CONSILIUL EUROPEI

COMITETUL DE MINIŞTRI

RECOMANDAREA NR. R (80) 11

A COMITETULUI DE MINIŞTRI CĂTRE STATELE MEMBRE

PRIVIND DETENŢIA PROVIZORIE

(Adoptată de Comitetul de Miniştri la 27 iunie 1980 la cea de-a 321-a întrunire a Adjuncţilor Miniştrilor)

Comitetul de Miniştri, în baza Articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Referitor la Rezoluţia (65) 11 privind detenţia provizorie şi ţinând cont de Rezoluţia (73) 5 privind regulile minime pentru tratamentul deţinuţilor:

Având în vedere că este de dorit ca recomandările cuprinse în aceste rezoluţii să fie adaptate la evoluţiile actuale din domeniul politicii penale şi al procedurii penale;

Având în vedere că, din motive umanitare şi sociale este de dorit reducerea aplicării detenţiei provizorii la minimul compatibil cu interesele justiţiei;

Având în vedere că este de dorit să se stabilească, la nivel european, anumite standarde aplicabile persoanelor care aşteaptă desfăşurarea procesului;

Recunoscând importanţa furnizării resurselor necesare pentru a garanta că orice persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni este dedusă judecăţii cât mai urgent posibil;

Ţinând seama de prevederile relevante ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale semnată la Roma în data de 4 noiembrie 1950, şi de jurisprudenţa Comisiei Europene şi a Curţii Drepturilor Omului referitoare la aceasta;

Având în vedere Rezoluţia Nr. 1 adoptată de Conferinţa Miniştrilor Europeni de Justiţie,  la Viena, în mai 1974,

Recomandă guvernelor Statelor Membre să se asigure că legislaţia şi practica lor în materie de detenţie provizorie să fie îndrumată de principiile următoare.

I.                    principii generale

1. Fiind prezumată a fi nevinovată până la probarea vinovăţiei, nici o persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni nu va fi supusă detenţiei provizorii decât dacă circumstanţele impun această măsură ca fiind strict necesară. Aşadar, detenţia provizorie va fi privită ca o măsură excepţională şi nu va fi niciodată obligatorie şi nici nu va fi utilizată din motive represive.

II.                 Principiile aplicabile deciziilor de plasare în detenţie provizorie

2. o persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni şi privată de libertatea sa va fi adusă în mod prompt în faţa unui judecător sau a unei alte persoane autorizate prin lege să exercite puterea judecătorească (denumită mai jos şi „autoritatea judiciară”).

Când persoana în cauză este adusă în faţa autorităţii judiciare, decizia de plasare în detenţie va fi luată fără întârziere.

3. Detenţia provizorie poate fi dispusă numai dacă există suspiciunea justificată că persoana în cauză a săvârşit aşa—zisa infracţiune, şi dacă există motive întemeiate pentru a considera că există unul sau mai multe din următoarele temeiuri:

-          riscul sustragerii,

-          riscul obstrucţionării cursului justiţiei,

-          riscul de a săvârşi o infracţiune gravă.

4. chiar şi atunci când existenţa temeiurilor menţionate mai sus nu poate fi stabilită, totuşi, detenţia provizorie poate fi justificată în mod excepţional în anumite cazuri de infracţiuni grave.

5. examinând dacă detenţia provizorie trebuie dispusă, autoritatea judiciară va avea în vedere circumstanţele speţei şi, în special, următorii factori, după caz: 

-          caracterul şi gravitatea presupusei infracţiuni,

-          forţa probelor împotriva persoanei care a săvârşit infracţiunea,

-          pedeapsa susceptibilă de a fi aplicată în cazul condamnării,

-          caracterul, antecedentele, circumstanţele personale şi sociale ale persoanei în cauză, şi , în special, legăturile sale sociale,

-          conduita persoanei în cauză, în special felul în care a îndeplinit obligaţiile ce   i-au fost impuse în cursul unei proceduri penale anterioare.

6. se va acorda atenţie dezvoltării serviciilor destinate să îmbunătăţească informaţiile disponibile autorităţii judiciare referitoare la circumstanţele personale şi sociale ale persoanei în cauză.

7. detenţia provizorie nu va fi dispusă dacă privarea de libertate ar fi disproporţionată faţă de caracterul presupusei infracţiuni şi faţă de pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune.

8. dacă se dispune arestarea, dispozitivul hotărârii va indica cu cea mai mare precizie obiectul acuzaţiei şi temeiurile care motivează hotărârea. Aceasta trebuie comunicată cât mai repede persoanei în cauză, căreia i se va elibera şi o copie după aceasta.

9. conform principiilor menţionate mai sus, ori de câte ori se poate dispune detenţia provizorie, autoritatea judiciară va avea în vedere evitarea utilizării detenţiei prin impunerea unei măsuri alternative precum cele menţionate în principiul 15.

10. Persoana în cauză are dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa autorităţii judiciare, ori de câte ori se ridică problema detenţiei provizorii sau când este probabil ca această problemă să se ridice. Dacă s-a dispus detenţia provizorie, acestuia i se va acorda asistenţă juridică cât mai repede posibil, în cazul în care nu deţine resurse financiare suficiente .

11. orice persoană împotriva căreia s-a dispus detenţia provizorie va avea dreptul de a face recurs împotriva hotărârii şi de a cere punerea în libertate.

12. Persoanei împotriva căreia s-a dispus detenţia provizorie i se vor aduce la cunoştinţă drepturile, în special dreptul de a fi asistat de un apărător, dreptul de a solicita asistenţa juridică, şi dreptul de a declara recurs şi de a cere punerea în libertate.

13. Durata detenţiei provizorii nu trebuie să depăşească limitele care rezultă din obiectivele fixate de principiul 3, şi detenţia provizorie trebuie să înceteze în cazul în care durata sa ar fi disproporţionată în raport cu pedeapsa susceptibilă a fi impusă în cazul condamnării.

14. Detenţia provizorie se va reexamina la intervale rezonabil de scurte, stabilite prin lege sau de autoritatea judiciară. În cazul unei astfel de reexaminări, se vor avea în vedere toate modificările circumstanţelor care au intervenit din momentul în care persoana în cauză a fost supusă detenţiei provizorii.

III.               Principiile aplicabile măsurilor alternative

15. Când autoritatea judiciară va cerceta dacă se poate evita detenţia provizorie, aceasta va lua în considerare toate măsurile alternative disponibile, printre care se pot regăsi:

-          promisiunea persoanei în cauză de a se prezenta în faţa autorităţii judiciare când şi cum i se solicită şi de a nu interveni în cursul justiţiei,

-          obligaţia de a locui la o anumită adresă (ex. acasă, un centru de adăpost, o instituţie specializată pentru infractorii tineri, etc.) conform condiţiilor fixate de autoritatea judiciară,

-          interdicţia de a părăsi sau de a se afla într-un anumit loc sau zonă fără autorizaţie,

-          obligaţia de a se prezenta periodic în faţa unor autorităţi anume (ex. poliţia, instanţa, etc.),

-          predarea paşaportului sau a altor documente,

-          depunerea unei cauţiuni sau a unor alte forme de garanţie de către persoana în cauză, având în vedere resursele sale,

-          depunerea unei garanţii de către un terţ,

-          supravegherea şi asistenţa de către o agenţie desemnată de autoritatea judiciară.

Aceste măsuri vor fi comunicate în scris şi vor fi explicate clar persoanei în cauză, care de asemenea va fi atenţionată că va fi supusă detenţiei provizorii, dacă nu va respecta aceste măsuri.

O persoană căreia i se aplică o măsură alternativă va beneficia, în condiţiile în care măsura o cere, de aceleaşi garanţii care sunt acordate de prezenta recomandare şi persoanelor care se află în detenţie provizorie.

IV.              Principiile aplicabile investigaţiei şi judecăţii

16. Investigarea acuzaţiilor împotriva persoanei supuse detenţiei provizorii şi procedurilor dinaintea judecăţii trebuie întotdeauna desfăşurate cât mai rapid posibil, pentru a reduce la minim perioada de detenţie provizorie. pentru atingerea acestui scop vor fi depuse toate eforturile. În ceea ce priveşte coordonarea anchetei şi trimiterea în judecată a persoanei în cauză, autorităţile implicate vor acorda prioritate cauzelor în care persoanele sunt în detenţie provizorie.
17. Durata detenţiei provizorii va fi scăzută din durata pedepsei.
18. Se va avea în vedere crearea sau dezvoltarea unei proceduri de compensare  a persoanelor, care au fost supuse detenţiei provizorii şi ulterior nu au fost condamnate.