, păstrând echilibrul între părţi şi asigurând o audiere corectă pentru fiecare,

viii)        trebuie să dea dovadă de circumspecţie în relaţiile cu mass-media, să îşi păstreze independenţa şi imparţialitatea abţinându-se de la folosirea în scop personal a relaţiilor cu mass-media şi de la comentarii nejustificate privind cazurile de care se ocupă,

ix)           trebuie să se asigure că păstrează un grad înalt de competenţă profesională,

x)            trebuie să aibă un înalt grad de conştiinţă profesională şi să muncească sârguincios pentru a respecta obligaţia de a emite hotărârile într-o perioadă rezonabilă de timp,

xi)           trebuie să dedice majoritatea timpului de lucru funcţiilor lor juridice, inclusiv activităţilor conexe,

xii)         trebuie să se abţină de la desfăşurarea activităţilor politice care le-ar putea compromite independenţa şi le-ar putea afecta imaginea de imparţialitate.

B.          RĂSPUNDEREA PENALĂ, CIVILĂ ŞI DISCIPLINARĂ A JUDECĂTORILOR

4º) Ce răspundere penală, civilă şi disciplinară trebuie să se aplice judecătorilor?

51.         Corolarul puterilor şi încrederii conferite de societate judecătorilor este că trebuie să existe anumite mijloace de a trage judecătorii la răspundere şi chiar de a-i înlătura din funcţie în cazuri de comportament necorespunzător atât de grav încât să justifice o asemenea măsură. Nevoia de precauţie în recunoaşterea acestor răspunderi provine din nevoia de a păstra independenţa şi libertatea juridicului de presiuni necuvenite. Date fiind aceste lucruri, CCJE ia în discuţie pe rând subiectele răspunderii penale, civile li disciplinare. În practică, cea mai importantă este potenţiala răspundere disciplinară a judecătorilor.

a.           Răspunderea penală

52.         Judecătorii care în exerciţiul funcţiunii comit fapte care ar fi considerate infracţiuni în orice circumstanţe (de exemplu acceptă mită) nu pot solicita imunitate faţă de procesul penal normal. Răspunsurile la chestionare arată că în unele ţări chiar şi erorile judiciare făcute fără intenţie pot constitui infracţiuni. Astfel, în Suedia şi Austria judecătorii (fiind asimilaţi altor funcţionari publici) pot fi pedepsiţi (de exemplu prin amenzi) în unele cazuri de neglijenţă gravă (de exemplu în cazuri de trimitere sau păstrare a cuiva în închisoare pentru prea mult timp).

53.         Cu toate acestea, dacă practica curentă nu exclude complet răspunderea penală a judecătorilor pentru erori neintenţionate în exercitarea îndatoririlor lor, CCJE nu priveşte introducerea acestei răspunderi nici ca general acceptabilă şi nici ca fiind de încurajat. Judecătorul nu trebuie să lucreze sub ameninţarea unei pedepse pecuniare, cu atât mai puţin a uneia cu închisoarea, a cărei prezenţă poate, chiar subconştient, să îi afecteze judecata.

54.         În unele state europene a devenit comun obiceiul vexant al începerii unei acţiuni penale de către un litigant împotriva unui judecător pe care acesta îl displace. CCJE consideră că în ţările unde se poate demara o investigaţie sau o acţiune penală la solicitarea unei persoane particulare, ar trebui să existe un mecanism care să prevină sau să oprească astfel de investigaţii sau acţiuni împotriva judecătorilor privind îndeplinirea îndatoririlor sale dacă nu există fapte care să sugereze că judecătorul trebuie tras la răspundere penală.

b.           Răspunderea civilă

55.         Consideraţii similare celor identificate la alin. 53 se aplică la impunerea răspunderii civile asupra judecătorilor pentru consecinţele deciziilor lor greşite sau pentru alte greşeli (de exemplu întârziere excesivă). Ca principiu general, judecătorii ar trebui să se fie scutiţi complet de răspundere în ceea ce priveşte plângerile direct împotriva lor în legătură cu exerciţiul de bună-credinţă al funcţiunii lor. Erorile juridice, fie că se referă la jurisdicţie, fie la procedură, în aprecierea şi aplicarea legii sau în evaluarea probelor, trebuie să fie rectificate prin apel; alte erori juridice care nu pot fi rectificate astfel (inclusiv de exemplu întârzierea excesivă) trebuie, cel mult, să conducă la o plângere a litigantului nesatisfăcut împotriva statului. Faptul că statul poate fi, în anumite circumstanţe, obligat prin Convenţia europeană a drepturilor omului, să ofere compensaţii unui litigant, este o problemă diferită, care nu face obiectul direct al acestui aviz.

56.         Există însă ţări europene unde judecătorii pot fi supuşi răspunderii civile pentru decizii greşite grav sau pentru alte erori grave[7], mai ales de către stat, după ce se hotărăşte că litigantul nesatisfăcut va primi compensaţii din partea statului. Astfel, de exemplu, în Republica Cehă statul poate fi tras la răspundere pentru daune cauzate de decizia ilegală sau acţiunea juridică incorectă a unui judecător, dar poate solicita compensaţii din partea judecătorului dacă şi după ce comportamentul necorespunzător al judecătorului se dovedeşte prin proceduri disciplinare sau penale. În Italia statul poate, în anumite condiţii, solicita să fie despăgubit de un judecător care l-a făcut răspunzător fie prin înşelătorie intenţionată sau “neglijenţă gravă“, în ultimul caz fiind posibilă o limitare a răspunderii.

57.         Carta europeană a statutului judecătorilor prevede posibilitatea acestui tip de acţiune de recurs la alin. 5.2 – cu prevederea de siguranţă că trebuie să se obţină acordul anterior al unei autorităţi independente cu reprezentare juridică relevantă. cum ar fi cea prezentată la alin. 43 al Opiniei CCJE nr. 1 (2001). Comentariul la Cartă subliniază la alin. 5.2 nevoia de a restrânge răspunderea civilă a judecătorilor la (a) despăgubirea statului pentru (b) “neglijenţă gravă şi impardonabilă“ prin (c) proceduri legale (d) cu acordul anterior al unei astfel de autorităţi independente. CCJE susţine toate aceste puncte, şi mai mult decât atât. Aplicarea unor concepte cum ar fi neglijenţa gravă sau impardonabilă este adesea dificilă. Dacă există posibilitatea unei acţiuni de recurs din partea statului, judecătorul va fi obligat să devină direct preocupat în momentul când se depune o plângere împotriva statului. Concluzia CCJE este că nu este potrivit ca un judecător să fie expus, în ceea ce priveşte exerciţiul funcţiunilor juridice vreunei răspunderi personale, chiar prin despăgubirea statului, cu excepţia cazului în care face o greşeală intenţionată.

c.           Răspunderea disciplinară

58.         Orice sistem legal are nevoie de o anumită formă de sistem disciplinar, deşi este evident din răspunsurile date de diversele state membru la chestionare că nevoia se resimte mult mai direct în unele state membru, spre deosebire de altele. Din acest punct de vedere există o distincţie fundamentală între ţările cu sistem bazat pe dreptul cutumiar, cu funcţionarii juridici din poziţii inferioare numiţi din practicienii cu experienţă, şi ţările cu sistem bazat pe dreptul civil, cu corpul funcţionarilor juridici mai numeros, de carieră şi în medie mai tânăr.

59.         Întrebările care se pun sunt:

i)             Ce conduită ar trebui să ducă la demararea procedurilor disciplinare împotriva unui judecător?

ii)            De cine şi cum ar trebui iniţiate procedurile?

iii)           De cine şi cum ar trebui să fie decise?

iv)           Ce sancţiuni ar trebui să fie permise pentru comportament necorespunzător dovedit în procedurile disciplinare?

60.         Cu privire la întrebarea (i), prima problemă pe care CCJE o identifică (repetând în fond un lucru subliniat anterior în prezentul aviz) este că este incorect să se facă legătura între standardele de comportament profesional şi comportamentul necorespunzător care poate da naştere la sancţiuni disciplinare. Standardele profesionale, care au fost subiectul primei părţi a prezentei opinii, reprezintă cea mai bună practică, pe care toţi judecătorii trebuie să încerce să o dezvolte şi spre care trebuie să aspire toţi judecătorii. Ar fi o descurajare a dezvoltării viitoare a acestor standarde şi ar fi o înţelegere greşită a scopului lor să le identificăm cu comportamentul necorespunzător care justifică proceduri disciplinare. Pentru a justifica procedurile disciplinare, comportamentul necorespunzător trebuie să fie grav şi flagrant, într-un mod care nu poate fi interpretat doar ca o nerespectare a standardelor profesionale prezentate în ghiduri de comportament ca cele prezentate în prima parte a prezentei opinii[8].

61.         Aceasta nu înseamnă că încălcarea standardelor profesionale identificate în prezentul aviz nu poate avea o relevanţă considerabilă, dacă se susţine că a existat un comportament suficient de necorespunzător pentru a justifica şi cere sancţiuni disciplinare. Unele răspunsuri la chestionare recunosc acest lucru în mod explicit: spre exemplu, standardele profesionale sunt descrise ca având “o anume autoritate“ în procedurile disciplinare în Lituania şi constituie un mod “de a ajuta procedurile disciplinare de audiere a judecătorilor făcând mai clare prevederile legii judecătorilor“ în Estonia. Au fost de asemenea folosite în proceduri disciplinare în Moldova. (Pe de altă parte, răspunsurile ucrainean şi slovac neagă că ar exista vreo relaţie între cele două.)

62.         În anumite ţări, s-au înfiinţat sisteme separate pentru a încerca să reglementeze sau să aplice standardele profesionale. În Slovenia, nerespectarea acestor standarde poate aduce după sine o sancţiune înaintea unei “Curţi de onoare“ din Asociaţia judecătorilor şi nu înaintea organismului disciplinar al judecătorilor. În Republica Cehă, într-o situaţie foarte gravă de nerespectare a regulilor de conduită profesională, un judecător poate fi exclus din “Uniunea judecătorilor“ care este sursa acestor principii.

63.         A doua problemă identificată de CCJE este că fiecare stat trebuie să specifice prin lege ce comportament poate duce la acţiuni disciplinare. CCJE observă că în anumite ţări s-au făcut încercări te a specifica în detaliu toate actele care pot motiva proceduri disciplinare care să conducă la anumite forme de sancţiuni. Astfel, legea turcă a judecătorilor şi procurorilor specifică gradări ale infracţiunilor (inclusiv spre exemplu neprezentarea la serviciu fără motiv pe diverse perioade de timp) că gradări pe măsură ale sancţiunilor, de la avertisment, prin condamnare [adică mustrare], diverse efecte asupra promovărilor până la transfer şi în cele din urmă demiterea. La fel, o lege rentă din 2002 din Slovenia încearcă să dea un efect principiului general nulla poena sine lege specificând 27 de categorii de probleme disciplinare. Însă se poate observa foarte uşor în toate aceste încercări că, în ultimă instanţă, toate apelează la formulări generale “cuprinzătoare“ care ridică probleme de judecată şi gradare. CCJE nu consideră că este necesar (nici în virtutea principiului nulla poena sine lege şi nici din vreun alt motiv) sau chiar posibil să se încerce să se specifice în termeni precişi sau detaliaţi la nivel european natura tuturor comportamentelor necorespunzătoare care pot duce la proceduri şi sancţiuni disciplinare. Esenţa procedurilor disciplinare stă într-un comportament fundamental opus celui aşteptat din partea unui profesionist în poziţia persoanei care se presupune că s-a comportat necorespunzător.

64.         La prima vedere, se poate crede că principiul VI.2 din Recomandarea nr. R (94) 12 sugerează că motive precise pentru procedurile disciplinare trebuie întotdeauna “să fie definite“ în avans “în termeni precişi prin lege“. CCJE acceptă întru totul că trebuie să se dea motive precise pentru orice acţiune disciplinară, după ce sau când se propune să fie sau este înaintată. Dar, după cum s-a precizat, nu consideră că este necesar sau chiar posibil la nivel european să se încerce să se definească toate aceste motive potenţiale în avans în alţi termeni decât formularea generală adoptată în acest moment în majoritatea ţătilor europene. Prin urmare, în această chestiune CCJE a ajuns la concluzia că scopul prevăzut la alin. 60, lit. c) a Opiniei sale nr 1 (2001) nu poate fi îndeplinită la nivel european.

65.         Cu toate acestea, pare de dorit să se dea definiţii suplimentare prin lege de către fiecare stat membru a motivelor precise pentru acţiuni disciplinare, după cum recomandă Recomandarea nr. R (94) 12. În acest moment, motivele pentru acţiuni disciplinare sunt de regulă precizate în termeni foarte generali.

66.         CCJE ia în continuare în discuţie întrebarea (ii): de cine şi cum trebuie iniţiate procedurile disciplinare? Procedurile disciplinare sunt iniţiate în unele state de Ministerul Justiţiei, în altele sunt demarate de sau în legătură cu anumiţi judecători sau consilii ale judecătorilor sau procurorilor, cum ar fi Primul Preşedinte al Curţii de Apel în Franţa sau Procurorul Public General în Italia. În Anglia, iniţiatorul este lordul-cancelar, dar a fost de acord să iniţieze acţiuni disciplinare doar cu concursul Ministrului Justiţiei.

67.         O întrebare importantă este dacă se pot lua măsuri de către persoane care susţin că au suferit pe urma erorii profesionale a unui judecător. Asemenea persoane trebuie să aibă dreptul de a înaintă orice plângere persoanei sau organismului răspunzător de iniţierea acţiunilor disciplinare. Dar ele nu pot avea dreptul de a iniţia personal sau de a insista pentru acţiuni disciplinare. Trebuie să existe un filtru, altfel judecătorii se pot găsi adesea în situaţia de a suporta proceduri disciplinare, iniţiate de litiganţi dezamăgiţi.

68.         CCJE consideră că procedurile care conduc la iniţierea acţiunilor disciplinare necesită un grad mai mare de formalizare. Sugerează ca ţările să ia în considerare introducerea unui organism sau a unei persoane în fiecare ţară responsabilă cu primirea plângerilor, cu obţinerea reprezentării judecătorului implicat în faţa lor şi cu hotărârea în funcţie de dovezi dacă există sau nu un caz împotriva judecătorului care să necesite iniţierea acţiunii disciplinare, în care caz ar trece cazul autorităţii disciplinare.

69.         Următoarea întrebare (iii) este: de cine şi cum ar trebui să fie decise procedurile disciplinare? O întreagă secţiune a Principiilor fundamentale ale Naţiunilor Unite este dedicată măsurilor disciplinare, suspendării şi demiterii. Art. 17 recunoaşte “dreptul la o audere corectă“ al judecătorilor. Conform art. 19, “tpate procedurile (...) disciplinare vor fi decise în conformitate cu standardele stabilite de comportament juridic“. În cele din urmă, art. 20 prevede părincipiul conform căruia “deciziile în proceduri disciplinare, de suspendare sau demitere trebuie să fie subiecrul unei analize independente“. La nivel european, se oferă ghidare în principiul VI al Recomandării nr. R (94) 12, care recomandă ca măsurile disciplinare să fie aplicate de “un organism competent special care are ca sarcină să aplice orice sancţiuni şi măsuri disciplinare, când nu sunt aplicate de un tribunal, şi ale cărui decizii vor fi controlate de un organ juridic superior, sau care este un organ juridic superior“ şi că, din acest punct de vedere, judecătorii trebuie să beneficieze cel puţin de măsuri de protecţie echivalente celor oferite de art. 6.1 al Convenţiei pentru drepturile omului. Mai mult, CCJR subliniază în acest context că măsurile disciplinare includ orice măsuri care afectează negativ statutul şi cariera unui judecător, inclusiv transferul sau pierderea dreptului de promovare sau plată.

70.         Răspunsurile la chestionar arată că, în unele ţări, măsurile disciplinare sunt asigurate de curţi specializate în cazuri de acest tip: comitetul disciplinar al Curţii Supreme (Estonia, Slovenia – unde fiecare nivel este reprezentat). În Ucraina există un comitet incluzând judecători de la acelaşi nivel de jurisdicţie ca şi judecătorul respectiv. În Slovacia, există acum două feluri de comitet, unul alcătuit din trei judecători, al doilea din cinci judecători de la Curtea Supremă. În Lituania, există un comitet de judecători de la diversele nivele de jurisdicţie generală şi de la tribunalele administrative. În unele ţări, hotărârea este dată de un Consiliu Juridic, acţionând ca tribunal disciplinar (Moldova, Franţa, Portugalia).[9]

71.         CCJE şi-a exprimat deja punctul de vedere că procedurile disciplinare împotriva oricărui judecător trebuie decise doar de o autoritate independentă (sau “tribunal“) care are proceduri garantând drepturile complete la apărare – vezi alin. 60(b) al Opiniei CCJE nr. 1 (2001) privind standardele legate de independenţa sistemului juridic şi iremovabilitatea judecătorilor. Consideră de asemenea că organismul responsabil de numirea unui asemenea tribunal poate şi trebuie să fie organismul independent (cu reprezentare juridică relevantă ales democratic de alţi judecători) care, aşa cum a susţinut CCJE la alin. 46 al primei sale Opinii, trebuie să fie în general răspunzător de numirea judecătorilor. Aceasta nu exclude în nici un fel includerea între membrii unui tribunal disciplinar a altor persoane decât judecătorii (evitând astfel riscul corporatismului), întotdeauna cu condiţia ca aceste persoane să nu fie membri ai legislativului, guvernului sau administraţiei.

72.         În unele ţări, organismul disciplinar iniţial este cel mai înalt organism juridic (Curtea Supremă). CCJE consideră că aranjamentele privind procedurile disciplinare în fiecare ţară trebuie să fie astfel încât să permită un apel la decizia organismului disciplinar iniţial (fie că este o autoritate, un tribunal sau o curte) în faţa unei curţi.

73.         Ultima întrebare (iv) este: ce sancţiuni ar trebui să fie permise pentru comportament necorespunzător dovedit în procedurile disciplinare? Răspunsurile la chestionar scot la iveală mari diferenţe, fără îndoială reflectând diferitele sisteme şi exigenţe legale. În sistemele bazate pe dreptul cutumiar, cu corpuri judiciare mici şi omogene compuse din practicieni în vârstă şi experimentaţi, singura sancţiune formală considerată în mod evident necesară (şi atunci doar ca o posibilitate îndepărtată de siguranţă) este măsura extremă a demiterii, dar avertismentele şi contactele informale se pot dovedi foarte eficiente. În alte ţări, cu sisteme juridice mai mari, mult mai disparate şi în unele cazuri mai puţin experimentate, se consideră potrivită o gradare a sancţiunilor exprimate formal, uneori incluzând chiar sancţiuni pecuniare.

74.         Carta europeană a statutului judecătorilor (art. 5.1) stipulează că “scara sancţiunilor care pot fi impuse este prevăzută în statut şi trebuie să se supună principiului proporţionalităţii“. Unele exemple de sancţiuni posibile apar în Recomandarea nr R (94) 12 (Principiul VI.1). CCJE susţine necesitatea ca fiecare jurisdicţie să identifice sancţiunile permisibile în propriul sistem disciplinar, şi ca asemenea sancţiuni să fie, atât în principiu cât şi în fapt, proporţionale. Nu consideră însă că la nivel european trebuie să se încerce stabilirea unei liste finale.

5º) Concluzii privind răspunderea

75.         În ceea ce priveşte răspunderea penală, CCJE consideră că:

i)             judecătorii trebuie să fie răspunzători penal în faţa legii ordinare pentru infracţiuni comise în afara funcţiei lor juridice;

ii)            răspunderea penală nu trebuie să se aplice judecătorilor pentru greşeli neintenţionate în exerciţiul funcţiunii.

76.         În ceea ce priveşte răspunderea civilă, CCJE consideră că, ţinând cont de principiul independenţei:

i)             corectarea erorilor judiciare (fie că ţin de jurisdicţie, fond sau procedură) trebuie să se realizeze printr-un sistem corespunzător de apeluri (cu sau fără permisiunea curţii);

ii)            orice corectare a altor erori în administrarea justiţiei (inclusiv, de exemplu, întârzierile excesive) se adresează exclusiv statului;

iii)           nu este potrivit ca judecătorul să fie expus, în ceea ce priveşte exerciţiul funcţiunii juridice, vreunei răspunderi personale, chiar ca despăgubire a statului, cu excepţia cazului în care face o greşeală intenţionată.

77.         În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, CCJE consideră că:

i)             în fiecare ţară statutul sau carta fundamentală aplicabilă judecătorilor trebuie să definească, pe cât posibil în termeni clari, faptele care pot duce la sancţiuni disciplinare, ca şi procedurile care trebuie urmate;

ii)            în ceea ce priveşte instituirea procedurilor disciplinare, ţările trebuie să ia în considerare înfiinţarea unui organism sau a unei persoane specifice responsabile cu primirea plângerilor, cu obţinerea declaraţiilor judecătorului şi cu hotărârea, în lumina dovezilor, dacă există sau nu un caz împotriva judecătorului care să impună iniţierea unor astfel de proceduri;

iii)           orice proceduri disciplinare iniţiate trebuie decise de o autoritate sau un tribunal independente, care să folosească o procedură garantând drepturi complete de apărare;

iv)           când această autoritate sau tribunal nu este o curte, membrii săi trebuie numiţi de autoritatea independentă (cu reprezentare juridică relevantă aleasă democratic de alţi judecători) susţinută de CCJE la alin. 46 al Opiniei sale nr. 1 (2001);

v)            aranjamentele privind procedurile disciplinare în fiecare ţară trebuie să fie de aşa natură încât să permită apelul la decizia organismului disciplinar iniţial (fie că este o autoritate, un tribunal sau o curte) în faţa unei curţi;

vi)           sancţiunile aflate la dispoziţia unei asemenea autorităţi în cazul unui comportament necorespunzător dovedit trebuie definite, pe cât posibil în termeni clari, în statutul sau carta fundamentală a judecătorilor şi trebuie aplicate în mod proporţional.

ANEXĂ

REZUMAT AL RĂSPUNSURILOR LA CHESTIONARUL PRIVIND COMPORTAMENTUL, ETICA ŞI RESPONSABILITĂŢILE JUDECĂTORILOR

Care sunt obligaţiile judecătorilor?

Sursa

Data

Faţă de lege

Faţă de funcţie

Calităţi personale

ANDORRA

Legea Justiţiei Calificate

1993

secretul profesional

Datoria de a se comporta rezervat

AZERBAIDJAN

loialitatea faţă de lege

onestitate, obiectivitate, incoruptibilitate

BELGIA

Codul juridic

1967, o lege din 1999 urma să reformeze sistemul, dar decretul de implementare nu a fost adoptat niciodată şi acum Parlamentul încearcă să abroge actul

Obligaţia de a lua hotărâri sub pedeapsa ridicării din funcţie

Obligaţia prevăzută în Constituţie de a preciza motivele pentru luarea deciziilor, de a rezolva cazurile într-o perioadă anume de timp

CIPRU

Legea curţilor de justiţie

Jurământ de loialitate faţă de republică şi constituţie

Jurământul juridic de a-şi exercita îndatoririle fără favoritisme, fără a se lăsa impresionat, fără a se lăsa influenţat de sentimente

REPUBLICA CEHĂ

Noua Lege a curţilor şi judecătorilor

Intrată în vigoare la 1 aprilie 2002

Trebuie să interpreteze legea cât mai bine, conform cunoştinţelor şi convingerilor sale

Imparţialitate, perioadă de timp rezonabilă, loialitate în îndeplinirea îndatoririlor, trebuie să nu facă nimic care să compromită demnitatea sistemului juridic şi încrederea pe care acesta trebuie să o inspire

Nu are dreptul la grevă, de a lua parte la demonstraţii publice care ar prejudicia activităţile sale, nu poate fi membru al unui partid politic.

ESTONIA

Legea statutului judecătorilor

Un nou act este în dezbatere în 2002

FINLANDA

Constituţie, jurământ, Codul de procedură, Legea funcţionarilor publici

Să respecte lege

Imparţialitate, eficienţă, perioadă de timp rezonabilă, secretul deliberărilor

Comportament corespunzător funcţiei

FRANŢA

Judecătorii trebuie să ia decizii, chiar dacă legea nu spune nimic, sub pedeapsa ridicării din funcţie

Să nu încalce principiul secretului deliberărilor, datoria de a fi rezervaţi, nu au dreptul la grevă

Să se abţină de la dispute politice, de la manifestări ostile puterilor republicii

GERMANIA

Legea juridică germană

Principiul moderaţiei în exprimarea opiniilor, păstrarea secretului deliberărilor, să nu compromită încrederea în independenţa sistemului juridic în munca sa

... şi în activitatea extraprofesională

ISLANDA

Constituţia şi Actul european privind sistemul juridic

1998

Trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle complet independent, fără a fi supus autorităţilor sau oricui altcuiva, într-o perioadă rezonabilă de timp

Trebuie să îşi păstreze nivelul de cunoştinţe legale şi să fie atenţi în activităţile lor extrajuridice

IRLANDA

Jurământul existent în Constituţie

1937

Să respecte Constituţia şi legile

Să îşi îndeplinească îndatoririle de judecător cu credinţă şi cât poate de bine, fără teamă sau favoruri

ITALIA

Legea privind disciplina judecătorilor

1946

JAPONIA

Constituţia şi legea organizării curţilor

1947 (ambele)

Respectarea Constituţiei şi a legilor

Independenţă în exercitarea conştiinţei lor, imparţialitate şi corectitudine

Cerinţa de respectare a îndatoririlor şi secretului; trebuie să se abţină de la orice comportament care ar arunca îndoieli asupra integrităţii lor

LIECHTENSTEIN

Constituţia şi legea organizării curţilor

1921 şi 1922, lege privind sistemul juridic în curs de examinare

Îndatoririle oficialilor în general, Legea funcţionarului public 1938

LITUANIA

Legea tribunalelor

2002

Să respecte Constituţia şi legile

Să satisfacă cerinţele eticii judiciare, imparţialitate, să rezolve cazurile într-o perioadă rezonabilă de timp, să se retragă dacă este necesar, să dezvăluie că membri ai familiei sale urmează să apară în faţa curţii în care lucrează

LUXEMBURG

Nici o lege nu defineşte îndatoririle judecătorilor

MALTA

Primul jurământ de credinţă existent în Constituţie, al doilea jurământ în Codul de organizare şi procedură juridică

Să ia hotărâri în conformitate cu legea şi cu obiceiurile malteze, întru slava lui Dumnezeu şi a Republicii Malta

Să se comporte cinstit şi corect, nu trebuie să comunice cu părţile sau să le sfătuiască decât în public, în tribunal sau cu aprobarea preşedintelui, să îşi motiveze deciziile, să motiveze întârzierile

MOLDOVA

Legea privind statutul sistemului juridic

Respectarea strictă a cerinţelor legii în interesul justiţiei, apărător al libertăţilor individuale

Să apere onoarea şi demnitatea cetăţenilor, statutul înalt al sistemului juridic, să fie imparţial şi uman, să nu discrediteze justiţia, să nu compromită onoarea sau demnitatea sistemului judiciar, să nu ridice îndoieli privind obiectivitatea lor

OLANDA

Art. 29 din “Legea organizării sistemului juridic“

1827

Vor fi loiali regelui, vor sluji şi respecta Constituţia

Îşi vor îndeplini îndatoririle imparţial, cinstit şi cu conştiinţă

NORVEGIA

Constituţia, jurământul de ascultare şi credinţă faţă de Constituţie şi Rege, Legea curţilor de justiţie

Trebuie să dea o declaraţie scrisă că vor îndeplini îndatoririle postului cu conştiinţă

POLONIA

Constituţia, legi, coduri şi reguli de procedură – jurământ în faţa Preşedintelui, regulamentele interne ale curţilor

Legile din 1984, 1995 şi 1997, actualizate în octombrie 2001

Loialitate faţă de naţiune, păzitor al legii

Să respect cu meticulozitate obligaţiile asociate cu munca sa, să respecte jurământul, loialitate, imparţialitate, demnitate şi cinste în administrarea justiţiei, secretul deliberărilor

Obligaţia de a-şi declara bunurile şi veniturile, evitarea oricărui conflict de interese

PORTUGALIA

Statutul judecătorilor

Îndatoririle comune tuturor funcţiilor publice, datoria de a fi rezervaţi, trebuie să poarte robă

Trebuie să locuiască unde lucrează, judecătorii curţilor inferioare nu au voie să lipsească din acel loc decât în week-end şi în vacanţe, ceilalţi judecători nu au voie să lipsească mai mult de trei zile la rând şi nu mai mult de 10 pe an, declarate Consiliului serviciului judiciar; activităţile politice sunt interzise

ROMÂNIA

Art. 24 din Constituţie Art. 82-87 din Legea 92/92 a organizării justiţiei

1991

1992

Jurământ de loialitate faţă de constituţie şi lege

Nu trebuie să facă nimic care ar compromite demnitatea profesiei

Nu trebuie să facă nimic care ar compromite demnitatea lor personală

REPUBLICA SLOVACĂ

Legea judecătorilor şi a judecătorilor civili

2000

Imparţialitate, perioadă de timp rezonabilă, loialitate în îndeplinirea îndatoririlor, nu trebuie să facă nimic care ar compromite demnitatea sistemului juridic şi încrederea pe care acesta trebuie să o inspire, trebuie să refuze cadourile, să nu permită să fie influenţat de relaţiile sale, inclusiv mass-media

Trebuie să aibă peste 30 de ani, să fi absolvit studii superioare de  drept, să fie capabil să fie judecător, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea şi integritatea, să aibă domiciliul permanent în Slovacia, să fi trecut printr-o procedură de selecţie

SLOVENIA

Legea serviciului juridic

1994, 1996 şi 1998

Să se comporte în viaţa profesională de aşa natură încât să nu pună sub semnul întrebării imparţialitatea sa, independenţa sa sau reputaţia sistemului juridic

În exercitarea libertăţilor şi drepturilor sale personale, judecătorul trebuie să ia întotdeauna în considerare datoria sa de a proteja independenţa şi imparţialitatea justiţiei şi trebuie să nu compromită reputaţia sistemului juridic

SUEDIA

Constituţia, Codurile de procedură (jurământ) şi Legea serviciului public

Trebuie să respecte legea, să nu o manipuleze

Un judecător cinstit şi demn: imparţial, trebuie să administreze justiţia cât poate de bine şi cum îi dictează conştiinţa, nu trebuie să fie implicat în acte de corupţie sau în favoruri personale, familiale sau prieteneşti, nu trebuie să găsească pe cel nevinovat vinovat sau invers, trebuie să respecte secretul deliberărilor

ELVEŢIA

TURCIA

Constituţia Republicii Turcia şi Legea judecătorilor şi procurorilor publici

Ambele în 1982

Loialitate faţă de Constituţie, lege şi convingerile sale, dacă sunt compatibile cu legea

Să îşi protejeze independenţa, chiar dacă pot fi legaţi de minister în îndatoririle lor administrative

Nu are dreptul la funcţii oficiale, dacă nu sunt prevăzute în lege

UCRAINA

Legea statutului judecătorilor

Loialitate faţă de lege şi Constituţie, obiectivitate, trebuie să se ocupe în întregime şi cu conştiinţă de cazurile care îi sunt aduse înainte.

Trebuie să se supună disciplinei şi organizării muncii în tribunal; secret profesional

MAREA BRITANIE

Drept cutumiar

Jurământ de loialitate şi supunere faţă de Coroană cu respectarea legii

Să aplice legea independent şi imparţial


Există un cod de conduită a judecătorului?

Redactat de...

Adoptat de...

Dată

Obligaţii

Sancţiuni

ANDORRA

NU

AZERBAIDJAN

DA, pregătit şi adoptat de toţi judecătorii şi de Consiliul juridic.

La fel ca şi prevederile statutului

Proceduri disciplinare

BELGIA

NU

CIPRU

NU, dar există standarde la angajare pentru a se asigura înalta calitate morală a viitorului judecător observate în activitatea sa de avocat

REP. CEHĂ

DA ŞI NU, dar Uniunea judecătorilor (o organizaţie reprezentând 50% dintre judecători) a redactat 7 principii scurte care ar putea fi transformate în Cod.

Aprobat de o adunare reprezentativă a judecătorilor

2000

7 principii stabilind îndatoririle şi conduita judecătorului în viaţa sa profesională

Nu există cazuri

ESTONIA

DA, Asociaţia judecătorilor estonieni

Delegare a Parlamentului în Legea judecătorilor pentru a fi adoptat de Conferinţa judecătorilor

1994

35 de reguli fundamentale privind conduita profesională (conştiinciozitate şi hărnicie în muncă, relaţii profesionale, independenţă şi imparţialitate) şi restrângerea libertăţilor personale (activităţi extrajuridice, relaţii particulare)

Nu există sancţiuni propriu-zise, dar poate ajuta decizia în proceduri disciplinare aruncând lumina asupra prevederilor din legea judecătorilor

FINLANDA

NU

FRANŢA

NU

GERMANIA

NU

ISLANDA

NU, câteva reguli nescrise

IRLANDA

NU, dar un raport privind etica şi conduital profesională a judecătorilor din 1999 a recomandat ca un comitet de etică şi conduită profesională să redacteze un cod care să fie dat tuturor noilor judecători când îşi ocupă posturile. Acest comitet nu există încă. Legea este în curs de modificare.

ITALIA

DA, Asociaţia naţională a judecătorilor

Asociaţia naţională a judecătorilor, cu autorizarea guvernului şi a legislativului

1994

Demnitate şi corectitudine în viaţa privată, exercitare dezinteresată a funcţiunilor juridice, independenţă, imparţialitate, atenţie acordată relaţiilor cu cetăţenii, conştiinţă profesională, pregătire continuă, proceduri pentru folosirea resurselor administraţiei, secret profesional, disciplina relaţiilor cu mass-media, lipsă de protecţie faţă de conflictele de interese politice sau financiare, grijă de a-şi analiza imparţialitatea, relaţiile cu colegii şi cu personalul juridic

Este în primul rănd un mecanism de auto-regulare. O sancţiune poate exista dacă încălcarea este una prevăzută de prevederile disciplinare ale legii generale

JAPONIA

DA, stipulat în unele legi, deşi nu există un cod de conduită independent

LIECHTENSTEIN

NU

LITUANIA

DA, Asociaţia naţională a judecătorilor

Congresul naţional al judecătorilor

1998

Independenţă, conduită şi îndatoriri ale judecătorilor, apoi în afara îndatoririlor sale judiciare etc.

NU, ci autoritate în proceduri disciplinare

LUXEMBURG

NU, un comitet care a examinat chestiunea a concluzionat că este preferabil  să se respecte nişte reguli generale nescrise

MALTA

DA, redactate de corpul juridic

Toţi judecătorii cu excepţia unuia au prezentat codul Preşedintelui Comitetului de administrare a justiţiei, care l-a accpetat cu câteva amendamente

2000

28 de alineate care reflectă acordul asupra bunei practici, confirmând valorile la care judecătorii au aderat la depunerea jurământului, imaginea justiţiei pentru cei care îi sunt supuşi şi care trebuie sancţionaţi eficient dacă este necesar

Codul nu este însoţit de sancţiuni

MOLDOVA

DA, de către CSM

Conferinţa judecătorilor

2000

Confidenţialitate, corectitudine, punctualitate, echilibru, trebuie să fie sobru, politicos, formal, calm, tolerant, trebuie să asculte, trebuie să îi sancţioneze pe cei care nu respectă curtea, nu trebuie să discute cazul cu părţile în afara procedurilor, trebuie să respecte drepturile omului, să nu discrimineze

DA, disciplinare

OLANDA

NU

NORVEGIA

Nu există cod, în ciuda unei încercări din 1999 a Comisiei curţilor de lege din Norvegia, aflată acum înaintea Parlamentului

POLONIA

NU, dar Consiliul naţional al juridicului este autorizat să redacteze un asemenea cod şi lucrează din iulie 2001 la strângerea principiilor legate de etica judecătorilor

PORTUGALIA

NU

ROMÂNIA

NU, dar există unele reguli generale în Legea de organizare a justiţiei

Parlamentul României

1992

Magistraţii se vor abţine de la orice acte sau fapte capabile să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.

Magistraţilor li se va interzice să facă parte din partide politice sau să se angajeze în activităţi publice cu caracter politic.

Magistratura este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii profesionale academice.

Magistraţilor li se va interzice exercitarea activităţilor comerciale, participarea în conducerea de companii civile, de comerţ sau de companii autonome, direct sau prin intermediari. Li se va interzice de asemenea participarea la administrarea unor astfel de companii sau companii autonome.

Alte obligaţii ale judecătorilor sunt considerate condiţii pentru a fi judecător: de ex. buna reputaţie sau caracteristice pentru activitatea judecătorului: de ex. independenţă, imparţialitate, secretul deliberării

Proceduri penale şi disciplinare

SLOVACIA

DA

Preşedintele Consiliului Judiciar şi Ministrul Justiţiei

2001

Viaţa privată, viaţa personală şi îndatoririle profesionale

NU, doar Legea judecătorilor

SLOVENIA

DA (tocmai a înlocuit vechiul Cod de responsabilitate profesională datând din 1972), de un grup de judecători din Asociaţia judecătorilor

Asociaţia

2001

9 principii: independenţă, imparţialitate şi neutralitate, capacitate, sârguinţă, incompatibilităţi/compatibilităţi, discreţie, relaţii profesionale, reputaţie

Nu, dar există o Curte de onoare care se poate ocupa de încălcare fără a impune vreo sancţiune

SUEDIA

Nici un cod specific, dar există un model istoric care este folosit pentru a inspira conduita judecătorilor, anume Codul general de lege (1734), care include un cod vechi, nefiind obligatoriu pentru judecători

În secolul al şaisprezecelea, Olaus Petri; un asociaţie a judecătorilor a lucrat recent la un proiect de cod care nu a fost terminat, în faţa a numeroase critici

1540

Prin alt sistem, legea împuterniceşte Avocatul poporului şi Cancelarul de Justiţie să critice public un judecător pentru conduita sa

ELVEŢIA

Practic nu există reguli scrise la nivel naţional sau la scară largă la nivel local

TURCIA

Legea judecătorilor şi procurorilor publici şi regulile de conduită

Parlamentul, Consiliul suprem al judecătorilor şi procurorilor publici

1982

Aceleaşi prevederi ca şi statutele

Proceduri disciplinare

UCRAINA

DA, redactate de un Congres al judecătorilor în 1999 pe baza experienţelor din Canada, America şi Rusia, în particular, cu amendamente şi propuneri ale judecătorilor ucraineni

Consiliul judecătorilor

2002

Respectarea legii, imparţialitate, respectarea aşteptărilor legitime, loialitate, dreptate şi echitate, sinceritate, comportament respectând jurământul

NU, în conformitate cu dorinţa Congresului judecătorilor

MAREA BRITANIE

NU, dar există nişte ghiduri neoficiale pe care unii (Consiliul de studii juridice, Ministrul scoţian al justiţiei şi o facţiune din Irlanda de Nord) ar dori să le oficializeze fără a constitui îndatoriri statutare

Stabilite de Lordul-cancelar în acord cu Ministrul de Justiţie

Înainte de a fi numiţi, judecătorii sunt informaţi în legătură cu ce se aşteaptă de la ei din punctul de vedere al conduitei


Incompatibilităţi

Sursă

Tip de incompatibilitate

Excepţii

ANDORRA

Legea justiţiei (L.Q.J.)

Orice altă funcţie publică; activităţi comerciale, industriale sau profesionale, munca în calitate de avocat sau consilier juridic

AZERBAIDJAN

“această problemă ne este neclară“

BELGIA

Un judecător nu poate fi, în acelaşi timp, procuror public, reprezentant ales, avocat, aprod, avocat pledant, soldat sau lucrător religios, sau să deţină vreun fel de funcţie plătită politică sau administrativă

CIPRU

Orice alt post sau funcţie

Cursuri şi scrieri juridice

REPUBLICA CEHĂ

Nici o funcţie politică (de ex. Preşedinte al republicii sau membru al parlamentului), nici o activitate în cadrul guvernului sau de afaceri. Munca ştiinţifică, activităţile educative, literare şi artistice sunt permise, ca şi munca de consilier politic, dacă nu subminează demnitatea sistemului juridic şi încrederea pe care trebuie să o inspire acesta.

ESTONIA

Nici o activitate sau mandat politic, nici un alt post cu excepţia celor din învăţământ şi cercetare; nu poate face parte din consiliul companiilor publice sau private

FINLANDA

Legea funcţionarului public

Orice funcţie publică, orice profesie sau activitate civilă, comercială şi salariată

Se poate obţine permisiune din partea tribunalului sau a unui tribunal superior

FRANŢA

Incompatibilitate cu orice tip de funcţie publică, cu orice profesie civilă, comercială sau salariată şi cu lucrul ca arbitru

GERMANIA

Legea juridică germană

Ideea de separare a puterilor: nici o activitate administrativă (cu excepţia celor din cadrul curţii, din cercetare şi învăţământ); poate aparţine unui partid politic şi candida la alegerile parlamentare: dacă este ales, este suspendat din îndatoririle de judecător; activităţile de consiliere sunt interzise

Guvernul poate autoriza un judecător să acţioneze ca arbitru sau să fie audiat ca expert de un tribunal de arbitraj

ISLANDA

Legea sistemului juridic din 1998

Nu poate accepta un post sau să aibă acţiuni într-o companie dacă aceasta este incompatibil cu funcţia sa sau poate aduce atingeri calităţii muncii sale

Învăţământ, conducerea unor comitete, cursuri, scrieri etc. Permisiunea de a se angaja în activităţi ne-juridice trebuie să fie solicitată din partea Comitetului funcţiilor juridice

IRLANDA

Constituţia din 1937

Niciun judecător nu va putea fi ales, să fie membru al unei camere a parlamentului sau să deţină “orice alt post sau poziţie retribuită“.

ITALIA

Decretul regal din 30 ianuarie 1941

Nici o slujbă sau funcţie publică sau privată cu excepţia celor de membru al parlamentului sau al unei organizaţii caritabile, nicio activitate comercială, industrială sau profesională. Înaltul Consiliul Juridic poate autoriza “orice tip de îndatoriri“

Activităţi în învăţământ şi ştiinţifice posibile cu autorizaţia – în condiţii stricte – din partea Înaltului consiliu. Arbitrajul este autorizat doar în mod excepţional.

JAPONIA

Legea organizării tribunalelor

Interzicerea activităţilor politice şi comerciale şi primirea altor remuneraţii decât cele provenind din deţinerea funcţiei juridice.

Se poate obţine permisiunea Curţii Supreme de a primi alte remuneraţii decât cele provenind din deţinerea funcţiei juridice.

LIECHTENSTEIN

Art. 6, Legea funcţionarilor publici din 1938

Nici o altă activitate remunerată sau care consumă timp fără autorizaţie din partea guvernului, care analizează dacă cererea este compatibilă cu munca de judecător, ceea ce este în general acceptat pentru munca part-time în cercetare şi învăţământ.

LITUANIA

Legea juridică din 2002

Nicio activitate politică, nu poate fi convocat pentru serviciu militar, nicio activitate privată lucrativă, deşi este permisă plata în cazul muncii în învăţământ, nicio funcţie într-o organizaţie dacă impietează asupra independenţei judecătorului

Cursuri şi scrieri juridice

LUXEMBURG

Constituţia şi Legea de organizare a justiţiei

Nicio funcţie plătită

MALTA

Codul de organizare şi procedură civilă, Codul etic

Nicio implicare personală sau în calitate de consilier într-un caz care este deja deschis sau poate ajunge înaintea judecătorului, nicio altă activitate, chiar temporară, cu excepţia celor într-o organizaţie juridică internaţională sau universitate

Cu consimţământul Preşedintelui republicii

MOLDOVA

Legea statutului judecătorilor

Nicio altă funcţie publică sau privată sau postul de membru al parlamentului sau consilier al autorităţii locale; nu poate face parte din partidele politice sau din alte organizaţii socio-politice; nu se poate implica în afaceri sau în consiliere scrisă sau vorbită cu excepţia rudelor apropiate. Publicaţiile şi apariţiile în mass-media sunt posibile dacă nu privesc chestiuni de politică internă.

OLANDA

Art. 44 “Organizarea actului juridic (1827/2001)“; Legea privind incompatibilităţile naţionale şi parlamentele europene (1994)

Judecătorii nu pot fi (echivalentul olandez al) avocatului pledant, al avocatului, notarului public; nu pot avea alte profesii care presupun acordarea de asistenţă sau consiliere juridică; judecătorii Curţii Supreme nu pot fi membri ai Parlamentului olandez sau european

NORVEGIA

Legea curţilor de justiţie şi Acordul fundamental de stat

Judecătorii sunt relativ liberi; doar judecătorii Curţii Supreme sunt supuşi unor prevederi specifice. Însă, în general, ei pot fi avocaţi pledanţi, mediatori sau juraţi fără a trebui să îşi dea demisia

Legea parlamentară, care urmează să înlocuiască jurisprudenţa tolerantă, conţine prevederi stricte cu privire la interzicerea, autorizarea şi declararea activităţilor auxiliare şi face regulile de incompatibilitate mai stricte.

POLONIA

Constituţia şi statutul

Nicio altă muncă, cu excepţia publicaţiilor ştiinţifice şi a învăţământului cu jumătate de normă, atâta vreme cât acestea nu afectează munca judecătorului; nicio activitate sau funcţie remunerată care ar putea păta imaginea sistemului juridic; nicio activitate politică

Cererea trebuie înaintată superiorului ierarhic (preşedintele tribunalului sau al curţii supreme sau ministrul)

PORTUGALIA

Niciun post public sau privat; incompatibilităţile aplicabile funcţionarilor publici în general.

Învăţământul şi cercetarea juridică pot fi autorizate de Comisia serviciului juridic, dar nu pot fi plătite

ROMÂNIA

Nicio activitate politică, niciun alt post cu excepţia colaborărilor cu publicaţiile ştiinţifice şi învăţământul

REPUBLICA SLOVACĂ

Legea din 2000

Niciun post politic în sensul larg al termenului, inclusiv departamente guvernamentale şi armata, nicio activitate privată remunerată cu excepţia activităţilor ştiinţifice, educative sau artistice, şi acestea cu condiţia să nu submineze demnitatea funcţiei de judecător.

SLOVENIA

Constituţia şi Legea de organizare a justiţiei

Orice post administrativ sau politic, orice activitate comercială sau profesională, activitate remunerată sau implicarea în conducerea de companii, şi orice ar putea păta reputaţia sistemului juridic. Învăţământul şi cercetarea sunt autorizate dacă se supun acestei condiţii.

SUEDIA

Legi şi constituţia

Niciun judecător nu este subordonat altui judecător sau oficial public

ELVEŢIA

Nicio altă funcţie sau post public, nicio altă carieră sau profesie, nicio poziţie ca director, manager sau membru al unui organism care desfăşoară o activitate lucrativă, niciun post atribuit sau titlu sau numire a unor autorităţi străine

Curtea poate autoriza activitatea ca expert sau arbitru şi alte activităţi înrudite şi să stabilească condiţiile relevante cu condiţia ca independenţa şi prestigiul sistemului juridic să nu fie atinse.

TURCIA

Legea judecătorilor şi procurorilor publici

Nicio activitate publică neautorizată prin lege, nicio activitate aducătoare de profit.

UCRAINA

Nu sunt stabilite incompatibilităţi în mod oficial

MAREA BRITANIE

Ghiduri

Nu poate funcţiona ca arbitru sau să se implice în vreo activitate profesională remunerată (cu excepţia scrierii şi redactării) sau în vreo activitate profesională (cu excepţia scrierii şi redactării) sau în vreo activitate politică; se aplică restricţii importante şi după încheierea activităţii de judecător.


Circumstanţe în care imparţialitatea poate fi pusă în discuţie

Sursă

Circumstanţe

ANDORRA

Legea justiţiei (L.Q.J.)

Relaţii de familie, să fi fost avocat sau reprezentant; relaţii juridice comerciale sau economice. Să fi avut un proces cu una din părţi sau cu avocatul acesteia, interes în obiectul procesului, relaţii ierarhice sau de prietenie.

AZERBAIDJAN

Probleme aduse în discuţie de Departamentul Procurorului General într-o situaţie menţionată de lege

BELGIA

Jurisprudenţa bazată pe prevederile Codului şi legislaţia privind retragerea şi incompatibilităţile

CIPRU

Jurisprudenţa Curţii supreme

Conflict de interese de familie sau personal, cunoaşterea cazului sau a părţilor

REP. CEHĂ

Codurile de procedură civilă şi penală, mecanismele pentru ... solicitarea de daune din partea unui judecător care a abuzat de autoritatea sa

ESTONIA

Conflict de interese, orice relaţie care ar putea afecta negativ credibilitatea sistemului juridic, părtinire

FINLANDA

Codul sau procedura

Legături de familie, conflict de interese, părtinire, implicare în caz şi alte motive care ridică suspiciuni rezonabile asupra imparţialităţii judecătorului

FRANŢA

Judecătorul poate fi contestat şi trebuie să se abţină de la a audia un caz în diverse circumstanţe care pun sub semnul întrebării imparţialitatea sa obiectivă şi subiectivă: relaţii de familie sau de prietenie, conflict de interese financiar, dacă a luat deja o decizie sau a emis o hotărâre în acelaşi caz, dacă există o legătură de subordonare

GERMANIA

Codul de procedură civilă

Legături de familie, un caz în care judecătorul a depus mărturie sau a fost examinat ca expert, sau în care a luat deja o decizie, îndoieli cu privire la imparţialitatea sa pot de asemenea fi dezvăluite printr-un conflict de interese financiare sau de prietenie sau din cauza preferinţei exprimate pentru una dintre părţi

ISLANDA

Legea procedurii civile şi Legea procedurii penale

Parte în proces, a sfătuit o parte din caz, relaţie de familie, prietenească sau profesională cu una dintre părţi; este martor în caz sau are o relaţie strânsă cu un martor.

IRLANDA

Principiul de drept nemo judex in causa sua

Niciun conflict de interese personal, de familie sau prietenesc, nicio părtinire sau prejudecată, altfel judecătorul trebuie să se revoce

ITALIA

Codurile de procedură civilă şi penală

Conflict de interese de familie, personal sau profesional, cunoaşterea cazului sau a părţilor, părtinire şi prejudecăţi.

JAPONIA

Constituţia şi Codurile de procedură civilă şi penală

Pe lângă respectarea regulilor de incompatibilitate, judecătorii pot fi contestaţi şi/sau să li se ceară să se retragă din proceduri în anumite circumstanţe, cum ar fi o relaţie de rudenie cu una din părţi.

LIECHTENSTEIN

Conflicte de interese personale sau de familie, părtinire, ridicate de curte din proprie iniţiativă sau de către părţi.

LITUANIA

Codul de procedură civilă

Conflict de interese personale sau de familie, părtinire, implicare în caz ca martor

LUXEMBURG

Art. 521 din Noul cod de procedură civilă, art. 542 din Codul de investigaţii penale, art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului

Dacă se contestă imparţialitatea unui judecător sau dacă există îndoieli rezonabile cu privire la corectitudinea judecăţii

MALTA

O listă completă de circumstanţe în care judecătorul trebuie să se revoce sau părţile refuză să îi permită să se ocupe de caz este prezentată în codul de organizare juridică şi procedură civilă

Conflict de interese personal sau de familie, părtinire, implicare în caz ca martor

MOLDOVA

Codurile de procedură civilă şi procedură penală

Trebuie să se revoce dacă are un interes direct sau indirect în caz sau dacă are o legătură de rudenie cu părţile

OLANDA

Legea de procedură civilă, Legea de procedură penală, Legea de procedură administrativă

“Fapte sau circumstanţe care pot pune sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorului“ (Legea nu intră în detalii, jurisprudenţa se conformează liniilor directoare trasate de Curtea europeană de justiţie)

NORVEGIA

Legea curţilor de justiţie

Legături de familie cu părţile sau cu consilierii lor legali, dacă poate fi afectată încrederea în judecător, acesta trebuie să se revoce (conflict de interese în majoritatea cazurilor)

POLONIA

Legi de procedură penală şi civilă

Dacă judecătorul cunoaşte părţile sau îi este cunoscut cazul deoarece a luat deja parte la el (legături strânse cu una dintre părţi sau cu cazul în calitate personală sau profesională); două categorii de cazuri: iudex inhabilis şi iudex suspectus

PORTUGALIA

Statutul sistemului juridic, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală

Judecătorul nu poate face parte dintr-o curte unde lucrează un membru al familiei sale, unde există îndoieli rezonabile cu privire la corectitudinea procesului sau dacă cere să îi fie luat cazul datorită unui conflict de interese personale, economice sau de familie, nu poate să fi fost implicat în caz sau să fi luat parte la el în altă calitate

ROMÂNIA

Legislaţie

Legături strânse cu una dintre părţi, influenţe politice, presiuni mass-media, relaţii de prietenie

SLOVACIA

Orice circumstanţe în care, în îndeplinirea îndatoririlor sale, în viaţa sa privată sau după părăsirea funcţiei, judecătorul aduce atingere demnităţii funcţiei sale sau periclitează încrederea necesară în sistemul juridic.

SLOVENIA

Coduri de procedură civilă şi penală, CEDO

Dacă judecătorul este parte în proceduri sau este implicat în caz, sau are legături cu o astfel de persoană, dacă a depus mărturie sau a fost implicat în caz ca martor expert, dacă a luat parte la luarea sau emiterea unei decizii în caz, dacă existe motive serioase de îndoială cu privire la imparţialitatea lui.

SUEDIA

Coduri de procedură

Legături de familie, conflict de interese personal, financiar sau politic, părtinire, implicare profesională sau personală în caz

ELVEŢIA

Legislaţia şi jurisprudenţa

...în acord cu jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului

TURCIA

Codurile de procedură penală şi civilă

Părtinire, conflict de interese, implicare personală într-o infracţiune în calitate de victimă, martor, arbitru consilier sau printr-o legătură de familie

UCRAINA

Coduri de procedură

Legătură strânsă cu una dintre părţi, interes personal în caz, sau dacă îndeplinirea îndatoririlor judecătorului ar pune în vreun fel sub semnul întrebării imparţialitatea sa

MAREA BRITANIE

CEDO


Răspunderea penală sau civilă a judecătorilor

                                   

Răspunderea penală

Răspunderea civilă

Proceduri

Fapte

Sancţiuni

ANDORRA

Codul penat, art. 114, corupţie, practici de corupţie

Judecătorii poartă răspundere civilă în cazul fraudei în îndeplinirea îndatoririlor lor

În cazuri penale, judecătorul poate fi arestat doar dacă este prins în flagrant delict comiţând o infracţiune; suspendarea temporară din funcţie este automată, cu consimţământul Consiliului juridic suprem

AZERBAIDJAN

De exemplu, dacă un judecător condamnă cu bună ştiinţă un nevinovat

Închisoare sau daune

O curte superioară care reaudiază un caz poate hotărî că judecătorul care s-a ocupat de caz în primă instanţă este răspunzător

Preşedintele şi Consiliul judecătorilor decid să acţioneze înaintând cazul departamentului Procurorului general, judecătorul va fi judecat de un tribunal obişnuit

BELGIA

Încălcări ale legii generale cu ocazia sau în exercitarea îndatoririlor sale

Pedepsele prevăzute de legea generală

Mecanismul de solicitare a daunelor din partea unui judecător care a abuzat de autoritatea sa, care permite ca un judecător să fie făcut direct răspunzător în caz de intenţie frauduloasă sau fraudă din partea judecătorului, statul poate fi de asemenea tras la răspundere pentru comportamentul necorespunzător al unui judecător

În cazuri penale, acţiunea este la dispoziţia Procurorului public de pe lângă Curtea de apel, în cazuri civile, procedurile se desfăşoară înaintea Curţii de casaţie

CIPRU

Constituţia garantează imunitatea pentru judecătorii Curţii supreme constituţionale şi ai Înaltei curţi (acum combinate în Curtea supremă). Dreptul cutumiar şi echitatea asigură faptul că şi judecătorii de la instanţele inferioare se bucură de imunitate

REP. CEHĂ

În legătură cu exercitarea îndatoririlor

Dacă a existat o decizie ilegală sau o activitate care a produs daune, dauna este corectată de stat, care are dreptul de a porni o acţiune pentru despăgubiri dacă judecătorul a fost găsit vinovat de o faptă disciplinară

Procedurile penale împotriva unui judecător trebuie autorizate de Preşedintele republicii; jurisdicţia aparţine tribunalelor ordinare, conform procedurilor legii generale

ESTONIA

Dacă judecătorul a luat în mod intenţionat o decizie ilegală

Îndepărtarea din funcţie

Nicio răspundere personală din partea judecătorului, răspunderea statului

Reprezentantul departamentului Procurorului general se adresează Curţii supreme, care stabileşte dacă se poate aduce acuzarea conform Codului penal şi Codului de procedură penală, cu consimţământul Preşedintelui republicii

FINLANDA

Infracţiuni prevăzute în Codul penal comise în exerciţiul funcţiunii

Pedepsele prevăzute de legea generală, inclusiv îndepărtarea din funcţie

Răspundere pentru daunele produse în exercitarea îndatoririlor de judecător. De obicei, despăgubirile sunt plătite de stat, dar în anumite cazuri pot fi suportate de judecător

Proceduri ordinare care, conform Constituţiei, pot fi solicitate de orice persoană ale cărei drepturi au fost încălcate (excepţii şi proceduri speciale pentru membrii Curţii supreme).

FRANŢA

Infracţiunile prevăzute de lege

Pedepsele prevăzute de legea generală

Răspundere civilă doar dacă judecătorul este personal de vină

Procedura penală normală, acţiunea civilă este permisă doar împotriva statului, care are dreptul să pornească o acţiune pentru despăgubiri

GERMANIA

Încălcări ale Codului penal implicând folosirea greşită a funcţiei juridice şi corupţie

Pedepsele prevăzute de legea generală

Răspunderea civilă personală limitată de art. 839(2) din Codul civil, dacă fapta care cauzează dauna este infracţiune penală. Răspunderea statului este implicată în unele cazuri, iar statul poate porni o acţiune pentru despăgubiri ori de câte ori trebuie să plătească despăgubiri

Procedurile penale şi civile normale

ISLANDA

Dacă judecătorul a luat în mod intenţionat o hotărâre nedreaptă, dacă foloseşte proceduri ilegale pentru a obţine recunoaşterea faptelor sau dacă dispune arestări sau investigaţii ilegale

Pedepse crescute prevăzute de legea generală

Statul poartă răspunderea civilă dar poate solicita despăgubiri din partea judecătorului dacă greşeala a fost intenţionată

Procedurile stabilite de legea generală

IRLANDA

Jurisprudenţa recunoaşte imunitatea completă a funcţiei juridice

ITALIA

Prevăzute în Codul penal şi îndeplinite mai ales de judecător în îndeplinirea îndatoririlor sale juridice, cum ar fi corupţia

Pedepsele prevăzute de legea generală

Răspunderea civilă pentru neglijenţă gravă sau nerespectare a justiţiei a fost acordată printr-o lege din 1998 care a marcat o ruptură de imunitatea relativă faţă de răspundere denunţată printr-un referendum. Statul acţionează ca garant şi poate porni o acţiune pentru despăgubiri împotriva judecătorului, suma despăgubirilor este limitată dacă daunele au fost provocate neintenţionat

Reguli specifice privind jurisdicţia pentru a se asigura că cazul este rezolvat într-o altă zonă, examinarea admisibilităţii cererii (poate problema ridicată fi corectată prin despăgubiri? are plângerea legătură cu interpretarea legii?). Cazurile sunt audiate de tribunalele ordinare

JAPONIA

Răspundere penală obişnuită

Conform unui precedent stabilit de Curtea supremă în 1955, judecătorii nu poartă răspundere civilă personală pentru daunele cauzate părţilor în îndeplinirea îndatoririlor lor

LIECHTENSTEIN

Infracţiunile prevăzute de legea generală, plus anumite infracţiuni specifice, cum ar fi infracţiunile comise în funcţie sau corupţia

Pedepsele prevăzute de legea generală, un judecător care este condamnat la închisoare pentru mai mult de un an este îndepărtat din funcţie

Regulile generale privind răspunderea civilă a statului care poate porni o acţiune pentru despăgubiri

Tribunalele şi procedurile ordinare în cazuri penale şi civile; Curtea supremă are jurisdicţie asupra audierii apelurilor

LITUANIA

Încălcări ale Codului penal implicând abuzul în funcţia juridică şi corupţia

Pedepsele prevăzute de legea generală

Doar statul este răspunzător, dar are dreptul de a porni o acţiuni pentru despăgubiri împotriva judecătorului

Orice acuzare şi detenţie penală trebuie aprobată de Parlament; judecătorul este apoi suspendat din funcţie până la finalul procedurilor

LUXEMBURG

Art. 4 al Codului civil, abuzul de putere şi neacordarea dreptăţii

Amenzi, interzicerea exercitării îndatoririlor sau a ocupării de posturi publice

Doar statul poate fi tras la răspundere (procedură conform legii generale, Legea din 1 septembrie 1988)

Art. 639 din Noul cod de procedură civilă pentru solicitarea despăgubirilor din partea unui judecător care a abuzat de autoritate

MALTA

Codul penal include prevederi exprese la cazurile în care un judecător respinge sau refuză să audieze o cerere înaintată legal pentru habeas corpus; ca orice deţinător al unei funcţii publice: abuz de putere sau infracţiune în funcţie, corupţie, însuşire necuvenită de bani

Pedepsele prevăzute de legea generală

Nu există reguli speciale, nu există vreun caz cunoscut de judecător tras la răspundere civilă

Procedurile ordinare ale tribunalelor penale ordinare

MOLDOVA

Legea generală, conform principiului că toţi sunt egali în faţa legii

Nicio răspundere civilă pentru judecători

Acuzarea penală autorizată de CSM şi de Preşedintele republicii sau de Parlament, în funcţie de circumstanţe, şi audiată de curţile superioare

OLANDA

Se aplică legea generală

Doar statul poate fi tras la răspundere

Se aplică legea generală, fără proceduri speciale

NORVEGIA

Încălcări ale legii generale

Se poate porni o acţiune pentru a stabili răspunderea civilă a judecătorului doar dacă decizia a fost anulată şi judecătorul a comis o infracţiune în luarea ei

Acuzaţiile împotriva unui judecător sunt formulate de Consiliul Regelui şi judecătorul este întotdeauna judecat de o curte superioară celei în care lucrează

POLONIA

Infracţiuni legate de activităţile şi îndatoririle juridice

Judecătorul poate fi tras personal la răspundere în conformitate cu legea generală, statul poate fi tras la răspundere în caz de greşeală neintenţionată sau comportament necorespunzător în funcţie (acţiunea pentru despăgubiri se limitează la salariul pe trei luni, fiind nelimitată în caz de încălcare gravă), nu există răspundere pentru consecinţele unei hotărâri

Procedurile penale şi măsurile de reţinere trebuie autorizate du Curtea disciplinară (cu excepţia cazului în care persoana este surprinsă în flagrant delict): Curtea disciplinară poate de asemenea suspenda judecătorul din funcţie; apelul se depune la o instanţă superioară

PORTUGALIA

Încălcările legii generale comise cu ocazia sau în exercitarea îndatoririlor judecătorului, infracţiunile speciale de abuz de putere, abuz de autoritate, însuşire necuvenită de fonduri publice, neacordare a dreptăţii, încălcare a secretului

Pedepsele prevăzute de legea generală

Un judecător este supus răspunderii civile doar dacă faptele care au produs dauna au dus la o condamnare penală pentru mituire, însuşire necuvenită de fonduri publice sau înşelătorie, judecătorului i se cere să acopere compensaţia plătită de stat sau să acorde despăgubiri statului

Procedurile penale ordinare înaintea unei curţi superioare celei unde lucrează judecătorul în cazurile penale şi înaintea curţii unde sau dezvăluit faptele în cazuri civile

ROMÂNIA

Legea generală

Legea generală

Legea generală

Procedurile şi tribunalele ordinare în cauze civile; în cauze penale, opinia anterioară a Ministrului sau a Preşedintelui, apoi proceduri şi tribunale ordinare (curţi superioare pentru judecătorii de la un anumit nivel al ierarhiei)

SLOVACIA

Infracţiuni comise în exercitarea îndatoririlor judecătoreşti

Închisoare, pierderea calificativelor profesionale şi de onoare, interdicţia de a practica, amenzi

În cauze penale, procedurile trebuie autorizate de organismul care a numit sau ales judecătorul şi sunt pornite la iniţiativa Preşedintelui respectivei curţi sau a Ministrului Justiţiei

SLOVENIA

Fapte care au dat naştere unei infracţiuni intenţionate

Pedepsele prevăzute de legea generală, care pot duce la îndepărtarea din funcţie

În cazuri penale, orice proceduri sau detenţia trebuie autorizate de Parlament

SUEDIA

Infracţiuni comise în exerciţiul îndatoririlor stabilite în Codul penal: încălcarea îndatoririlor, corupţie, încălcarea secretului profesional

Pedepsele prevăzute de legea generală (amenzi, închisoare), şi posibile consecinţe disciplinare, inclusiv îndepărtarea din funcţie

Daunele cauzate în exercitarea îndatoririlor judecătoreşti, statul este în general răspunzător pentru neglijenţa unui funcţionar public, judecătorul poate fi răspunzător personal dacă există circumstanţe agravante

În cauze penale, dacă judecătorul este judecător la Curtea supremă, Avocatul poporului şi Ministrul de Justiţie pot porni procedurile

ELVEŢIA

Infracţiuni legate de activităţile sau poziţia oficială a judecătorului

Doar statul poate purta răspunderea civilă, răspunderea civilă directă a judecătorului este exclusă

În cazuri penale, doar Parlamentul poate autoriza acţiunea; poate de asemenea suspenda temporar din funcţie judecătorul; cazul cade sub jurisdicţia tribunalelor ordinare

TURCIA

Codul de procedură penală: abuz în funcţie, corupţie, favoritism

Închisoare

Codul de procedură civilă: consecinţele civile ale unei infracţiuni, decizii arbitrare, decizii ilegale, decizii dictate de consideraţii personale sau externe cazului

Acţiunea penală necesită consimţământul Consiliului suprem al judecătorilor şi procurorilor publici, cel care numeşte investigatorii şi procurorul, decide dacă este un caz disciplinar şi înaintează documentele autorităţilor competente – procedură specială în cazurile de trădare (infracţiune foarte gravă)

UCRAINA

Pedepsele prevăzute de legea generală, plus înlăturarea din funcţie

Nicio răspundere civilă pentru judecători

Procedurile penale ordinare, cu toate acestea reţinerea preventivă a unui judecător trebuie să fie excepţională şi autorizată de Consiliul suprem. Judecătorul este suspendat din funcţie imediat ce este pornită o acţiune. Curtea competentă este o Curte de apel desemnată în acest scop unde judecătorul nu a lucrat niciodată

MAREA BRITANIE

Imunitate prin dreptul cutumiar în exercitarea îndatoririlor judecătoreşti, în alte cazuri imunitate doar dacă judecătorul a acţionat cu bună credinţă


Proceduri disciplinare

Circumstanţe

Procedură

Autoritate

Sancţiune

ANDORRA

Încălcări grave sau foarte grave prevăzute în art. 83 şi 84 ale L.Q.J.

Consiliul juridic suprem ia iniţiativa unei investigaţii la cererea unei persoane vătămate, a unui cetăţean care cunoaşte faptele a departamentului Procurorului general sau a preşedintelui curţii în chestiune

Consiliul juridic suprem

Art. 85 al L.Q.J., mustrare, amendă, suspendare din funcţie, îndepărtare din funcţie

AZERBAIDJAN

În cazul unor infracţiuni minore

Ministrul solicită Consiliului judecătorilor să se ocupe de caz

Avertisment sau demitere

BELGIA

Încălcarea regulilor de conduită prevăzute prin lege sau rezultând din jurisprudenţă, adică încrederea în instituţia juridică

Judecătorul se înfăţişează înaintea Preşedintelui său, a primului preşedinte al Curţii de apel sau a Adunării disciplinare generale fie a Curţii de apel, fie a Curţii de casaţie, în funcţie de gradul său şi de gravitatea încălcării sau de pedeapsa posibilă

Avertisment, blam simplu, blam cu mustrare, suspendare între 15 zile şi un an, demitere

CIPRU

Incapacitate mentală sau fizică împiedicând judecătorul să îşi îndeplinească îndatoririle, încălcarea îndatoririlor sale etice

Curtea supremă numeşte un judecător investigator şi apoi decide să trimită judecătorul în faţa organismului disciplinar

Consiliul juridic suprem

Mustrare sau înlăturare din funcţie

REP. CEHĂ

Încălcarea regulilor disciplinare prevăzute într-o lege din 2002

Ministrul Justiţiei sau preşedintele curţii în chestiune sau Preşedintele Curţii supreme decid pornirea acţiunii în termen de două luni de la aflarea faptelor, care trebuie să se fi petrecut cu nu mai mult de doi ani înainte

Tribunalul disciplinar compus din cinci judecători numiţi de un preşedinte al unei curţi numite prin acord cu Consiliul Juridic pe o perioadă de trei ani, apelul se face la Curtea supremă.

Mustrare, reducerea temporară a salariului, suspendarea din funcţia de preşedinte, suspendarea din funcţia de judecător

ESTONIA

Nerespectarea procedurilor şi orice încălcare care pune în pericol încrederea în sistemul juridic

Acţiune iniţiată de Preşedintele Curţii supreme sau de Ministrul Justiţiei

Comitetul disciplinar al Curţii supreme

Avertisment, mustrare, înlăturare din funcţie (poate fi dispusă doar de Curtea supremă în plen)

FINLANDA

Nu există proceduri disciplinare: chiar şi infracţiunile minore (încălcarea îndatoririlor) por rezulta în acţiuni penale

FRANŢA

Încălcarea îndatoririlor asociate postului, comportament dezonorant, lipsit de scrupule sau nedemn

Consiliul juridic suprem, sub preşedinţia Primului preşedinte al Curţii de casaţie

De la o simplă mustrare trecută în dosar până la înlăturarea din funcţie

GERMANIA

Încălcarea îndatoririlor prevăzute în Statute, foarte rar se demarează acţiuni

Procedură administrată de un departament special

Tribunalul de serviciu federal, un departament al Curţii federale de justiţie compusă din judecători profesionişti numiţi pe viaţă şi alţi judecători de carieră

Mustrare, amendă reducere a salariului transfer în altă poziţie, înlăturare din funcţie

ISLANDA

Încălcare a îndeplinirii funcţiilor juridice

Se poate înainta o plângere scrisă pe lângă Comitetul pentru funcţii juridice de către orice persoană care a suferit de pe urma comportamentului unui judecător. Dacă este găsită întemeiată, judecătorul este invitată să răspundă în faţa regulilor Comitetului.

a)            Comitetul pentru funcţii juridice compus din trei membri numiţi de Ministrul Justiţiei (unul propus de Adunarea judecătorilor islandezi şi unul propus de Facultatea de Drept)

b)            Preşedintele curţii

Mustrare, opinie personală (înlăturare din funcţie doar în urma concluziilor unei acţiuni în instanţă într-o problemă mai gravă)

IRLANDA

Există doar o procedură în faţa Parlamentului pentru înlăturarea din funcţie; se aseamănă procedurii de contestare derivată din dreptul cutumiar şi este rareori folosită

ITALIA

Orice încălcare a îndatoririlor asociate postului, comportament public sau privat care afectează negativ încrederea şi prestigiul pe care un judecător şi instituţia juridică trebuie să le inspire (cazuri influenţate de jurisprudenţă)

Acţiune iniţiată de reprezentantul Procurorului general la Curtea de Casaţie sau la cererea Ministrului Justiţiei. Procedura este de natură juridică, cu toate garanţiile oferite de o asemenea procedură

Tribunal disciplinar compus din nouă judecători care sunt membri ai Consiliului juridic suprem aleşi de colegii lor; doi dintre ei trebuie nominalizaţi de Parlament

JAPONIA

Legea organizării tribunalelor, Legea pentru contestarea judecătorilor şi Legea pentru acţiunile disciplinare împotriva judecătorilor

Stipulate în Legea pentru acţiunile disciplinare împotriva judecătorilor şi în Legea pentru contestarea judecătorilor

Audierea de o curte de un nivel superior celei de care aparţine judecătorul implicat în procedura de contestare care se ocupă de cazurile mai serioase, audiere în faţa Curţii de contestare compuse din membri ai Dietei

Procedura disciplinară: avertisment sau amenzi / procedura de contestare: demitere

LIECHTENSTEIN

Cele prevăzute în Statutele oficialilor statului

Nicio procedură specifică, similară procedurii penale

O curte superioară în cazul judecătorilor obişnuiţi şi Curtea supremă în cazul judecătorilor în funcţii înalte

Mustrare, reducere temporară a salariului, demitere

LITUANIA

Încălcarea îndatoririlor judecătoreşti, încălcare flagrantă a legii, nerespectarea regulilor privind incompatibilitatea

Consiliul juridic sau Preşedintele curţii pot iniţia procedurile disciplinare

Comitetul etic şi disciplinar al Consiliului juridic (compus din judecători – aleşi sau numiţi – şi din reprezentanţi ai celorlalte puteri), care înaintează cazul unei Curţi de onoare care, dacă decide că un judecător trebuie să fie demis, propune sancţiunea Preşedintelui sau Parlamentului

Mustrare sau înlăturare din funcţie

LUXEMBURG

Art. 155 din Legea organizării juridice, definiţie largă

Art. 157 et seq.

Art. 156

MALTA

Constituţia. Inabilitatea (fizică sau mentală) de a-şi îndeplini îndatoririle sau comportament necorespunzător foarte grav

S. 971 din Constituţie

S. 8 din Legea nr. 41 din 1944

Înlăturarea din funcţie de către Preşedinte sau prin adresă a Parlamentului (aprobată cu două treimi din voturi). Înainte să se ia aceste măsuri, cazul este investigat de Comisia pentru administrarea justiţiei când se hotărăşte că judecătorul trebuie să răspundă într-un caz

Înlăturare din funcţie

MOLDOVA

Încălcare premeditată a legii în administrarea justiţiei, ofensă disciplinară, activitate publică de natură politică, încălcare a regulilor privind incompatibilităţile, încălcare repetată sau gravă a Codului de conduită

Acţiunea disciplinară poate fi iniţiată de: Preşedintele Curţii supreme, Preşedintele Consiliului juridic suprem, orice membru al Consiliului juridic suprem

Comisia disciplinară a Consiliului juridic suprem

Observaţie, avertisment, demitere

OLANDA

În cazul unor încălcări minore ale îndatoririlor sau ale regulilor de conduită de către judecător, preşedintele curţii poate da un avertisment. Dacă judecătorul este condamnat sau comite o infracţiune şi/sau este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, dacă este declarat falit sau necorespunzător din punct de vedere legal şi, în general, dacă acţionează de aşa natură încât justiţia sau încrederea în justiţie sunt afectate grav, Curtea supremă poate suspenda sau demite judecătorul

NORVEGIA

O lege actuală caută să pună capăt practicii prin care judecătorii, ca toate oficialităţile înalte, nu sunt supuşi procedurilor disciplinare

O parte, un martor sau un avocat cu o plângere faţă de conduita unui judecător în exerciţiul funcţiunii poate înainta cazul Comitetului disciplinar – decizia Comitetului poate fi modificată de un tribunal ordinar compus din judecători laici

Un comitet compus din doi judecători, un avocat şi două persoane din afară, toţi numiţi de guvern

Doar avertisment şi mustrare; înlăturarea din funcţie, prevăzută în Constituţie, pentru fapte grave şi repetate implică o procedură specială prevăzută în Constituţie

POLONIA

Încălcarea demnităţii funcţiei, încălcare flagrantă a legilor, contravenţii

Se aseamănă mult acţiunilor penale; acţiunile sunt administrate de judecători aleşi în acest scop, la cererea Ministrului, a Curţii supreme sau a oricărui şef de tribunal, Consiliului juridic naţional sau a procurorului ales; acţiunea este publică şi judecătorul este apărat de un avocat

Curţi disciplinare diferite se ocupă de cazurile care apar în tribunalele ordinare, tribunalele administrative, tribunalele militare şi Curtea supremă: în prima instanţă sunt trei judecători şi şapte judecători audiază apelurile

Avertisment, mustrare, înlăturare din post – fie definitivă, fie transfer – înlăturare din funcţie

PORTUGALIA

Încălcarea îndatoririlor profesionale, acte sau omisiuni în calitate de judecător care sunt incompatibile cu demnitatea esenţială exercitării funcţiilor juridice (în diverse grade care determină sancţiunea)

Prevăzute în Statutele judecătorilor

Consiliul juridic suprem; apelul se face la Curtea supremă

Amendă cu salariul între 5 şi 90 de zile, transfer, suspendare între 20 şi 240 de zile, pensioanre forţată, înlăturare din funcţie

ROMÂNIA

Comportament profesional necorespunzător şi comportament contrar intereselor serviciului sau prestigiului sistemului juridic (întârzieri în rezolvarea cazurilor, absenţe, acţiuni în interesul personal al judecătorului, interferenţă în munca judecătorilor, încălcarea secretului)

Acţiuni iniţiate de minister, investigaţie desfăşurată de judecători de acelaşi rang, apărare oferită de un judecător

Consiliul juridic suprem, apoi în ultimă instanţă înaintea Curţii supreme

Mustrare, avertisment, reducere de salariu, blocarea promovării, transfer, suspendare, înlăturare din funcţie

SLOVACIA

Încălcarea regulilor disciplinare prevăzute într-o lege din 2000 sau consecinţele unei condamnări penale

Ministrul Justiţiei sau Preşedintele curţii în chestiune au competenţa de a iniţia procedurile

Tribunale disciplinare

Avertisment, reducere temporară a salariului, suspendare, înlăturare din funcţie

SLOVENIA

Cazuri foarte stricte prevăzute în Legea organizării justiţiei

Acţiuni la iniţiativa Preşedintelui curţii, apoi aplicarea procedurii penale ordinare

Tribunal disciplinar compus dintr-un judecător de la Curtea supremă ca Preşedinte şi patru judecători reprezentând diverse tipuri de curţi

Transfer, suspendare a tuturor promovărilor, reducere de salariu, înlăturare din funcţie

ELVEŢIA

Elveţia nu este în chestiune

TURCIA

Neîndeplinirea îndatoririlor, comportament necorespunzător, comportament jignitor în timpul muncii, absenţe, întârzieri, pierdere de timp, aducerea de atingeri imaginii justiţiei, infracţiuni, neîndeplinirea îndatoririlor administrative şi ministeriale

În funcţie de nivelul ierarhic, inspectori numiţi de Ministru, care ia iniţiativa acţiunii, respectarea drepturilor la apărare

Consiliul suprem al judecătorilor şi procurorilor (care se ocupă de asemenea cu numirile şi urmărirea carierei)

Avertisment, mustrare, întârzierea şi blocarea promovărilor, reţineri salariale, transfer obligatoriu, demitere

UCRAINA

Încălcare flagrantă a legii, neîndeplinirea îndatoririlor de judecător şi a acelor îndatoriri pe care le impune postul respectiv asupra vieţii private a judecătorului

Comitete disciplinare

Mustrare sau recomandare către Înaltul consiliu al justiţiei ca judecătorul să fie îndepărtat din funcţie

MAREA BRITANIE

Abateri disciplinare deosebite de grave

La iniţiativa Lordului-cancelar şi a Ministrului de Justiţie

De către Regină prin adresă către ambele Camere ale parlamentului în cazul judecătorilor de rang înalt şi de către Lordul-cancelar în cazul celorlalţi judecători (dar în toate cazurile nu se ia o asemenea măsură fără a obţine un raport juridic independent şi fără acordul Ministrului Justiţiei)

Înlăturare din funcţie (extrem de rară)


[1] Acesta a fost revizuit de atunci în noiembrie 2002, devenind Principiile Bangalore de conduită judiciară. CCJE nu a avut înainte aceste principii. Nota lor explicativă recunoaşte aportul Comitetului de lucru al CCJE în iunie 2002.

[2] Les mutations de la justice. Comparaisons européennes, Ph. Robert şi A. Cottino (ed.), Harmattan, 2001.

[3] Vezi de exemplu cazul Piersack, hotărârea din 1 octombrie 1982, seria A 53, alin. 30, cazul De Cubber, hotărârea din 26 octombrie 1984, seria A 86, alin. 24, cazul Demicoli, hotărârea din 27 august 1991, seria A 210, alin 40, cazul Sainte-Marie, hotărârea din 16 decembrie 1992, seria A 253-A, alin. 34.

[4] Pentru o analiză detaliată a incompatibilităţilor, vezi comunicarea lui Jean-Pierre Atthenont, prezentată la seminarul organizat de Consiliul Europei privind statutul judecătorilor (Bucureşti, 19-21 martie 1997) şi comunicarea lui Pierre Cornu prezentată la seminarul organizat de Consiliul Europei privind statutul judecătorilor (Chişinău, 18-19 septembrie 1997).

[5] Acoperă relaţiile cu persoane, datoria de competenţă, folosirea resurselor publice, folosirea informaţiilor profesionale, relaţiile cu presa, calitatea de membru a unor asociaţii, imaginea de imparţialitate şi independenţă, obligaţia de a se purta corect cu colaboratorii, conduita în exerciţiul funcţiunii şi în afara acestuia şi îndatoririle judecătorilor de prezidiu.

[6] În raportul său rezumativ prezentat în urma primei întâlniri a Reţelei de la Lisabona, Daniel Ludet a subliniat că pregătirea trebuie să ofere o legătură şi să încurajeze discutarea practicilor profesionale ale judecătorilor şi principiile etice pe care se bazează acestea (vezi Pregătirea judecătorilor şi procurorilor în probleme legate de obligaţiile lor profesionale şi etică. Prima întâlnire a membrilor reţelei pentru schimb de informaţii privind pregătirea judecătorilor şi procurorilor, Council of Europe Publishing)

[7] Doar deoarece statul este tras la răspundere pentru întârziere excesivă, bineînţeles că nu rezultă că este greşeala unui judecător anume. CCJE repetă ce a spus la alin. 27 de mai sus.

[8] Pentru aceste motive Comisia de lucru a CCJE, în timpul şi după întâlnirea cu Comisarul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului din 18 iunie 2002 a nuanţat atitudinea sa altfel foarte pozitivă faţă de Codul Bangalore în forma sa intermediară actuală nefiind de acord cu legătura directă care se face între principiile de conduită pe care le prevede şi motivele de plângeri şi sancţiuni disciplinare (vezi alin 2(III) al Anexei V, doc. CCJE-GT (2002) 7): vezi comentariile CCJE-GT nr. 1 (2002) asupra proiectului Bangalore.

[9] În Anglia, lordul-cancelar este răspunzător de iniţierea şi luarea deciziilor în acţiuni disciplinare. Prin acord, acţiunea disciplinară se iniţiază doar cu concursul Ministrului Justiţiei şi în continuare (dacă judecătorul respectiv nu renunţă la acest lucru) un judecător într-o poziţie corespunzătoare, nominalizat de Ministrul Justiţiei, este numit să investigheze faptele şi să dea un raport cu recomandări. Dacă Ministrul Justiţiei este de acord, lordul-cancelar poate apoi înainta chestiunea Parlamentului (în cazul judecătorilor de rang înalt) sau să demită un judecător de rang inferior, sau să ia sau autorizeze orice acţiune disciplinară.