CONSILIUL EUROPEI

COMITETUL DE MINIŞTRI

RECOMANDAREA NR. R (85) 11

A COMITETULUI DE MINIŞTRI CĂTRE STATELE MEMBRE

PRIVIND POZIŢIA VICTIMEI ÎN CADRUL DREPTULUI PENAL

ŞI AL PROCEDURII PENALE

(adoptată de Comitetul de Miniştri pe 28 iunie 1985,

la cea de-a 387-a întâlnire a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul de Miniştri, în virtutea art. 15.b din Statului Consiliului Europei,

Considerând că obiectivele sistemului de justiţie penală sunt exprimate în mod tradiţional şi în termeni ce privesc, în primul rând, relaţia dintre stat şi infractor;

Considerând că, în consecinţă, funcţionarea acestui sistem a avut uneori tendinţa de a spori mai degrabă decât de a diminua problemele victimei;

Considerând că una dintre atribuţiile fundamentale ale justiţiei penale trebuie să fie satisfacerea necesităţilor şi garantarea intereselor victimei;

Considerând că este, de asemenea, important să sporim încrederea victimei în justiţia penală şi să încurajăm cooperarea acesteia, în special în ceea ce priveşte calitatea sa de martor;

Considerând că, în aceste scopuri, este necesară acordarea unei mai mari atenţii, în cadrul sistemului de justiţie penală, prejudiciilor fizice, psihologice, materiale şi sociale suferite de victimă, precum şi examinarea demersurilor dezirabile pentru satisfacerea necesităţilor sale în aceste privinţe;

Considerând că măsurile în acest scop nu se află neapărat în conflict cu alte obiective ale dreptului penal şi ale procedurii penale, precum consolidarea normelor sociale şi reabilitarea delincvenţilor, ci pot, de fapt, sprijini şi facilita o eventuală conciliere între victimă şi infractor;

Considerând că trebuie să se ţină seama într-o măsură mai mare de nevoile şi interesele victimei, pe parcursul tuturor etapelor procesului justiţiei penale;

Respectând Convenţia Europeană privind despăgubirea victimelor infracţiunilor violente:

I.        Recomandă guvernelor statelor membre să îşi revizuiască legislaţia şi practica în conformitate cu următoarele directive:

A.    La nivelul poliţiei

1.      Ofiţerii de poliţie trebuie să beneficieze de o formare pentru a putea trata victimele într-o manieră înţelegătoare, constructivă şi reconfortantă;

2.      Poliţia trebuie să informeze victima cu privire la posibilităţile de a primi asistenţă, consiliere practică şi juridică, despăgubiri din partea infractorului precum şi compensaţii din partea statului;

3.      Victima trebuie să poată obţine informaţii cu privire la rezultatele investigaţiilor derulate de organele de poliţie;

4.      În fiecare raport pe care îl remite autorităţilor de urmărire penală, poliţia trebuie să furnizeze o descriere cât se poate de clară şi de completă a rănilor şi pierderilor suferite de victimă;

B.     În ceea ce priveşte urmărirea penală

5.      O decizie discreţionară referitoare la începerea urmăririi penale împotriva infractorului nu poate fi adoptată fără o analiză corespunzătoare a chestiunii despăgubirii victimei, inclusiv a oricărui efort consistent depus de infractor în acest scop;

6.      Victimei trebuie să i se aducă la cunoştinţă hotărârea definitivă privind urmărirea în justiţie, exceptând situaţia în care aceasta indică faptul că nu doreşte această informare;

7.      Victima ar trebui sa aibă dreptul de a cere reexaminarea de către o autoritate competenta a deciziei de a nu pune sub acuzare făptuitorul sau dreptul de a iniţia o acţiune civilă.

C.     Audierea victimei

8.      În toate fazele procedurii, audierea victimei trebuie să se desfăşoare într-o manieră care să ţină seama pe deplin de situaţia sa personală, de drepturile şi demnitatea sa. În măsura în care acest lucru este posibil şi adecvat situaţiei, copiii, bolnavii şi persoanele handicapate mintal trebuie audiate în prezenţa părinţilor sau gardienilor sau a altor persoane calificate pentru a le asista;

D.    Procedurile în instanţă

9.      Victima trebuie informată cu privire la:

-    data şi locul audierii referitoare la infracţiunea de pe urma căreia a avut de suferit;

-    posibilităţile existente de a primi compensaţii şi despăgubiri în cadrul procesului de justiţie penală, asistenţă şi consiliere juridică;

-    condiţiile în care i se vor aduce la cunoştinţă hotărârile adoptate;

10.  Instanţa penală trebuie să poată dispune plata unor compensaţii de către infractor în beneficiul victimei. În acest scop, limitările actuale, restricţiile sau impedimentele tehnice ce împiedică punerea în practică a unei astfel de posibilităţi într-o manieră generală, ar trebui suprimate;

11.   Legislaţia ar trebui sa prevadă că despăgubirile pot fi acordate victimei sub forma fie a unei sancţiuni penale, fie a unei măsuri alternative unei sancţiuni penale, fie a uneia alăturată unei sancţiuni penale (măsură complementară).

12.   Toate informaţiile esenţiale privitoare la rănile sau pierderile suferite de victimă trebuie înaintate instanţei pentru ca aceasta să poată, în procesul de decizie asupra formei şi cuantumului sentinţei, ţine seama de:

-    nevoia compensării prejudiciului suferit de victimă;

-    orice act de reparaţie sau compensaţie, sau de orice efort sincer săvârşit de infractor în acest scop;

13.  În situaţiile în care instanţa poate impune condiţii de natură financiară    printr-o sentinţă de amânare sau suspendare (include si probaţiunea) a executării sau orice altă măsură de această natură, ar trebui să acorde o importanţă deosebită – între aceste condiţii de natură financiară – celor care privesc despăgubirile acordate victimei de făptuitor;

E.     În faza de executare

14. Dacă despăgubirea este acordată cu titlul de sancţiune penală, aceasta trebuie percepută în acelaşi mod ca amenzile şi să aibă prioritate asupra oricărei alte sancţiuni financiare impuse infractorului. În toate celelalte cazuri, victima trebuie asistată pe cât de mult posibil în această operaţiune de percepere a banilor;

F.      Protecţia intimităţii

15. Politicile de informare şi de relaţii publice legate de investigarea şi judecarea infracţiunilor trebuie să acorde o atenţie corespunzătoare necesităţii de protecţie a victimei de orice publicitate ce ar putea aduce atingere vieţii private sau demnităţii sale. Dacă tipul de infracţiune, statutul particular, situaţia sau securitatea personală a victimei necesită o protecţie specială, fie procesul penal înainte de judecată se va desfăşura cu uşile închise, fie dezvăluirea sau publicarea datelor personale ale victimei trebuie să facă obiectul unor restricţii corespunzătoare;

G.    Protecţia specială a victimei

16. Atunci când acest lucru este necesar, şi mai ales când este implicată crima organizată, victimei şi familiei acesteia trebuie să i se ofere o protecţie eficientă împotriva ameninţărilor şi riscului de represalii din partea infractorului;

II.     Recomandă guvernelor statelor membre:

1.      să examineze posibilele avantaje ale sistemelor de mediere şi conciliere;

2.      să promoveze şi să încurajeze cercetările privind eficienţa dispoziţiilor referitoare la victime.