Strasbourg, 13 septembrie 2005 CEPEJ (2004) 19 REV 2
COMISIA EUROPEANĂ PENTRU EFICIENTIZAREA JUSTIŢIEI
(CEPEJ)
Un nou obiectiv pentru sistemele judiciare: procesarea fiecărui caz într-o durată-cadru de timp optimă şi cuantificabilă
Program Cadru
Traducere: judecator Cristi Danilet
cdanilet@just.ro
Măsurile conţinute în acest document reprezintă sugestii şi nu angajează statele membre în această etapă. Lista acestor măsuri nu este nici exhaustivă şi nici definitivă. Acest Program Cadru va fi implementat prin modalităţi concrete care urmează a fi definite ce către CEPEJ, având în vedere observaţiile statelor membre, în special cu privire la priorităţile care trebuie luate în considerare. |
Introducere
PARTEA ÎNTÂI: DISCUŢIE PRIVIND CAUZELE ÎNTÂRZIERILOR
1. Jurisprudenţa CEDO şi realizările Consiliului Europei
2. Atenţie la soluţionări aparente
A DOUA PARTE: ELEMENTE ALE UNUI PLAN DE ACŢIUNE PENTRU O NOUĂ ABORDARE
1. Principii ce trebuie luate în considerare
26. Trebuie reţinute trei principii esenţiale, care trebuie aplicate tuturor aspectelor sistemului judiciar.
27. Fiecare Stat Membru trebuie să găsească echilibrul între, pe de-o parte resursele care pot fi alocate justiţiei şi buna administrare a acestor resurse şi, pe de altă parte, obiectivele stabilite pentru justiţie. În această privinţă, trebuie să se ia în considerare faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat întotdeauna că principiul pe care doreşte să îl stabilească reflectă preocuparea sa legitimă pentru eficienţa sistemului judiciar.
28. Mai multe State Membre au instituit un „sistem de calitate” în cadrul organizării lor judiciare. Un astfel de sistem încorporează problema organizării interne adecvate a instanţelor, proceduri eficiente, calitatea judiciară şi dorinţele justiţiabililor. Obiectivul principal este acela de a îmbunătăţi calitatea sistemului judiciar în întregul său.
Cel de-al doilea principiu: necesitatea de a avea instrumente eficiente de analiză şi măsurare definite de cei interesaţi prin consens
29. Un număr de State membre deţin statistici privind durata procedurilor judiciare. Cu toate acestea, aceste statistici sunt alcătuite întotdeauna folosind reguli şi criterii naţionale, făcând dificilă comparaţia. În consecinţă, CEPEJ a elaborat o „Schemă Pilot” combinând într-un singur chestionar o listă de peste o sută de întrebări elaborate pe baza unei abordări comune la diferitele aspecte ale sistemului judiciar. Această schemă include un capitol legat de durata procedurilor. CEPEJ a selectat câteva situaţii caracteristice derivând din cauze civile, penale şi administrative. O analiză a răspunsurilor ar trebui să ofere, până la finalul anului 2004, o înţelegere mai bună a situaţiilor din State individuale. Această Schemă[6] este de asemenea menită să încurajeze Statele să introducă sau să consolideze sistemele statistice legate de activitatea judiciară. Necesitatea definirii metodelor armonizate pentru colectarea datelor şi elaborarea indicatorilor comuni ar trebui de asemenea să fie subliniată.
Cel de-al treilea principiu: necesitatea de a reconcilia toate cerinţele care contribuie la un proces corect
30. Ar trebui să fie menţinut un echilibru atent între garanţiile procedurale, care prevăd în mod necesar existenţa unor durate care nu pot fi reduse, şi preocuparea pentru o justiţie promptă. Aici, de asemenea, cazuistica CEDO furnizează indicatori valoroşi. Curtea nu exclude posibilitatea ca aceste garanţii procedurale să fie diferenţiate în funcţie de anumite criterii. Totuşi, această diferenţiere trebuie aplicată clar, transparent şi corect şi trebuie specificată de la începutul procedurilor, atunci când se cuvine, cu acordul părţilor adverse.
2. Abordarea generală şi viziunile individuale
31. Este necesară o remarcă preliminară: acest document se concentrează pe obiectivul de a reduce durata procedurilor. Este clar că dosarele restante (the backlogs) au un rol cheie în această privinţă. Durata procedurilor unei instanţe supraîncărcate va creşte pe cale de consecinţă. Specializarea instanţelor, o mai bună alocare a cazurilor între diferitele nivele ale instanţelor[7], o modificare a diviziunii teritoriale a instanţelor sau folosirea ADR (mijloace alternative de soluţionare a litigiilor)[8] reprezintă elemente care pot avea un impact pozitiv asupra eliminării dosarelor restante, în special pentru instanţe supraîncărcate. Impactul unor astfel de măsuri asupra perioadelor de timp este unul real, dar indirect. Documentul se concentrează pe măsurile care au un impact direct asupra duratei procedurilor.
32. Este necesară o abordare generală a sistemului judiciar. O acţiune asupra unui aspect are consecinţe pentru celelalte.
33. Sistemele judiciare întâmpină cerinţe multiple şi uneori contradictorii. Astfel încât Statele trebui să găsească compromisuri între diferitele sale obiective. Nu există o formulă miraculoasă şi nici o soluţie universală în privinţa îmbunătăţirii funcţionării justiţiei. Astfel, de exemplu, măsurile adoptate pentru a atinge obiectivul garantării accesului la instanţe pentru populaţie rezultă într-o creştere a dosarelor restante. Dacă, în acelaşi timp, mijloacele oferite justiţiei nu sporesc, astfel de măsuri rezultă fie într-o creştere a duratei procedurilor fie într-o scădere a calităţii deciziilor. Implementarea celor trei principii menţionate mai sus, ca şi abordarea generală permit o definire mai bună a politicilor comprehensive luând în considerare efectele măsurilor avute în vedere.
34. Este un sistem în care pot fi distinse mai multe elemente:
i. Cantitatea cauzelor ce trebuie procesate;
ii. Resursele disponibile sistemului pentru a procesa aceste cauze: personal, echipament, instanţe (şi corolarul lor: resursele bugetare şi modul în care sunt organizate instanţele);
iii. Duratele de procesare a cauzelor;
iv. Calitatea procedurilor (reflectată aici atât prin calitatea hotărârilor cât şi prin conformarea cu procedurile).
35. Reducerea duratei procedurilor implică acţiunea asupra a trei alte elemente: cantitatea cauzelor ce trebuie procesate, resursele disponibile sistemului şi calitatea cauzelor procesate.
36. Există două exemple care pot ilustra dificultatea definirii măsurilor adecvate:
i. menţionarea motivelor pentru decizia pronunţată de judecător poate fi considerat un factor care sporeşte durata procedurilor, dar şi vice-versa. Motivarea meticuloasă a unei hotărâri, cântărirea motivelor acesteia, şi exprimarea ei clară şi pe înţelesul tuturor reprezintă operaţiuni care necesită timp. Astfel există unele opinii că ar fi posibil să se diminueze cerinţele pentru motivarea unei decizii. Dar a fost înaintat şi contra-argumentul. O decizie cu motive clar menţionate permite părţilor să o accepte mai uşor. Deciziile bune în prima instanţă au efectul de a reduce apelurile.
ii. Valoarea unei proceduri ante-judecată de soluţionare a litigiilor pentru reducerea duratei trebuie de asemenea discutată. În general, este evident faptul că o soluţionare reuşită permite ca procedurile să fie scurtate şi astfel să se reducă limitele temporale. Dar pe de altă parte, o prevedere solicitând o procedură de soluţionare anterioară judecăţii, dacă această soluţionare nu a fost dorită de părţi şi a eşuat, ar face doar să adauge o nouă etapă ne-necesară procedurilor şi le-ar extinde durata pe cale de consecinţă. După cum au subliniat Fabri şi Langbroek, „modul în care sunt folosite aceste proceduri speciale face diferenţa”, mai mult decât faptul că acestea există sau nu.
37. Media se concentrează adesea pe problemele întâmpinate de justiţia penală. Totuşi, problemele principale privind reducerea duratei procedurilor privesc justiţia civilă. Contrar unei idei larg răspândite, funcţionarea normală a justiţiei civile este responsabilitatea Statului, şi este inacceptabil să se învinovăţească doar părţile pentru durata mare a procedurilor.
3. Linii de acţiune recomandate de CEPEJ
38. Justiţia nu poate funcţiona fără resurse: un număr suficient de judecători şi alt personal judiciar şi non-judiciar (pregătit şi plătit adecvat); sedii în stare bună de funcţionare; echipament adecvat permiţând ca audierile să aibă loc şi ca hotărârile să fie înregistrate, înaintate, publicate, etc. Fiecare stat este responsabil pentru furnizarea justiţiabililor din sistemul judiciar resursele necesare cu care să opereze.
39. Lipsa resurselor disponibile instanţelor poate explica uneori lentoarea acestora. Este adevărat totuşi că în multe cazuri, lentoarea judiciară este explicată de ineficienţa instanţelor mai mult decât de inadecvarea resurselor. Resursele suficiente, la nivel bugetar, uman şi material, reprezintă o condiţie necesară dar nu suficientă în sine – pentru asigurarea funcţionării normale a justiţiei şi conformarea cu durate rezonabile ale procedurilor judiciare.
40. Resursele trebuie să fie puse la dispoziţie, organizate şi administrate conform programelor de acţiune şi de management alcătuite pe obiective precise. Implementarea acestor programe trebuie să fie monitorizată regulat în privinţa îndeplinirii obiectivelor lor.
41. Acţionarea asupra resurselor înseamnă fie sporirea lor fie sporirea eficienţei lor (fiind înţeles că aceste două opţiuni nu se exclud reciproc). Următoarele propuneri se adresează celui de-al doilea aspect.
42. În privinţa resurselor umane, eficienţa înseamnă creşterea motivaţiei. O creştere a remuneraţiei poate avea impact. În general, toate persoanele implicate în sistemul judiciar trebuie să aibă o remuneraţie suficientă ca răspuns la contribuţia lor.
43. „Proiectele instanţelor” ar putea fi încurajate în vederea obiectivelor de administrare a cauzelor[9]. O astfel de măsură este avantajoasă întrucât face posibilă implicarea întregului personal al instanţei.
44. În general (vezi primul principiu de mai sus), o sporire a puterilor echipelor de conducere a instanţelor, în special în privinţa administrării resurselor financiare (care trebuie legată de o sporire a responsabilităţii şi de posibilitatea sancţionării acestei responsabilităţi), face posibilă implementarea programelor pentru a reduce durata procedurilor.
45. Managementul administrativ al instanţelor este o activitate în sine. Oricare ar fi statutul persoanelor competente (judecători sau administratori), aceste persoane trebuie să aibă competenţele profesionale necesare. Este astfel necesară o pregătire adecvată ca şi o definire clară a responsabilităţilor respective a diferitelor categorii implicate.
46. Îmbunătăţirea circuitului dosarelor şi a dosarelor restante par a fi cerinţe generale în majoritatea statelor membre.
47. Modernizarea resurselor (în special folosirea tehnologiilor informatice) face posibilă – în cadrul unei reflectări care implică toate problemele în discuţie (implicarea persoanelor, dorinţele justiţiabililor, conformarea cu procedurile, etc) – eliminarea pierderii de timp (de exemplu în privinţa atribuţiilor repetitive sau a înaintării documentelor).
48. Pentru fiecare lege, impactul măsurilor avute în vedere asupra cadrului temporal şi activităţii instanţelor ar trebui studiat, dacă este necesar după consultarea reprezentanţilor persoanelor implicate în sistemul judiciar. Această evaluare ar trebui implementată anterior, atunci când proiectul legislativ este examinat de Parlament, astfel încât să poată fi luată în considerare substanţa legii, ca şi posterior, pentru a adapta, dacă este necesar, resursele alocate instanţelor.
Linia de Acţiune 3: îmbunătăţirea previzibilităţii cadrului temporal
49. Una dintre cele mai neobişnuite probleme pentru justiţiabili este aceea că nu pot prezice când se vor finaliza procedurile. Intentarea unei acţiuni deseori înseamnă abordarea unui proces care se aşteaptă să fie îndelungat dar a cărui întindere exactă este imposibil de prezis. Astfel, justiţiabilii tind să considere că impresia unui proces care nu se va mai termina niciodată se aplică tuturor cauzelor[10]. Justiţiabilii necesită procese previzibile (de la început) ca şi o perioadă optimă. Totuşi, trebuie notat faptul că o limită temporală predictibilă nu este în sine o limită de timp acceptabilă. Acţionând în vederea unei mai bune predictibilităţi a cadrului temporal este aşadar suplimentar acţiunii de a reduce durata temporală.
50. Transparenţa ar trebui oferită prin publicarea datelor legate de durata proceselor pentru fiecare tip de cauze, atât la nivel naţional cât şi la nivelul instanţelor.
51. CEPEJ ar putea efectua analize ale motivelor întârzierilor şi mai ales a remediilor ce trebuie implementate, pe baza cazuisticii privind Articolul 6.1. CEDO (durata rezonabilă), a contribuţiei Statelor Membre şi a studiilor relevante ale Consiliului Europei.
Linia de Acţiune 4: definirea şi monitorizarea standardelor pentru o durată cadru optimă pentru fiecare tip de caz
52. Pentru fiecare categorie de caz ar putea fi definit un cadru temporal standard care ar putea fi folosit ca referinţă pentru cei implicaţi, în special judecători şi personal al instanţelor. Acest standard ar trebui să fie stabilit nu pe baza duratei medii actuale, ci mai curând pe acele perioade de timp care nu pot fi reduse şi perioade de inactivitate care pot fi eliminate. Astfel de standarde ar putea fi apoi incorporate în programe pentru a îmbunătăţi funcţionarea instanţelor.
53. O monitorizare a respectării acestui cadru temporal optim ar putea fi organizată. Experienţa demonstrează că acest obiectiv poate fi atins uşor, adică prin proceduri de raportare internă.
54. Conform etapelor parcurse de unele state membre, ar putea fi făcute eforturi de a îmbunătăţi informaţiile şi analizele cadrelor temporale actuale în care funcţionează instanţele, astfel încât să poată fi date avertizări odată ce apare o problemă.
55. Instanţele pot acorda o atenţie specială cazurilor mai vechi, prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare pentru astfel de cauze, de exemplu un raport anual privind cauzele care au fost pe rol pentru o anumită perioadă, înaintarea acestuia superiorilor ierarhici şi includerea sa în raportul de activitate anual.
56. Instanţele ar trebui de asemenea să se asigure că este o durată limitată între momentul pronunţării orale a deciziei şi ziua în care decizia este comunicată în scris părţilor.
Linia de Acţiune 5: îmbunătăţirea instrumentelor statistice şi dezvoltarea strategiilor de informare şi comunicare
57. Este necesar ca Statele să aibă instrumentele statistice adecvate, atunci când sunt înregistrate cauze individuale (în special data începerii procedurii).
58. Este de asemenea esenţial ca să fie elaborat un raport statistic de fiecare instanţă privind cauzele proprii, pe baza unui sistem naţional administrat de departamentul statistic central. Într-adevăr, diferenţele dintre instanţe în privinţa sistemelor statistice rezultă în imposibilitatea folosirii eficiente a datelor colectate, în special în privinţa reducerii duratelor de timp.
59. Ar putea fi elaborat şi distribuit un Ghid al celor mai bune practici în Europa în domeniul duratei procedurilor judiciare, împreună cu replicile statelor membre la „Schema Pilot pentru evaluarea sistemelor judiciare”, făcând distincţia dintre soluţiile găsite pe probleme penale şi civile.
60. Societatea civilă (instituţii relevante, organizaţii ne-guvernamentale, cetăţeni) atât la nivel naţional cât şi internaţional ar trebui încurajaţi să participe la dezbaterea având scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemelor judiciare.
61. Ar putea fi dezvoltate activităţile de cercetare şi analiză a diferitelor probleme în privinţa duratei rezonabile, în cooperare cu instituţiile relevante (în special centrele universitare de cercetare) şi, atunci când este posibil, cu statele non-membre interesate. Ar putea fi avute în vedere organizarea conferinţelor internaţionale, instituirea unei reţele de centre de cercetare şi universităţi, elaborarea de publicaţii. CEPEJ ar putea juca un rol activ în acest domeniu. Ar putea fi analizate de asemenea studii desfăşurate în cadrul Consiliului Europei din cauzele adresate CEDO, având în vedere ca să fie respectate regulile de confidenţialitate relevante.
62. Ar trebui consolidată cooperarea dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană în special în privinţa instrumentelor de măsurare şi de analiză.
Linia de acţiune 6: identificarea instanţelor-pilot cu privire la reducerea duratei procedurilor
b. Măsuri specifice privind procedurile
Linia de acţiune 7: permiterea modificării duratei-cadru
Linia de acţiune 8: acţiunea asupra unui număr de cazuri derulate de către instanţă prin asigurarea utilizării adecvate a procedurii de apel şi a altor proceduri[12]
Linia de acţiune 9: acţiunea asupra calităţii procedurilor
Linia de acţiune 10: definirea priorităţilor în administrarea cauzelor
Linia de acţiune 11: o mai bună organizare a proceselor pentru a se reduce timpul de aşteptare, şi o atenţie sporită adresată victimelor şi martorilor
Linia de acţiune 12: instituirea unei proceduri de revenire a unei cauze în aşteptare
Linia de acţiune 12: flexibilizarea regulilor privind jurisdicţia teritorială a instanţelor de fond
c. Măsuri ce privesc în special participanţii
Linia de acţiune 14: implicarea categoriilor relevante în administraţia instanţelor
Linia de acţiune 15: dezvoltarea pregătirii profesionale a judecătorilor, procurorilor şi, la modul general, a tuturor categoriilor de profesii implicate
Linia de acţiune 16: organizarea relaţiei cu avocaţii
Linia de acţiune 17: îmbunătăţirea monitorizării conformităţii cu limitele temporale de către experţii judiciari
i. instituirea în cadrul instanţelor a unui mecanism de urmărire a rapoartelor de expertiză;
ii. asigurarea publicităţii cu privire la limitele de timp pentru furnizarea rapoartelor de expertiză.
Linia de acţiune 18: definirea modalităţilor prin care pot fi implicaţi în justiţie executori, grefieri / Rechtspfleger, notari, precum şi alte profesii
Sumarul propunerilor
la nivel de stat
· acţionarea asupra resurselor
Toţi participanţii la justiţie trebuie să primească o remuneraţie suficientă proporţională cu contribuţia lor.
Dezvoltare înseamnă facilitarea dezvoltării „proiectelor instanţelor” către obiective de administrare a cauzelor.
Asigurarea că celor responsabili cu managementul administrativ al instanţelor le sunt furnizate pregătirea profesională adecvată şi le sunt definite în mod clar responsabilităţile specifice pentru fiecare categorie implicată.
Îmbunătăţirea administrării cazurilor în derulare şi a celor neprocesate.
Modernizarea resurselor, mai ales prin utilizarea mijloacelor informatice.
· acţiunea asupra calităţii legislaţiei
Pentru fiecare lege, evaluarea impactului avut asupra cadrului temporal judiciar şi asupra activităţii instanţelor.
· îmbunătăţirea previzibilităţii cadrului temporal
Publicarea informaţiilor referitoare la durata procedurilor pentru fiecare tip de caz.
· definirea şi monitorizarea standardelor pentru o durată-cadru optimă pentru fiecare tip de caz
Elaborarea unui cadru temporal standard pentru a fi incorporat în programele de îmbunătăţire a operabilităţii instanţelor.
Monitorizarea conformării la durata-cadru.
Dezvoltarea capacităţilor de informare şi analiză a duratei-cadru puse în aplicare în mod concret de către instanţe.
Conştientizarea instanţelor cu privire la importanţa acordării unei atenţii speciale cazurilor mai vechi.
Asigurarea că există numai o singură limită temporală între momentul în care decizia se pronunţă verbal şi data la care decizia este comunicată în scris părţilor.
· îmbunătăţirea strategiilor de informare şi comunicare
Furnizarea de instrumente statistice adecvate, în care cazurile individuale sunt înregistrate în baza unui sistem naţional administrat de către un departament central de statistică.
Încurajarea participării societăţii civile în dezbateri cu privire la îmbunătăţirea operativităţii sistemelor judiciare.
Dezvoltarea activităţilor de cercetare şi analiză a diverselor chestiuni în discuţie cu privire la perioada de timp rezonabilă.
cu privire la proceduri
· permiterea modificării cadrului temporal
Dezvoltarea unei proceduri care necesită ca instanţele relevante şi părţile să cadă de acord cu privire la stabilirea unei limite temporale determinate.
Introducerea ideii de informare obligatorie a persoanelor cu privire la cadrul temporal prevăzut în cazurile la care se constituie ca părţi în proces.
· acţiunea asupra unui număr de cazuri derulate de către instanţă prin asigurarea utilizării adecvate a procedurii de apel şi a altor proceduri
Limitarea opţiunilor de apel.
Introducerea mecanismelor de filtrare – în ceea ce priveşte Curtea Supremă.
Analizarea posibilităţilor de identificare a persoanelor care declară apel în mod abuziv şi manifest.
· acţiunea asuprea calităţii procedurilor
Crearea sau consolidarea funcţiei judecătorului responsabil cu pregătirea cazurilor pentru înfăţişare (juge de la mise en état), în materie civilă.
Interzicerea amânărilor sine die a procedurilor.
Existenţa unor consecinţe a procedurilor în cazul absenţei sau întârzierii nejustificate.
Acordarea unei atenţii prioritare calităţii hotărârilor pronunţate în primă instanţă.
· definirea priorităţilor în administrarea cauzelor
Elaborarea unui sistem de procesare a priorităţilor în baza unei clasificări iniţiale a categoriilor de cazuri aflate în derulare.
· o mai bună organizare a proceselor pentru a se reduce timpul de aşteptare, şi o atenţie sporită adresată victimelor şi martorilor
Organizarea audierilor astfel încât să fie reduse incertitudinile privind ora la care persoanele chemate în faţa instanţei trebuie să se înfăţişeze efectiv.
· instituirea unei proceduri de restituire a unei cauze în aşteptare
Instituirea unei proceduri care să permită părţii să depună de urgenţă o plângere prin care să declare că autoritatea care se ocupă de caz este prea înceată, şi astfel să poate fi luate măsurile necesare, dacă este cazul.
· flexibilizarea regulilor privind jurisdicţia teritorială a instanţelor de fond
Solicitarea instanţelor de a primi toate apelurile, iar apoi să distribuie imediat cauzele către instanţele competente, părţile fiind informate cu privire la acest aspect.
cu privire la participanţi
· implicarea categoriilor relevante în administraţia instanţelor
Furnizarea de informaţii, în mod regulat, cu privire la funcţionarea instanţelor şi instituirea forurilor necesare pentru acordarea şi dezvoltarea de medii consultative cu preşedinţii instanţelor.
Efectuarea de sondaje privind satisfacţia justiţiabililor la nivelul instanţelor.
· dezvoltarea pregătirii profesionale a judecătorilor, procurorilor şi, la modul general, a tuturor categoriilor de profesii implicate
Consolidarea naturii interdisciplinare a pregătirii profesionale.
Introducerea de module specifice cu privire la durata procedurilor în cadrul programelor de pregătire.
· organizarea relaţiei cu avocaţii
Acordarea unei atenţii speciale rolului avocaţilor în cadrul sistemului judiciar, cu privire la implementarea măsurilor propuse în acest Program Cadru.
· îmbunătăţirea monitorizării conformării la durata-cadru de către experţii judiciari
Instituirea unui mecanism de monitorizare a rapoartelor de expertiză.
Asigurarea publicităţii cu privire la limitele temporale pentru furnizarea rapoartelor de expertiză.
· definirea modalităţilor prin care pot fi implicaţi în justiţie executori, grefieri/Rechtspfleger, notari, precum şi alte profesii
***
CEPEJ:
|
Anexă
Instrumente relevante adoptate de către Consiliul Europei
Rezoluţia (76)5 privind asistenţa judiciară în materie civilă, comercială şi administrativă
Rezoluţia (78)8 privind asistenţa judiciară şi consultanţa juridică
Recomandarea nr. R (81)7 privind mijloacele de facilitare a accesului la justiţie
Recomandarea nr. R (84)5 privind principiile de procedură civilă menite să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei
Recomandarea nr. R (86)12 privind măsurile de prevenire şi reducere a volumului de lucru excesiv în instanţe
Recomandarea nr. R (87)18 privind simplificarea justiţiei penale
Recomandarea nr. R (93)1 privind accesul efectiv la justiţie pentru persoanele cu venituri foarte mici
Recomandarea nr. R (94)12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor
Recomandarea nr. R (95)5 privind introducerea şi îmbunătăţirea funcţionării mecanismelor şi procedurilor de apel în materie civilă şi comercială
Recomandarea nr. R (95)12 privind administrarea justiţiei penale
Recomandarea nr. R (98)1 privind medierea familială
Recomandarea nr. R (99)19 privind medierea în materie penală
Recomandarea nr. R (2000)19 privind rolul ministerului public în sistemul judiciar penal
Recomandarea nr. R (2001)21 privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat
Recomandarea nr. R (2001)2 privind proiectarea şi re-proiectarea rentabilă a sistemelor instanţelor şi a sistemelor de informare juridică
Recomandarea nr. R (2001)3 privind serviciile acordate cetăţenilor de către instanţele judecătoreşti şi alte instituţii juridice prin utilizarea noilor tehnologii
Recomandarea nr. R (2001)9 privind mijloacele alternative se soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private
Recomandarea nr. R (2002)10 privind medierea în materie civilă
Recomandarea nr. R (2003)14 privind inter-operatibilitatea sistemelor de informare în sectorul justiţiei
Recomandarea nr. R (2003)16 privind executarea deciziilor administrative şi a celor judiciare în domeniul dreptului administrativ
Recomandarea nr. R (2003)17 cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti
[1] Vezi, de exemplu, La qualité de la justice, Marie-Luce Cavrois, Hubert Dalle, Jean-Paul Jean, La Documentation Française, Paris, 2002, pagina 30: „Pentru majoritatea cetăţenilor francezi, sistemul judiciar funcţionează deficitar (66%) şi prea lent (73%)”.
[2] În cazul Kudla împotriva Poloniei, hotărârea CEDO emisă în 26 octombrie 2000, Curtea consideră că „o corectă interpretare a art. 13 este că dispoziţiile Convenţiei garantează o soluţionare eficientă în faţa unei autorităţi naţionale pentru o acuzaţie de încălcare a cerinţei articolului 6§1 de audiere a cauzei într-o perioadă de timp rezonabilă”. Această aserţiune a fost în mod clar legată de o chestiune foarte simplă: „Dacă articolul 13 [cu privire la dreptul la soluţionare eficientă] trebuie ... interpretat ca neavând nici o aplicare în ceea ce priveşte dreptul la înfăţişare într-o perioadă de timp rezonabilă ..., indivizii vor fi nevoiţi să se adreseze în mod sistematic Curţii de la Strasbourg cu plângeri care ar putea fi adresate, mai ales în opinia Curţii, în primul rând în cadrul sistemului de drept naţional. Datorită prelungirii termenului, funcţionarea eficientă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, a mecanismului de protecţie a drepturilor omului instituit prin Convenţie ar putea fi slăbit.” (Argumente 156 şi 155).
[3] Vezi Recomandarea Rec (2004)6 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind îmbunătăţirea soluţiilor date de instanţele naţionale (adoptată în 12 mai 2004).
[4] Hervé Lehman, Justice, une lenteur coupable, Presses Universitaires de France, Paris 2002.
[5]O listă a rezoluţiilor relevante ale Consiliului Europei şi recomandări privind eficienţa şi ehitatea justiţiei este anexată la acest Document de poziţie.
[6] Aceasta apare pe site-ul web al CEPEJ (www.coe.int/CEPEJ ).
[7] Vezi la acest punct paragrafele 85 şi 86 din Raport.
[8] In acest domeniu, Consiliul Europei a adoptat mai multe instrumente legale la care se poate face referire (vezi lista de recomandări în Anexă).
[9] Paragraful priveşte proiectele concrete, îndreptate de exemplu către conştientizarea populaţiei, a cărei implementare nu se leagă de organizarea judiciară internă, care ar putea spori responsabilitatea Statelor membre.
[10]Această situaţie explică probabil discrepanţa între opinia publică şi viziunea membrilor sistemului judiciar, atunci când cei din urmă, conform statisticilor, susţin că o proporţie apreciabilă a proceselor sunt finalizate în limite temporale acceptabile.
[11] Decizia CEDO nr. 52868/99 privind admisibilitatea, înaintată de J-M Kwiatkowska din 30 noiembrie 2000: „Garanţiile menţionate reprezintă principiile fundamentale privind dreptul la un proces just, subliniat în articolele 6, § 1 şi 3d) din Convenţie. Nici litera şi nici spiritul acestui text nu vor împiedica exercitarea acestui drept”, precum şi Decizia CEDO din 20 noiembrie 1995 privind British-American Tobacco Company Ltd v. Ţările de Jos, A331, § 78: aceste două referinţe, precum şi alte referinţe la jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg apar în studiul lui M. Guy Canivet ‚Economie de la justice et procès équitable’, JPC – La semaine juridique, Edition Générale – Nr. 46 – 14 noiembrie 2001, pagina 2085 şi următoarele.
[12] Vezi Recomandarea nr. R (95) 5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind introducerea şi îmbunătăţirea funcţionării mecanismelor şi procedurilor de apel în materie civilă şi comercială.
[13] CEDO, 17 ianuarie 1970, Delcourt v. Belgia: A11, paginile 14-15 §§ 25: ‚Articolul 6 alin. 1 (art. 6-1) din Convenţie nu obligă statele membre, este adevărat, să înfiinţeze curţi de apel sau casaţie. Cu toate acestea, un stat care nu înfiinţează astfel de Curţi trebuie să se asigure că persoanele care se supun legii se vor bucura în faţa acestor instanţe de garanţiile fundamentale prevăzute de articolul 6 (art. 6)’ şi CEDO, 29 iulie 1998, Omar v. Franţa: Rapoartele 1998-V, pag. 1840, § 34: ‚Curtea reiterează că dreptul de înfăţişare în faţa instanţei, cu privire la care dreptul la acces este doar unul dintre aspecte, nu este absolut; poate face subiectul unor limitări permise prin implicare, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate al unui apel. Cu toate acestea, astfel de limitări nu trebuie să restricţioneze exercitarea drepturilor într-un astfel de mod sau într-o asemenea măsură încât să ducă la încălcarea fundamentală a drepturilor. Trebuie să urmărească un scop legitim şi trebuie să existe o proporţionalitate rezonabilă între mijloacele angajate şi scopul care se doreşte a fi îndeplinit’. Aceste referinţe sunt, de asemenea, citate din Studiu aşa cum este menţionat în subsolul 10.
[14] Vezi Raportul CEPEJ (2003) 21 „Justeţe şi încetinirea justiţiei: cum poate fi remediată? Situaţia victimelor infracţiunilor penale” de Dna. Reeves.